Salba de aur a vinurilor de Odobesti
Articol
Galbena de Odobesti - numele vinului poarta rezonanta traditionala a vechimii podgoriei din care face parte. Acest vin se remarca printr-un gust bine determinat, ce lasa celui care il consuma senzatia de prospetime, avand totodata calitati revigorante.
Plavaie - vin obtinut din soiul cu acelasi nume. La fel ca si Galbena, Plavaia are personalitatea distincta a vinurilor cu prospetime si fructuozitate.
Francusa - cunoscut si sub denumirea de Mustoasa, este un vin alb, sec. Moderat alcoolic si bogat in aciditate, vinul este utilizat mai mult ca materie prima pentru obtinerea distilatelor.
Sortimentul de Odobesti - este compus din Galbena, Plavaie si Francusa. In prezent, acest sortiment se intalneste destul de rar in podgorie. A fost creat pentru a defini printr-un amestec de arome parfumul esential al vinului de Odobesti. Prin aroma sa subtila, acest sortiment de vin face parte din categoria vinurilor lejere, ce se impun nu doar printr-un buchet cu adevarat special, ci si prin distinctia calitatii lor.
Feteasca regala - s-a bucurat de aprecierea unanima a consumatorilor de vinuri. Producandu-se intr-o gama destul de larga, ce include atat vinuri de consum curent, cat si superioare seci, acest vin se remarca printr-un gust bine conturat, fiind insotit de o senzatie de proaspat si de racoare.
Feteasca alba - s-a impus in randul celor mai bune vinuri albe care se produc la Odobesti, prin aroma sa specifica si buchetul armonios si discret, sugerand ideea de vin afrodiziac.
Sarba - se obtine din soiul cu acelasi nume. Ca si Galbena, acest sortiment incepe sa fie considerat un vin reprezentativ pentru podgoria Odobesti, intrucat pastreaza foarte bine specificul locului de producere.
Riesling italian - este un vin alb, sec, moderat in alcool si extract, cu o aciditate destul de ridicata pentru a i se recunoaste nota de prospetime si vinuozitate ce-i sunt caracteristice.
Aligot - provine din soiul purtand acelasi nume, originar din Franta. Acest tip de vin se produce in cantitati destul de ridicate, concurand sub acest aspect Feteasca Regala. Ambele soiuri sunt unanim apreciate la Odobesti, deoarece prin ele se asigura o productie vinicola constanta si echilibrata, in sensul ca, in anii mai putin favorabili pentru Feteasca Regala, soiul Aligot il suplineste foarte bine, si invers.
Sauvignon - concureaza cu cele mai bune vinuri albe pe care le produce podgoria, acest fapt nefiind datorat caracteristicilor de compozitie, care sunt asemanatoare celor detinute de Riesling, Feteasca alba, Sarba, ci parfumului sau specific, care ii confera vinului o finete deosebita.
Muscat Otonel - atunci cand acest soi de vin este reusit, el detine o mireasma imbatatoare. Lipsit de aroma ce il caracterizeaza, vinul are un parfum incomplet. Aceasta situatie se intampla in cazul cand el provine din plantatiile de ses si mai ales atunci cand toamnele au fost ploioase.
Babeasca Neagra - este un vin de consum curent si indeplineste rar conditiile impuse unui vin rosu de calitate superioara. Are o culoare rosie, destul de pala in comparatie cu alte vinuri care fac parte din aceasta grupa. In toamnele calde si lungi, vinul este foarte reusit si se poate alinia cu succes in randul vinurilor rosii bine realizate.
Feteasca Neagra - este considerat a fi cel mai bun vin rosu de Odobesti. Degustarea acestui soi ofera senzatii desfatatoare, care il pot induce in eroare si pe cel mai experimentat dintre degustatori. Avand mai intai parfumul unui vin lejer si inofensiv, acesta isi schimba in timpul consumului aspectul „lejeritatii“, imprimandu-i parfumul adevarat al personalitatii sale, acela al unui vin tare.
Cabernet Sauvignon - este un vin rosu (rubiniu inchis) cu nuante violacee cand este tanar. Pe masura ce se invecheste, acest sortiment capata o tenta sangerie, cu arome tipice solului din care provine.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona