Cetatile de suflet ale lui Stefan cel Mare
Articol
Asezate strategic, "in calea rautatilor", cum zice cronicarul, cetatile locuite si intarite de Stefan cel Mare au fost asemenea Troiei cea zidita de zei: niciodata cucerite. Si doar atunci cind alta mina de muritor a tremurat perfid, zidurile au cazut neputincioase, fiindca... Domnul pe pamint, Stefan, urcase demult la cerul celuilalt Domn mai mare. Dar pina in acel ceas ultim al Judecatii, cetatile sale de suflet au stat drepte si mindre in fata vrajmasilor de tot felul, asa cum stinca alba sta neclintita, infruntind suvoaiele apelor frematinde.

De multe ori, in mersul inainte al omenirii, au fost oameni care au punctat fericit timpul si spatiul cu existenta lor fulminanta. La noi Stefan cel Mare cu siguranta "a potrivit" secundarul marelui ceas al istoriei dupa bataia de inima a propriului sau ceas biologic. Si, ca semn al trecerii sale prin lume, a ridicat cetati mindre si-a facut ctitorii cu nemiluita. Iar cea mai importanta este vestita cetate de scaun a Moldovei de la Suceava. Ridicata pe un virf de deal care domina imprejurimile, cu santuri adinci de aparare, cindva umplute cu apa, a fost multa vreme fala Moldovei si, implicit, si a conducatorului ei cel mai destoinic si mai cunoscut: Stefan cel Mare. Iar numele acesteia a fost legat de numele voievodului, cum voievodul insusi si-a facut un renume din calitatea ei de a nu fi fost nicicind cucerita. Fiindca in ea nu s-a intrat niciodata decit atunci cind cei din interior au dorit sa deschida portile, incruntarea sprincenelor sau lumina obrazului voievodului fiind un semn de razboi sau prietesug. La inceput a fost un castel fortificat construit de Petru I Musat ca resedinta voievodala in noua sa capitala Suceava, mutata de el de la Siret (1388). Pe atunci era o cladire vasta, in forma unui patrulater regulat, intarit la colturi si la jumatatea laturilor cu turnuri prismatice patrate. In preajma anului 1400, constient de excelenta pozitie de aparare, Alexandru cel Bun o fortifica suplimentar. De aici, mina lui Stefan cel Mare devine destinul cetatii. Acesta ridica in doua etape zidurile exterioare, reamenajeaza santul defensiv si intrarea in cetate, construind ziduri inalte de peste 10 metri, cu o grosime de peste patru metri, facind-o astfel inexpugnabila. Genial aparata, ea a fost capabila sa reziste pina la capat marelui asediu otoman din anul 1476, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, trebuind sa se recunoasca invins. Avariata serios a mai fost in anul 1485, tot la o invazie a turcilor, dupa care s-a refacut si s-a mai construit o barbacana. Pe atunci era aparata de o garnizoana puternica, al carei comandant era portarul Sucevei. La un kilometru departare, pe platou, se aflau al doilea si al treilea rind de intarituri, constind din gropi si santuri mari. Vremea le-a nivelat. Acum santul dinspre cetate a fost plantat cu pini si salcimi, si se pastreaza ca rezervatie arheologica. La o vreme, dupa moartea lui Stefan, Alexandru Lapusneanu, la cerera turcilor, muta capitala la Iasi, iar mai tirziu Dumitrascu Cantacuzino da foc si darima zidurile cetatii. Acolo unde altadata se auzeau strigate guturale de lupta sau suave muzici de bal, astazi n-au mai ramas decit ziduri reci si pustii, unde iarba si buruienile fac parte integranta din decor. Insa daca treci podul de lemn, dincoace, in cetate, si te preumbli printre zidurile roase de vreme, nu se poate sa nu simti ca si aici, cindva, a batut ceasul glorios al crestinatatii.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona