Popas la manastirile dobrogene
Articol
Dobrogea Sfintului Andrei detine valori spirituale necunoscute inca, valori care isi au originea in primele decenii ale erei crestine. Fie ca sint sub forma unor traditii, fie ca sint descoperiri arheologice importante sau lacasuri de cult valoroase prin trecutul lor, toate vorbesc despre Dobrogea apostolica.

Primul popas duhovnicesc in sirul margaritarelor manastiresti, va fi facut, cum este si firesc, la pestera Sfintului Apostol Andrei. Lacas de cult natural, cu o vechime de aproape doua milenii, pestera Sfintului Apostol Andrei este situata la 80 de km de Constanta, spre Ostrov, in vecinatatea localitatii Ion Corvin. Din scrierile istoricilor bisericesti aflam ca dupa Inaltarea la cer a Mintuitorului Hristos, Sfintului Andrei i-a revenit spre evanghelizare Scitia, actuala Dobroge. Venind la propovaduire, Sfintul Andrei si-a ales pentru rugaciune si reculegere locuri retrase, paduri sau grotele unor stinci. Un astfel de loc este si pestera care-i poarta numele pina astazi. Conform scrierilor teologice si istorice, Sfintul Apostol Andrei a ajuns pe pamintul dobrogean in jurul anului 60 d. Hr. si s-a oprit cu ucenicii sai intr-o pestera aflata la marginea unei paduri, loc care inca dainuie plin de taina. La vest de pestera, la aproximativ 150 m, se afla noua izvoare. Traditia spune ca sfintul propovaduitor boteza spre crestinare in piriul format din apele acestora. Ele se vad si astazi, iar localnicii si pelerinii le considera izvoarele cu apa cea mai buna din tot cuprinsul Dobrogei. Acest loc de rugaciune si vietuire duhovniceasca, folosit de Sfintul Apostol Andrei si ucenicii sai, a devenit, cu timpul, o adevarata vatra monahala cunoscuta bine in zona, dupa cum ne demonstreaza toponimia locului. Padurea care adapostea aceasta sihastrie s-a numit in popor sfinta, iar valea din imprejurimi Valea Calugarilor.

Manastirea Dervent
Tot spre Ostrov, dar la 120 de km, se afla o alta minastire, al carei inceput este legat tot de Sfintul Apostol Andrei. In cetatea Dervent, situata la aproximativ 15 km de vechiul Durostorum (Silistra), patru ucenici ai Sfintul Apostol Andrei ii vor continua opera misionara, pecetluind-o, in cele din urma, prin jertfa. Din evlavie, crestinii au ridicat pe locul muceniciei patru cruci de piatra care astazi sint recunoscute ca facatoare de minuni. Despre crestinii martirizati la Dervent marturia documentelor este mai mult decit graitoare: Cei patru marturisitori, cind dadeau raspunsurile negative, erau asezati in felul urmator: preotul, ucenic al sfintului Andrei, pe locul unde se afla crucea din paraclis, iar cele trei fecioare pe locul unde se afla crucea din afara de paraclis. Calaul, vazind ca nu poate sa-i ademeneasca cu nici un fel de momeli, incepe sa-i schingiuiasca. Fecioarelor le-a smuls unghiile de la miini si picioare si cu fierul ars le-a smuls dintii. Preotul, de teama ca fecioarele sa nu-si imputineze credinta in fata acestor chinuri ingrozitoare, le indemna cit putea ca nu cumva sa se lepede de Hristos. Ighemonul, infuriat din cauza preotului care indemnase fecioarele sa nu i se supuna, porunceste chinuitorului ca cele trei fecioare sa fie facute bucati, iar preotul sa fie jupuit de viu si rastignit pe cruce cu capul in jos. Astfel indeplinindu-se porunca tiranului, sfintii au fost omoriti, iar sfintele lor trupuri au stat mai multe zile sub paza, in asa fel incit chinuitorii sa nu mai prinda si pe alti crestini care vor sa se inchine.

Se pare ca acest teritoriu a cunoscut si prezenta slavilor, in secolul al IV-lea, cind generalul roman Comentialus ii alunga de prin partile Silistrei si nordul Dunarii pe avarii pradalnici, care adunasera aici de prin stepele Rusiei pe slavii Derventului. Acestia din urma vor fi dat si numele localitatii - Dervent. Spatiul dunarean va cunoaste, in a doua jumatate a secolului al X-lea, o deosebita dezvoltare, dar asezarea si cetatea vor fi distruse pe la 1036 de catre pecenegi. Datorita invaziilor barbare si a razboaielor, cetatea s-a pustiit, incit despre cruci nu s-a mai stiut nimic pina in secolul al XIV-lea, in timpul sultanilor Murad si Baiazid Fulgerul. Un anume sef al raioanelor turcesti de la Dunare, Ahmed-bei, cumpara o mosie in judetul Durostor, teritoriu unde erau si crucile. Aflind despre puterea lor acesta le va ocroti, punind sa fie pazite. Fiul lui Ahmed a observat ca aceste cruci sfinte sint venerate de angajatii tatalui sau, si fiind adept al Coranului, distruge crucile din pamint, dar peste noapte crucile rupte vor fi ascunse de sclavii crestini de la curte. In urma acestui act nesabuit, asupra familiei turcesti se abat necazurile.
Dupa razboiul de independenta, crucile au fost redescoperite in chip ciudat. Un cioban surdo-mut din nastere, din satul alaturat, Coslugea, se opreste cu oile chiar linga acestea. Crucile erau acoperite de fineata cimpului si ciobanul a adormit chiar la capatiiul lor. Deodata se porni o ploaie puternica si ca prin minune micul pastor a fost trezit de zgomotul tunetelor, pe care pina atunci nu le mai auzise niciodata. Incintat de cele intimplate, ciobanasul a reusit sa-si gaseasca mioarele, ratacite prin padure din cauza furtunii, dupa sunetul talangilor, iar apoi a plecat fericit spre casa. Vestea se raspindi cu repeziciune si, de atunci si pina acum, crucile de la Dervent constituie un loc de pelerinaj pentru toti crestinii. Acest fapt il determina pe Prea Sfintitul Ilarie Teodorescu sa infiinteze in 1923 o manastire de maici la Dervent. Acesta o chema pe maica Eufimia Alexandrescu de la minastirea "Dintr-un lemn", care isi pune la dispozitie toata averea pentru construirea unui mic asezamint. Dar, in acelasi an, 1923, chilia care adapostea sfinta cruce va fi distrusa intr-un incendiu. Pentru repararea chiliei distruse, sotia mosierului din Coslugea, doamna Olimpia Andreevici, va dona 155 de mii de lei. Chilia, lucrata la fel de rudimentar din chirpici si scinduri, va servi ca paraclis, impodobit cu icoane, cruci, condeie, sfesnice. Activitatea Prea Sfintitului Ilarie Teodorescu este continuata de Vladica Gherontie Nicolau, care va pastori manastirea din februarie 1926. In anul 1931, crestina Paraschiva Gheorghiu va cumpara pentru episcopie pamintul din jurul sfintelor cruci -
12 000 mp - si va dona apoi materialul lemnos, fieraria si tabla cu care s-a ridicat casa de locuit. Prin contributia adusa, familia Andreevici si Paraschiva Gheorghiu sint considerati drept ctitori ai minastirii Dervent.

In 1931, P. S. Gherontie, pentru organizarea vietii de obste, il instaleaza pe Ieromonahul Anastasie Negura, ridicindu-l la treapta de protosinghel. In iulie 1936 se pune piatra de temelie a viitoarei biserici. In pisania de piatra, cu litere elegant cioplite, gasim scris: Cu voia Tatalui, cu ajutorul Fiului si impreuna cu lucrarea Sfintului Duh, eu, smeritul arhiereu Gherontie Nicolau, episcop al Constantei, pus-am piatra de temelie acestui sfint lacas, astazi 5 iulie. Biserica avea atunci doua hramuri: Sf. Parascheva din Epivat si Izvorul Tamaduirii.
Monahul Elefterie Mihail a umblat cu caruta timp de mai bine de trei ani prin satele dobrogene, stringind suma de 10.600 lei, bani necesari pentru continuarea lucrarilor de constructie. Evenimentele din 1940, in special cel
de-al doilea razboi mondial, au impiedicat definitivarea lucrarilor, si abia in 13 septembrie 1942 biserica va fi sfintita de P. S. Gherontie. Al treilea hram al edificiului poarta numele Inaltarea Sfintei Cruci. In stinga pronaosului este asezata icoana Maicii Domnului, care a apartinut unei familii de romani ce a emigrat din Cadrilater. In graba plecarii, membrii familiei aveau sa fie opriti de un glas: Dar pe mine nu ma luati ?. Era glasul Fecioarei, care venea dinspre icoana.

Desi piatra fundamentala a bisericii a fost pusa pe data de 5 iulie 1936, prima liturghie a fost savirsita in Duminica Tuturor Sfintilor din anul 1938. In acest an, este numit staret ieromonahul Elefterie Mihail. Cu ocazia sfintirii bisericii, la 13 septembrie 1942, staretul amintit a fost inaltat la treapta de egumen protosinghel cu baston si sfinta cruce pentru munca depusa cu dragoste sufleteasca. Curind se formeaza o obste ce va cuprinde in medie 20-22 monahi. P. S. Chesarie al Dunarii de Jos va infiinta la Dervent, in octombrie 1955, o scoala monahala cu durata de 3 ani, pentru personalul minastirii. Protosinghelul Elefterie a fost numit director al scolii, iar ca profesor, preda notiuni de liturgica teoretica si tipic bisericesc. Pe linga raspunderea staretiei, parintele a fost, pentru aproximativ 14 ani, singurul preot slujitor si duhovnic. Pregatirea sa medicala a fost dublata de harul preotiei.
In anul 1959, prigoana ateista il va afecta si, sub presiunea unor inscenari, va parasi lacasul impreuna cu calugarii. Biserica este inchisa, iar ferestrele astupate cu scinduri. Minastirea este transformata in ferma a
I. A. S-ului Ostrov timp de 10 ani, pina in 1970. In aceasta perioada, parintele Elefterie se angajeaza ca paznic la o ferma horticola din Tulcea, unde a lucrat pina la pensionare, in 1962. Din 1970 pina in 1985 va sluji la minastirea Agapia Veche, cind staretul minastirii Secu, arhimandrit Irineu, obtine transferul parintelui Elefterie de la Agapia la Secu. In 1989, slabit de batrinete, parintele doreste sa se intoarca la Dervent, reusind sa-si implineasca visul in ziua de 2 februarie a anului 1990. La 12 mai 1990, parintele trece la cele vesnice, dupa ce la 19 aprilie 1990 primise gradul de arhimandrit, fiind ingropat in exterior, in partea dreapta a sfintului altar.

Pina la 28 septembrie 1991 ca staret a slujit Protosinghelul Modest Zamfir, iar in anul 1998 este numit staret Protosinghelul Andrei Tudor, care a fost mai intii duhovnicul obstii, iar actualmente este exarhul Plaiurilor Dobrogene.
Aceste doua minastiri sint dintre cele mai importante din spatiul dobrogean. Prin unicitatea lor ne prezinta puncte de atractie pentru pelerinii atit din tara, cit si din strainatate. Cei care, in drumurile lor, vor avea ocazia sa poposeasca in Dobrogea, pot cunoaste indeaproape inceputurile crestinismului romanesc, indreptindu-si pasii pe urmele Sfintului Apostol Andrei.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona