AGENDA, TEHNICA RADIANTA SI FREEZE FRAMER-UL
Articol
Potrivit dr. Munteanu, cea mai avansata metoda de eliminare a stressului o reprezinta mis-en-forme. Cu alte cuvinte, inducerea starii de bine, prin disciplinarea mentala a pacientului, si mult sport. Se pleaca pur si simplu de la un program tip agenda, personalizat, ce combina tehnicile clasice - kinetoterapie, hidroterapie, in speta dusurile subacvale, magnetoterapie - cu o disciplina severa a ritmului alimentatiei. Extrem de eficiente sunt alimentele ecologice, portionarea meselor pe intervale regulate si, mai ales, convingerea pacientului de importanta continuarii dietei. De asemenea, o solutie de ultima ora este bazata pe tehnica radianta, asociata cu aparatura de tip Freeze-Framer. Este vorba de modificari ale stilului de viata pentru evitarea factorilor stresanti, precum si activarea energiei universale in scopul refacerii sanatatii. Practic, Freeze-Framer-ul este un sistem interactiv de evaluare a nivelului de stress, bazat pe folosirea analizei spectrale a variabilitatii pulsului. El contine un dispozitiv de masurare a pulsului conectat la deget (Foto - Pleismograf), un calculator personal si programe de analiza spectrala (coerenta aritmiei cardio-respiratorii).
Un program de mis-en-forme se desfasoara, de obicei, pe parcursul a 10 zile si include consultatii, tratament individual si parcurgerea unor trasee turistice interesante. De altfel, la mare moda, in ultimii trei-patru ani, s-au dovedit a fi statiunile cu parcuri terapeutice - Sovata, Covasna, Herculane, Olanesti- in care omul sa se relaxeze si sa se reintegreze in natura.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona