Complexul arheologic daco-roman Porolissum
Articol
Bastioanele de aparare ale castrului roman de la Porolissum (care se intinde in localitatile: Moigrad, comuna Mirsid, satul Jac, comuna Creaca, judetul Salaj) se inalta zvelte in zare, aparind parca si astazi imprejurimile Zalaului, municipiu-resedinta a judetului Salaj, peste care au trecut de atunci aproape doua milenii. Porolissum reprezinta unul dintre cele mai importante complexe arheologice ale Romaniei. Prin sistemul defensiv realizat de catre romani in Poarta Mesesana, cetatea era singura cale de acces in zona in antichitate si evul mediu, intre Podisul Transilvaniei si Cimpia Panonica. Porolissum-ul a fost adevarata cheie de bolta a apararii provinciilor dacice.
Orasul roman, municipiul de mai tirziu, capitala a provinciei Dacia Porolissensis, Porolissum-ul a reprezentat cultura si civilizatia romana la aceasta margine a Imperiului Roman.
Cercetarile arheologice si lucrarile de restaurare-conservare scot in evidenta vestigiile antice: castrul cu elementele sale, cladirile orasului, drumurile, forul, amfiteatrul, care impreuna sint cuprinse in traseele de vizitare ale muzeului in aer liber de la Porolissum. Si astazi parca se aude freamatul tribunelor amfiteatrului sau forfota din forul roman. Urmele carelor lasate ca o amprenta in piatra drumurilor romane, vizibile si astazi, sugereaza ecourile unei epoci apuse. Toate impreuna il fac pe vizitator sa incerce sa-si imagineze grandoarea de odinioara a Porolissum-ului.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona