Mana birjar... spre mahala
Articol
Candva, in mahalaua munteneasca micii sfaraiau ca si acum, iar sirul halbelor asezate soldateste pe mese din metal greu il intrecea pe acela al covrigilor atarnati de franghiile precupetelor. Noroiul strazilor punea la grea incercare rotile carutelor incarcate cu marfuri tocmite din targul Buzaului ori cu musterii „descalecati“ de pe mesele birturilor. Nevoiasii, dar si cei mai cu dare de mana, aveau in posesie carute a caror rapiditate si confort erau asigurate in functie de tipul acestora, de la cele cu coviltir la trasuri, cupeuri, sarete, calesti. Prima atestare documentara a Buzaului ca targ si punct de vama intr-un document intern este cea emisa la 30 ianuarie 1431 de Dan al II-lea (1420-1431) prin care acesta scria targurilor si vamilor tarii ca „negustorii romani vor putea cumpara si vinde marfuri la Brasov, iar negustorii brasoveni vor putea cumpara si vinde marfuri in Tara Romaneasca nestingheriti, platind taxa vamala stabilita de o reglementare anterioara“.
Situarea Buzaului intr-un teritoriu de tranzit, la raspantia drumurilor comerciale, a contribuit la dezvoltarea in aceasta zona a unei activitati comerciale intense, inca din cele mai vechi timpuri. Amplasarea in mijlocul a numeroase asezari satesti atestate documentar in secolele XIV-XVI, prezenta pe teritoriul orasului (si nu numai) a unor monede romane si bizantine, intensa circulatie a marfurilor, la care fac referire documentele timpului, demonstreaza faptul ca Buzaul este una dintre cele mai vechi asezari din Muntenia. Pana in jurul anului 1500, cand orasul devine resedinta episcopala, vechea urbe era mai degraba recunoscuta pentru schimburile comerciale de pe teritoriul sau, decat ca asezare cu traditie mestesugareasca. La acea vreme, statutul administrativ al orasului Buzau era acela de oras domnesc in care se emiteau acte de cancelarie, fiind totodata si un important punct vamal. Mai tarziu, datorita unui sistem puternic de organizare municipala proprie, Buzaul isi intensifica activitatile economice, sociale si administrative. Castigarea unui renume in randul oraselor-targ a determinat dezvoltarea pietelor de marfuri si extinderea mahalalelor in care negustorii isi ridicau case si pravalii si unde in orice moment al anului se faceau intovarasiri de negot. Sub aspect cultural, un rol important a fost detinut la acea vreme de institutia Episcopiei, care a sprijinit infiintarea primei tipografii la Buzau (1691), a sasea din Muntenia la acea data. Prima lucrare, Pravoslavnica marturisire, a fost tiparita in limba romana. Orasul Buzau a detinut un rol semnificativ in difuzarea cartii cu caractere romanesti, contribuind astfel la promovarea resurselor culturale si spirituale pe intreg teritoriul tarii noastre. In anul 1831 se infiinteaza la Buzau una dintre cele mai renumite scoli de pictura bisericeasca, condusa de pictorul Nicolae Teodorescu, sub a carui indrumare si-a inceput cariera artistica Gh. Tattarescu, nepotul acestuia.
Pasind pe urmele ale negustorilor de altadata ce luau cu asalt balciul din inima orasului, dand curs dorintei de inavutire, pentru ca mai apoi sa se piarda, la sfarsitul fiecarei zile, in beciurile intunecoase din mahalale, am ajuns la unul dintre cele mai vechi edificii religioase din oras, Manastirea Banu. Construita in anul 1571, biserica a fost pentru prima data mentionata documentar in anul 1592, fiind ctitoria lui Andronic Cantacuzino. Manastirea este denumita a "Banului", dupa numele dregatoriei ctitorului in 1618. In anul 1722, biserica este rezidita de Andreiana, sotia lui Serban Cantacuzino, urmand ca mai apoi, in anul 1884, la pictarea bisericii sa participe si Gh. Tattarescu.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona