Orasul teilor
Articol
Cine ajunge in orasul lui Eminescu, dintii cauta teii. Sau plopii fara sot. Si chiar daca gaseste citeva exemplare din unii sau din altii, adumbrind cu racoare strazile sau ograzile, fatalmente, tot spre Copou se indreapta. Urca dealul, asuda, si cu efort sporit se prabuseste pe prima banca ce-i iese in cale, din aleea centrala. Se uita in jur: pomi, banci, mausoleu. Alei drepte, ca trase cu creta pe asfalt. E Copoul un parc fara pereche, sau doar iesenilor le-a placut sa-l vada asa? se intreaba omul abia sosit. Isi aduce aminte de slovele pline de sarcasm ale unui scriitor eminamente iesean: Gradina Copoului debuteaza printr-o alee centrala, marginita de o parte si de alta, cu banci vopsite verde. Arhitectul gradinii a avut desigur conceptii grandioase. El a vrut oarecum sa cinte din ocarina fanfare eroice. A izbutit. Aceasta alee dominanta a Copoului e ridicola si pretentioasa. A reusit organizatorul gradinii sa faca din ea un pretext pentru alee, cum batrinetea face din capul omenesc un pretext pentru dilatarea cheliei. Cit de just ieseana ar fi fost o intortochere de poteci printre straturi de flori! Ce viata armonios distribuita ar fi dat gradinii aceste poteci alegre, chemind perechile din toate partile cu zimbete de flori in locul acestui bulevard fals, odios ca un guler inalt si rigid pe gitul unui copil limfatic. Lumea sta si se plimba acolo numai. Restul gradinii e gol; copacii nu se plimba. Doar oamenii se freaca unii de altii ca periile in miinile lustragiului, atunci cind isi iau avintul. In fundul aleii, ca un sughit al perspectivei, se ridica un obelisc, la picioarele caruia, asezati pe labe, patru lei de piatra - poate ca-s sfincsi - vegheaza. Acesti lei, de cind au devenit de piatra, s-au ingrasat. Nu rag, nu urla, nu miriie, dar falcile lor de piatra abia pot stapini o varsatura in cascada. Al doilea edificiu al acestei alei e vegetal: un tei batrin, cu floare si umbra dulce. E numit - de aici se naste catastrofa - teiul lui Eminescu. Aici visa Eminescu, iti explica ieseanul, aratindu-ti teiul incercuit cu banci populate". Aici n-a visat niciodata Eminescu, sub acest tei situat pe aleea principala a Copoului. Caci daca asa intelegea Eminescu sa viseze, se instala cu masa si scaunul de brad" in galantarul celui mai mare magazin de pe strada Lapusneanu.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona