Traditii si obiceiuri la cumpana dintre ani
Articol
In tinutul Neamtului, traditiile si obiceiurile sint un ecou al formei primordiale, fragile si puternice, tulburatoare si extraordinare, a vietii. Aici este vatra culturii populare romanesti, in care marturiile lasate de calatori au avut si au o valoare inestimabila.



Sa ne gindim numai cita admiratie provocau odinioara plutasii de pe Bistrita, care reuseau sa frineze capriciile acestui vijelios curs de ape. Ce simfonie de forme si culori se intilneau si se regasesc si astazi in casele moldovenesti vechi, cu acoperis inalt si streasina ampla deasupra prispei. Si, fie ca vii de la drum lung ori de aproape, cita caldura si ospitalitate gasesti in gospodariile taranesti pline de lavite, scoarte, lazi de zestre, mese, blidare, copai, si cite si mai cite obiecte, toate cintate in lemn de miinile maiestre ale gazdelor, asa cum o faceau odinioara si strabunii daci. Cita incintare ii ofera ochiului impletiturile de panura fina, ori costumele populare facute in casa sau croite de cojocarii de pe valea Bistritei (bunditele si pieptarele brodate). Te simti intr-o alta lume. O lume in care prezentul se impleteste cu trecutul, pastrind traditiile nealterate pentru vesnicie, ca un legamint sacru intre Dumnezeu si oameni.

Printre cele mai populare suveniruri care pot fi achizitionate, in prezent, de catre turistii veniti la Neamt, se numara costumele nationale, mastile rituale cu origini ancestrale sau icoanele pe lemn ori sticla, ce ocupa un loc de seama. Si asta pentru ca mestesuguri, tinute la mare cinste odinioara, precum tesutul dimiei si al pinzelor de in, broderia manuala in culori vii, naturale, ori confectionarea sumanelor cafenii, cu brademburguri negre, pictatul icoanelor etc., astazi au devenit o rara avis. Prelucrarea lemnului continua sa ramina, totusi, o traditie, sculptura fiind bine reprezentata in bisericile si in arhitectura locala. Casele sint bogat ornamentate, cu incrustatii de origine vegetala sau geometrica pe cerdacuri si porti. Cele mai bine conservate si mai frumoase sint, insa, traditiile si obiceiurile populare de iarna, din preajma Anului Nou. Atunci, ritualurile crestine se imbina cu elemente ale mitologiei locale, in care fantasticul se impleteste cu realitatea inconjuratoare, asa cum este ea inteleasa la nivelul comunitatilor satesti.

Plugusorul (31 decembrie)

In momentele de bucurie si mister ce preced si insotesc Anul Nou, multe sate nemtene continua traditia Plugusorului, atit de diferita de la o zona etnografica la alta. Fie ca sarbatoarea poarta numele de Plugusor, Urit, Uratura de Sfintul Vasile, Buhai, Plug, Plugul Mare sau Plugul flacailor, pretutindeni obiceiurile sint insotite de acelasi mesaj: sanatatea gazdelor, rodnicia paminturilor si belsugul semanaturilor. Cu acest prilej, cete de 5-10 colindatori (copii si adulti) incep sa viziteze casele din imprejurimi si sa ureze. Primii care pleaca cu Plugusorul, pe la orele 10 ale diminetii, sunt copii. Infofoliti in haine groase, cu caciuli impodobite cu panglici colorate si tinind in miini bice si clopotei legati cu busuioc de cite o lopatica de lemn, ei pornesc sa colinde pe la rude si vecini. Unii poarta cu ei si un buhai, un instrument specific facut dintr-o putinica de lemn cu fundul din piele de oaie, prin care se trage o suvita de par de cal. Trasa printre degete, aceasta din urma produce un sunet dogit, similar mugetului de bou. In anumite zone, traditia Plugusorului nu se poate desfasura in absenta buhaiului. Ajunsi in curtile oamenilor, copiii incep sa ureze in versuri, acompaniati de buhai. Din cind in cind, vataful, cel care conduce grupul, se opreste si isi indeamna prietenii sa mine si sa sune din zurgalai. Dupa urarile de rigoare, gospodinele ii rasplatesc cu mere, covrigi, nuci sau bani.

Plugul mare sau Plugul Flacailor (31 decembrie)

In seara de Anul Nou, dupa lasarea intunericului, pornesc sa colinde adultii, formind asa-numitele cete ale Plugului mare. In Neamt, aceasta traditie se bucura de un prestigiu aparte, la sarbatoare participind nu numai tinerii, ci si virstnicii. Ceata Plugului mare este insotita adesea de muzicanti, care merg pe linga Plugul tras de boi sau cai. Fascinante sint, alaturi de mersul leganat al cortegiului, portul popular bogat ornamentat, de mare sarbatoare. Se poarta camasi brodate, itari albi, briie rosii si chimire, cizme, pieptare, sumane sau cojoace. Caciulile negre sau brumarii de astrahan au zgardute de margele si stelbe de iedera cu busuioc, insemne ale rangului detinut pe durata ceremonialului. Batrinii povestesc ca fetele care fura aceste fire de busuioc vor avea noroc tot anul. Elementul care separa Plugusorul de Plugul Flacailor este insusi plugul. Pus pe roti si impodobit cu brazi decorati cu panglici colorate, ciucuri, covrigi si mere rosii, avind in virf un stergar brodat, acesta confera ritualului un statut special. El este tras de doua pina la patru perechi de boi sau de cai. Odata intrati in curtile gospodarilor, vataful, adica seful cetei, incepe sa recite Plugusorul, acompaniat de sunetele buhaiului si ale fluierului. La final, flacaii trag brazda cu plugul in mijlocul curtii, in semn de belsug. Acest obicei isi are radacinile in stravechea credinta dacica a perpetuarii vietii, a noului inceput.

Jocurile cu masti

(25 decembrie - 7 ianuarie)

Obicei raspindit pe intreg teritoriul Romaniei, jocul cu masti a capatat in Neamt rezonante aparte. La originea sa se afla mentalitatea arhaica, precrestina, de sorginte geto-daca, care presupune existenta unor cumpene in viata oamenilor ori in curgerea timpului, determinate de lupta dintre bine si rau din univers. Pentru a te proteja de spiritele malefice, singura solutie ar reprezenta-o folosirea mastilor. Cum punctul culminant al acestui maniheism dogmatic il repezenta trecerea de la un an la altul, dacii foloseau mastile numai pe durata a 12 zile sacre, atunci cind se credea ca o lume moare si o alta se naste. Crestinismul a asociat acest interval cu perioada dintre Craciun si Boboteaza, conservind riturile de protectie. De secole intregi, "Capra", "Ursul" ori "Calutii" se bucura de o mare popularitate in rindurile romanilor de pretutindeni. Exista, insa, alaturi de aceste personaje principale, adevarate alaiuri formate din tigani, mosi, babe, unchiesi, jidani, turci, tapi, badarani si altii, creati in functie de imaginatie si posibilitati. La cumpana dintre ani, vatra satului se redimensioneaza proiectindu-se in sacralitate. In aceasta noapte, nemtenii nu au voie sa doarma pentru ca se celebreaza sarbatoarea tuturor nebuniilor, cind se instaureaza legea armoniei universale.

Capra

Denumita Brezaie in Muntenia, Cerb in Bucovina si Turca in Transilvania, sarbatoarea "Caprei" poarta in ea simboluri arhaice ale fertilitatii si fecunditatii. Originile sale sunt inca necunoscute, fiind plasate de unii specialisti fie in lumea dacica, fie in cea greaca sau orientala. Se povesteste chiar ca, in Tibet, capra era considerata mesagerul divin ce aducea rodnicia si belsugul. In sarbatorile numite dyonissiace, bacantele se imbracau in pieile iezilor sacrificati pentru a dobindi vitalitatea, virilitatea si exuberanta acestui animal. La moldoveni, capra este o masca al carei cap este cioplit din lemn, cu maxilarul inferior mobil, pentru a clampani, si acoperit cu blana de ied sau iepure. Coarnele sunt fie din lemn, fie de capra sau cerb, si sustin margelele si basmalele fetelor, panglici si ciucuri, beteala, iedera, busuioc etc. Corpul animalului este facut din pinza sau covoare de care se cos cordele din pinza sau hirtie colorata. Capra a devenit, practic, un spectacol de pantomima ce reprezinta moartea si reinvierea Caprei. Purtatorul acestei masti danseaza frenetic in fiecare casa colindata.

Ursul

Acest cult era raspindit in comunitatile geto-dace, numele zeului suprem, Zamolxis, fiind legat de blana acestui animal. Legendele romanesti investesc ursul cu virtuti de protector, terapeutice si meteorologice. Sensul acestui joc cu masti simbolizeaza moartea si reinvierea naturii. In zona Neamtului, "Ursul" are un caracter deosebit de spectaculos. Masca este manufacturata din blana si capul animalului sau blana de oaie. De obicei, cortegiul care insoteste "Ursul" este condus de un "ursar", care indeamna " animalul" la dans in ritmul tobelor.

Calutii

Desigur ca nici calul, animal de povara foarte raspindit in zona Moldovei si a Bucovinei, nu putea sa lipseasca dintre jocurile rituale. In acest context este subliniata prestanta calaretului, simbol al tineretii vesnice. Un grup de tineri, invesmintati in Caluti danseaza cu frenezie si gratie, exprimind legatura sacra dintre om si animalul care i-a stat aproape si l-a slujit cu sirguinta din cele mai vechi timpuri. Flacaii in roluri de Caluti sint imbracati, de obicei, in costume populare specifice zonei. Capul mastilor, decorat cu un harnasament din curele de piele sau din briie tesute, este sculptat in lemn si acoperit cu pinza rosie. El se fixeaza intre doua bucati de lemn, peste care se pun covoare.

Uritii

Celelalte personaje care insotesc Capra, Ursu ori Calutii se numesc Uritii sau Frumosii. Ele merg inaintea alaiului, avind rolul de a atrage atentia si a inviora atmosfera de sarbatoare (fac tot felul de sotii si ghidusii) se ascund in case si cauta pe sub paturi si prin oalele cu mincare, se catara prin copaci, fugaresc fetele si chiar femeile maritate etc. Mastile pe care le poarta sugereaza cele mai stranii momente ale vietii omenesti - Mosi, Babe, Negustori, Unchesi, Tigani, Turci etc. Toate tarele umane sint imortalizate caricatural.

Vergelul (31 decembrie)

Se spune ca, in Moldova, fetele si flacaii care vor sa-si afle ursita se string acasa la unul dintre gospodarii buni de gura si fac Vergelul. Gazda va fi, de altfel, si cea care va ghici viitorul fiecarui tinar participant. Ritualul propriu-zis este simplu, fetele si baietii punind cite un obiect personal intr-un vas cu apa. In tot acest timp, gazda, numita Vergelator amesteca intr-o cofa, recitind cu glas scazut - Cine suna?/ Luncile,/ Cu giuncile./ Vaile,/ Cu oile./ Verigelu cu fetili!/ Semnele din acest vas/ Sa va fie tot de tras,/ De tras sort, de bucurie,/ Din anul ce o sa vie./ Scoate-ti semn si-mi spune drept,/ Miine care an sa ancep?. Apoi sunt scoase obiectele din apa, unul cite unul. Ordinea extragerii si sensul acesteia este diferit de la o zona la alta.

Sorcova (1 ianurie)

De Sf. Vasile copiii merg cu Sorcova si Semanatul pe la rude si vecini, pentru a le ura sanatate si belsug in noul an. Sorcova, odinioara din ramuri inflorite, puse la inmugurit de Sf. Andrei si impodobite cu ciucuri rosii, este astazi facuta din flori artificiale din hirtie colorata, agatate pe o vergea de lemn. Acest obicei isi are originea, dupa toate probabilitatile, in lumea romana, latinii adresindu-si de Anul Nou urari de sanatate si belsug cu ajutorul unei crengi de laur. In zilele noastre, copiii intra in case recitind - Sorcova vesela/ Sa traiti,/ Sa imbatriniti/ Ca merii,/ Ca perii,/ In mijlocul verii./ Tare ca piatra,/ Iute ca sageata./ Tare ca fieru,/ Iute ca otelu./ La anul si la multi ani !/ Noua sa ne dati bani!. Dupa ce si-au incheiat prestatia, sorcovitorii sint inlocuiti de semanatori, baieti si fetite cu traistute cu griu, porumb, fasole etc. Acestia incep sa arunce boabele prin casa pentru a aduce belsug.

Chiraleisa (5-6 ianuarie)

Grupuri de fetite si baieti iau casele invecinate cu asalt, in ajunul Bobotezei (5-6 ianuarie), pentru a anunta sosirea preotului cu crucea. Acest obicei seamana destul de mult cu colindatul de Mos Ajun, de la Craciun. Totusi, la Chiraleisa (o expresie adaptata de la formula religioasa Chirie Eleison !) nu se rostesc versuri, ci se intoneaza doar Chiraleisa! Chiraleisa! Chiraleisa!. In schimbul acestui anunt, copiii primesc mere, nuci, alune etc.

Lasarea crucii la apa (7 ianuarie)

De Boboteaza, dupa oficierea slujbei religioase la biserica, se merge in procesiune la sfintirea apelor. Preotul arunca crucea in apa inghetata, si un barbat tinar trebuie sa se arunce sa o scoata. Aceasta este o onoare deosebita si confera temerarului o pozitie privilegiata in cadrul comunitatii. Acest obicei isi gaseste radacinile in unele culte ale purificarii din vremea geto-dacilor. In Evul Mediu, la acest ceremonial obisnuia sa asiste insusi Domnul Tarii.

Botezatul cailor (7-8 Ianuarie)

Odata ceremonialul de sfintire a apei incheiat, se trece la slujba de botezare a cailor. Urmeaza o intrecere intre animale. Oamenii locului, mari crescatori de vite, au considerat dintotdeauna calul un prieten sacru si, in consecinta, au apreciat ca are dreptul egal de a fi botezat.

Pe urmele lui Zamolxis, in haurile de piatra

Dar nu numai obieceiurile de iarna redau fascinanta lume a strabunilor nostri daci. Primavara incepe in Neamt cu o legenda extraordinara. Batrinii spun ca, in urma cu mii de ani in primele zile ale lui martie, o baba urita si sireata pe nume Dochia s-a hotarit sa-si supuna nora la citeva teste pentru a o tortura. A trimis-o intii la riu, pe o vreme crincen de aspra, sa spele lina si sa-i schimbe culoarea neagra in alba, apoi, a mai trimis-o o data sa-i redea culoarea initiala si, a treia oara, sa culeaga mure in toiul iernii. Miscat de suferinta bietei tinere, zeul suprem, Zamolxis, s-a transformat in barbat si i-a trimis Dochiei un cosulet cu mure. Fericita, si crezind ca a venit caldura, ea a plecat in munti cu caprele, imbracata cu noua cojoace. Vazind ca vremea este blinda, ea a inceput sa-si lase cojoacele unul cite unul, in fiecare pajiste prin care trecea. Cind a ajuns la ultimul, zeul a trimis o ploaie strasnica si un ger care au transformat-o pe Dochia si caprele ei in blocuri de piatra, si mai apoi stinci. Si astazi calatorul poate s-o vada incremenita pentru eternitate in celebra formatiune ce-i poarta numele din Ceahlau. Mai mult, oamenii au decis ca in intervalul 1 - 9 martie sa-si aleaga o zi pe care s-o numeasca Baba. Daca ziua respectiva este insorita, inseamna ca esti un om de suflet si o sa ai parte de noroc in anul care vine.

Alt obicei spectaculos, ramas de la daci, este cel de inmormintare. La baza lui, insa, nu sta de data aceasta legenda, ci crunta realitate istorica. Se pare ca dacii ar fi avut un munte sacru, pe care il numeau Kogaion, identificat de istorici drept Ceahlaul de astazi. Aici tineau, o data la patru ani, un ceremonial initiatic, in timpul caruia zeului suprem, Zamolxis, i se trimitea un mesager ales din rindurile tinerilor ce doreau sa devina nemuritori. Cel asupra caruia cadeau sortii primea un mesaj de taina catre marele zeu, era ridicat pe brate, aruncat in aer si trebuia sa cada in virful unor lancii ascutite. Daca nu reusea, era considerat demn de dispret si isi pierdea pozitia detinuta in comunitate. Daca murea imediat se considera ca zeul il acceptase, si devenea, astfel, nemuritor.

Traditia populara a pastrat ramasite ale acestui cult barbar si a transmis din generatie in generatie o serie de credinte, obiceiuri si ritualuri dacice legate de moarte. Chiar daca exista o adevarata casta a bocitoarelor (femei angajate sa plinga la inmormintare) moartea nu este nici astazi detestata in lumea satelor, ci acceptata drept o parte a ciclului vietii impus de Dumnezeu inca de la Facerea Lumii. Deveniti crestini de citeva sute de ani, nemtenii si-au legat ceremonialurile funerare de biserica. Astfel, desi la procesiune participa un preot, toate obiceiurile urmeaza vechea traditie dacica (pomana, parastasul la intervale regulate, pina la implinirea unui an de la deces, dezgroparea si reingroparea osemintelor la sapte ani etc.). Bisericile pictate din Neamt, ca de altfel toate lacasurile de cult din nordul Moldovei, pot fi considerate veritabile cronici despre Rai si Iad. Gropi imense din care ies flacari uriase, suferintele la care sint supusi pacatosii, demoni cu coarne, copite si furci gata pregatite sa-i apuce pe necredinciosi si sa-i arunce-n Infern, cohorte de ingeri, flori si pasari ale Paradisului, toate sint reprezentate secvential pe peretii manastirilor, dind marturie, intru eternitate, imaginatiei extraordinare a taranilor moldoveni.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona