Pelerinaj pe malurile lacurilor sarate
Articol
Cine trece granita dintre Mures si Harghita si ajunge la Sovata poate sa se considere fericit. A atins Paradisul. Un Paradis al apelor, al lacurilor sarate ce se hirjonesc in voie cu piriuri cristaline, dealuri sugubete ori un vulcan stins inca din vremurile lui Prometeu. Aici, printre piscurile semete ale muntilor Gurghiu si dealurile care-i inconjoara la vest - Becheci (Bichis, 1078 m), Siclod (1025 m), Capilna (569 m), Restad (885 m) si Ciresel(912 m)-, nu se poate trece decit cu piosenie si adinca smerenie in fata actului divin de creatie, care a durat milioane si milioane de ani. Acest mozaic cu crimpeie de alb, verde si albastru, readuce in minte imagini din mitologie. Doi Cerberi de sare, incremeniti intru vecie de un zeu atotputernic si necrutator, strajuiesc cu strasnicie portile tinutului Intresari, dincolo de care incep Sovata si Praidul. Pornim spre Sovata, cu sufletele deschise ca niste pelerini pe care pasii ii poarta prin ungherele tainuite ale Meccai si traim o revelatie pe masura in fata Muntelui de Sare, care izbucneste din neant, lasindu-se inlantuit de o fermecatoare salba de tauri (lacuri) Mierlei, Alunis, Ursu, Rosu si Verde etc. Ciudat este faptul ca, la inceputul secolului trecut, lacurile sarate nu aveau prea mare importanta, trebuind sa se temeneasca la poalele celebrilor Carpati de sare. In timp, fala acestora s-a naruit, ei erodindu-se si lasind in urma doar maluri abrupte, argiloase, in vaile lacurilor Rosu, Verde si Pirosca.
Intru inceput, pasii ni i-am indreptat, cum era si firesc, catre inima statiunii, lacul Ursu, strabatut de Canalul Morii, ridicat de localnici la sfirsitul secolului al XVIII-lea. Pe atunci, in locul plajei si al modernei baze de tratament, exista un gigantic masiv de sare in virful caruia trona coliba pazitorilor de sare. Linga el, isi tremura cu timiditate cursul un suvoi firav de apa, piriiasul Auriu, care se unduia pe directia strazii principale a statiunii de azi.
Din batrini se povesteste, ca intr-o innegurata zi de primavara a anului 1875, doi pazitori de sare, ramasi sa adune finul cosit de pe cimp, au fost surprinsi de o groaznica viitura, care a astupat ponorul existent la acea data si a format splendidul lac Ursu. Apele sale au macinat cu iuteala sarea de pe munte, care s-a prabusit cu vuiet mare, cindva pe la 1879, si a schimbat din nou cursul piriului Auriu, colectindu-i apele in noul lac. Treptat, acesta a luat o stranie forma de blana de urs, bine argasita, ceea ce i-a adus si numele, si faima de astazi. Debitul maxim l-a atins lacul Ursu doar in 1881, apoi, prin acumulari succesive de mil, a trebuit sa se multumeasca cu o capacitate si o dimensiune mai mici, ajungind azi la o lungime de 288 m, o latime de 132-210 m si o adincime maxima de 18,9 m. Ce s-ar mai putea adauga despre lacul Ursu Ca salinitatea sa medie ajunge la 256 g/l, contine circa 64.000 de tone de sare si ca este considerat unicul lac heliotermic din Europa. Pentru necunoscatori, fenomenul heliotermic nu se poate produce decit daca apa sarata intra in contact cu ape dulci. Atunci se produce un efect de sera care poate incalzi apa sarata din adincime pina la 70 de grade C. Cel care s-a incumetat sa explice efectul heliotermic a fost Sandor Kalecsinszki, in 1901.
Dincolo de aspectul stiintific, apele Ursului sint o veritabila invitatie la visare si uitare de sine. Daca Eminescu ar fi putut sa-i bata malurile ori sa-i tulbure oglinda-i de clestar in ritmul cadentat al vislelor, cu siguranta ca si aici ar fi conceput o poezie de talia Lacului. Si ar fi fost impresionat de spectaculoasele curgeri de sare din acest Paradis al minunilor. Parasind cu inima tulburata lacul Ursu, ajungem la ceea ce localnicii, de sute de ani pazitori de sare, numesc Taurile Rosu si Verde. Aceste doua carusele de apa s-au format in acelasi timp cu Lacul Ursu, ca doua splendide prelungiri ale acestuia. Primul este fascinant prin rosul rubiniu pe care-l reflecta. Senzatia de uluire este puternica si ametitoare in fata vietatilor rosii si rozalii care-i misuna in vintre. Vazut de aproape, si lacul Verde surprinde, caci este la rindul sau strabatut de o paleta de rosu. Dar, ca si cum ciudatenia nu ar fi fost destula, din cauza vegetatiei oglindite pe suprafata lacului, apa primeste un colorit verzui.
Continuam periplul printre ape cu lacul Pirosca, nascut la 1980, dintr-o apriga contopire a apelor cu un ponor care exista odinioara. Calatorul insetat isi poate astimpara aici setea, fiindca Pirosca este cel mai mare lac de apa dulce din Sovata, avind o lungime de 84 m, o latime de 28 m si o suprafata de 2300 mp. Este insa atit de zanatic incit la ploi abundente se revarsa in Ursu. Iar daca acesta din urma este cel mai renumit de la Sovata, lacul Negru este cel mai vechi, fiind format pe la 1710, cind un ponor din valea piriului Auriu s-a astupat. Astazi, suprafata lui ajunge la 3810 mp, iar adincimea maxima la
6 m. Dincolo de limitele lui isi intinde nestingerit domeniul Alunisul, aparut pe locul unde oamenii din satul Magherani obisnuiau sa exploateze sarea. De aici si numele de Alunis (Magyaros - Mogyoros - Alunis). Se pare ca el ar fi existat cu mult inainte de lacul Ursu.
Facind un mic ocol al Alunisului, pe o poteca ingusta, ajungem sa facem o baie pe cinste in apele lacului Mierlei. Caci adincimea acestuia -1,7 m- l-a transformat volens-nolens in strandul preferat al localnicilor. Molesiti de placerile oferite de nimfele misterioase ale acestui lac am oprit pentru moment frumoasa noastra aventura. Insa, dincolo de taurile vizitate, Sovata mai are multe lacuri de aratat - Bertul, Lacul Dulce, Patru Lacuri
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona