Dealul Cetatii - „Olimpul“ orasului
Articol
Nimeni nu se rataceste in Deva. Caci asa cum, demult, toate drumurile duceau la Roma, tot asa toate strazile dau, pana la urma, in artera principala ce strabate orasul de la un capat la altul. Iar pe strada mare sunt asezate majoritatea magazinelor, cinematografelor, hotelurilor sau barurilor. Astfel, turistului ii este usor sa se cazeze sau sa se racoreasca, dupa un drum lung, cu o bere la o terasa. Si daca tot ramane, poate sa-si noteze cu litere mari in jurnalul sau de calatorie vizitarea Manastirii franciscane (secolul al XVIII-lea), Biserica ortodoxa (secolul al XVIII-lea), statuile lui Decebal - cea ecvestra din fata Casei de Cultura si cea pedestra din parc, de la poalele cetatii -, parcul orasului, Palatul Culturii (prefectura), Muzeul de Arta, Biblioteca judeteana sau centrul vechi al Devei (primaria, fostul hotel „Orient“, hotelul „Bulevard“, Biserica reformata). Insa centrul de interes pentru cel ce ajunge aici ramane cetatea. Caci, asa cum este Statuia Libertatii pentru newyorkezi sau Olimpul pentru Grecia Antica, la fel este cetatea pentru urbe: simbolul orasului. Iar ca sa ajungi sus, la „Castelul Vulturilor“, trebuie sa pornesti din fata Palatului Culturii si sa strabati parcul de la poalele Dealului. Dealul, o forma geologica surprinzatoare, un nec vulcanic, prezinta urme de locuire inca din neolitic. Acolo oamenii secolului al XII-lea au ridicat cetatea de aparare si de propasire socio-culturala. De la inaltimea celor 184 m, ochiul strajerului scruta zarea pana la limita orizontului, anuntand, din vreme, sosirea pe cai a vrajmasului.
Atestata documentar inca din anul 1269, cetatea a fost pentru mult timp principalul punct de aparare a zonei. Pe la 1385 a apartinut familiei Huniazilor,
cei care vor construi si impunatorul Castel de la Hunedoara. Doua secole mai tarziu, trecand Muresul, ostile lui Mihai Viteazul au fost bombardate de tunurile nobililor din cetate. La randul lor, acestia au fost mai apoi asediati de oastea lui Horea, in 1784 (care emite si „Ultimatumul“ de la Deva) si de armata ungurilor, la 1849, asediul acesteia din urma ducand la explozia depozitelor de munitii din interior, fapt ce a produs distrugerea cetatii. De atunci, timpul a macinat zidurile, a alungat oamenii si a transformat locul facandu-l un regat (fara blazon) al serpilor, soparlelor si pasarilor de noapte. Daca vrei sa ajungi aici, din parcul orasului, aflat la poalele dealului, pornesc 113 trepte pana la cararea ce duce, pe doua variante, la poarta de acces in cetate, numita si poarta nr. 1. Daca o iei prin stanga, in 20 de minute esti deja sus. Daca o iei prin dreapta, cam intr-o ora. Prin dreapta, drumul trece printr-un tunel sapat in stanca, tunel ce a alimentat multe legende si mistere. Cararea, usor anevoioasa, se intinde circular, urcand succesiv pe sub bolta copacilor, pana la intrarea de la poarta 1. Aici, inca se mai poate observa scobitura in care, odata, se rotea tatana portii. Poarta nr. 2 mai pastreaza spatiile destinate corpului de garda. Cetatea cu ziduri de un metru grosime are, ca aspect, forma initiala. Insa totul este naruit, ramasitele remodelate de vanturi si ploi pastrand doar creneluri si ferestre cu caramida roasa de timp. Vremea balurilor de curte si a pieselor de teatru jucate de artistii ambulanti a trecut de mult. Acum, „e doar tacere“, vorba lui Hamlet!
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona