Mausoleul eroilor - Marasesti
Articol
Aflat la 20 km de orasul Focsani, Mausoleul eroilor de la Marasesti este simbolul recunostintei aduse soldatilor romani cazuti in grelele batalii care au avut loc in aceasta zona in timpul primului razboi mondial. Eroismul armatei romane din vara anului 1917 a decis soarta acestui razboi. Mausoleul a fost realizat in etape, intre anii 1923 si 1924 si 1937-1938, dupa proiectul arhitectilor George Cristinel si Constantin Poponiu. Basorelieful de cupola (100 mp) a fost realizat de sculptorii Cornel Medrea si Ion Jalea si reda scene din marea batalie, iar pe frontispiciu sta scris "Intru slava Eroilor Neamului". Inaugurat la 18 septembrie 1938, Mausoleul eroilor a fost construit sub forma unui patrulater cu ziduri groase de piatra, in incinta sa aflandu-se osemintele a zece mii de eroi ai neamului. In centrul sau se afla mormantul generalului Eremia Grigorescu, mort la 21 iulie 1919. Alaturi de mausoleu se afla Muzeul Militar al Bataliilor de la Marasesti, unde sunt expuse harti militare care prezinta epopeea romaneasca din aceste locuri, uniforme, imagini de front, fotografii ale unor personalitati militare si politice ale timpului, armament si echipament de lupta din timpul primului razboi mondial.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona