La picior prin Defileul Dunarii
Articol
In aceste vremuri moderne, mersul pe jos pe distante mari poate parea unora depasit si chiar un pic ciudat. Nu vorbesc acum de drumetiile pe munte care sint ceva aparte, in situatia in care abruptul ramine, in cea mai mare parte inaccesibil masinii. Dar in locurile in care civilizatia a patruns de mult, iar kilometrii de drumuri si cai ferate te ajuta sa scurtezi distantele altfel greu de invins, mersul pe jos este un obicei uitat. Defileul Dunarii merita insa incercat.

Drumul prin defileu, intr-o zi insorita de vara, este o expe-rienta extraordinara. E atita culoare, atita lumina si atita feerie oriunde intorci ochii, incit simti cum te cuprinde o energie si o stare de bine fara de seaman. Drumul cu masina este mult prea rapid, nu ai timp sa te saturi de minunatiile din jur si la orice cotitura iti vine sa cobori din masina si sa ramii acolo, la marginea drumului, coplesit de atita frumusete.
Eu una am luat decizia - pe care nu o regret - de a strabate o parte din defileu la picior, pornind de la Gura Vaii si ajungind la Orsova. Pina la Gura Vaii se poate merge fie cu trenul, fie cu microbuze care pleaca din Autogara Drobeta-Turnu Severin. Acestea din urma va pot lasa dincolo de Barajul de la Portile de Fier, scurtind astfel distanta. Desigur, sint citeva ingrediente pentru ca intreaga calatorie sa fie o experienta de neuitat: o zi nu foarte calduroasa, mult soare, o cafea buna de dimineata, o pereche de adidasi confortabili, un rucsac usor, cu citeva sandwich-uri si o sticla de apa. Si, neaparat, un aparat de fotografiat, altfel veti regreta. In rest, peisajul va avea grija sa va farmece ireversibil. La inceput de drum, puteti sa va invirtiti un pic prin Gura Vaii, localitate care se mindrea altadata cu un dezvoltat turism pentru tineret, aici fiind o serie de vile BTT, astazi transformate in blocuri de locuinte. Cu existenta strins legata de barajul monumental de la Portile de Fier, Gura Vaii nu este totusi lipsita de pitoresc, prin coltii stincosi care strajuiesc casele localnicilor si podul de cale ferata. Urcind circa un kilometru pe munte, putem vedea fosta vila a lui Ceausescu, amenjata acum ca o casa de oaspeti. Daca cereti voie, puteti avea acces in spatele cladirii, de unde veti avea parte de privelistea impresionanta a Barajului si a Dunarii cu cele citeva ostroave dintre ape.
Odata ajunsi la baraj, puteti admira sala turbinelor, facind un tur subteran, caci la hidrocentrala exista o sectie a Muzeului Portile de Fier din Drobeta-Turnu Severin. Din pacate, nu s-au facut incercari de imbunatatire si de promovare a acestui muzeu, care prezinta cele mai importante aspecte privind construirea SHNPF: istoria arealului afectat de constructie, istoria tratativelor, istoria constructiei, o macheta a SHNPE, obiecte de pe insula Ada-Kaleh (in cadrul unei incaperi turcesti), o statistica a asezarilor inundate si obiecte casnice ramase de la locuitorii acestora. Din pacate, la fata locului nu exista un indicator la vedere, iar calatorul neavizat va trece cu siguranta prin zona fara a vizita muzeul...
Revenind la drumul nostru catre Orsova, vom depasi punctul de vama (asta daca nu avem de gind s-o luam, la picior, spre Iugoslavia), dar nu inainte de a ne ridica ochii spre stinca de deasupra tunelului de cale ferata, acolo unde de veacuri priveste spre Dunare "Mosul" din legendele batrinilor. Inaintea amplelor transformari din defileu a existat si o soata impietrita a "Mosului", numita - cum altfel decit "Baba" -, dar stinca s-a prabusit in ape in timpul lucrarilor ce au strapuns muntele. Oamenii povestesc ca cei ce au dizlocat "Baba" si-au pierdut viata intr-un accident feroviar, chiar in defileu, ca un blestem al muntelui si al Dunarii.
Pina la Orsova ne asteapta vreo 15 km prin defileu, fara a socoti drumurile care se desprind din sosea la dreapta, urmind malurile golfurilor, drumuri care trebuie neaparat explorate, caci adapostesc mici comori pe care le veti descoperi cu placere. Lasind in urma barajul, pornim intr-o calatorie prin locuri altadata salbatice si, chiar necunoscind istoria agitata a luptei dintre om si natura, ramii uimit de amploarea transformarilor realizate in defileu, ce au necesitat lucrari de arta inginereasca deosebite: tuneluri rutiere si de cale ferata, poduri metalice, contraforturi, pereti de sprijin si de aparare a malului, precum si numeroase viaducte de lungimi impresionante. Acum mai bine de 30 de ani se intentiona chiar amenajarea noii sosele construite in defileu cu structuri pentru desfasurarea unor activitati turistice de scurta durata - sporturi nautice, drumetii scurte, picnicuri, popasuri de relaxare pentru cei aflati in trecere. Tot ce s-a realizat din acest proiect al "Magistralei Soarelui" au fost doar citeva puncte de belvedere.
Pe drum trebuie strabatute si citeva tuneluri rutiere scurte. In Tunelul Baba, o ferestruica iti permite sa privesti afara din burta stincii in care a fost sapat tunelul, spre barajul ce a ramas in urma. Drumul devine din ce in ce mai pitoresc, soarele urca tot mai sus pe cer, si te uiti din cind in cind cu sfiala spre malul celalalt, intrebindu-te daca de dincolo se vede mai frumos peisajul, sau daca, intimplator, un sirb dornic de aventura a pornit si el ca si tine la picior, pe malul lui, imbatindu-se de fericire, intr-o baie de soare si culori. Calea ferata nu se intersecteaza decit intr-un singur punct cu soseaua, astfel ca pe tot parcursul drumului ea va serpui undeva jos, foarte aproape de malul Dunarii. La un moment dat, aproximativ dedesubtul viaductului Virciorova, se afla halta de cale ferata cu acelasi nume. Nu are o localitate corespondenta, caci vechea comuna Virciorova a fost inundata in anii a70 de apele lacului. Un amanunt interesant este ca acest punct a servit ca statie de frontiera intre Principatele Romane si Imperiul Austro-Ungar, pina la Unirea din 1918.
Prima abatere de la drum o puteti face la micul golf format de Dunare la varsarea riului Vodita, traversat de viaductul cu acelasi nume. Dupa cum anunta si o troita de lemn, luind-o la dreapta, ajungeti la Manastirea Vodita, a carei biserica din lemn se zareste de la sosea, imbiind spre vizitare. Manastirea a fost intemeiata intre 1367 si 1370 de catre calugarul Nicodim (ulterior socotit ca sfint), la aproximativ 500 m distanta de Dunare, in apropierea frontierei cu Imperiul Austro-Ungar. Ruinele bisericii constituie cel mai vechi asezamint monahal din Tara Romaneasca. Linga ele s-au construit, in 1995, o biserica de lemn si un popas turistic.
Un amanunt interesant este legat de navigatia pe Dunare in defileu, pentru multa vreme dificila din cauza conditiilor naturale din albie (viteze mari ale curentului, sectoare de cataracte, stinci ce ieseau din albie la niveluri scazute ale apei). Toate aceste particularitati fluviale au determinat aparitia unor forme speciale de transport in defileu, azi in mare parte disparute, intre care si trasul la edec, prin care vasele puteau inainta in amonte, fiind actionate de pe mal cu ajutorul unei forte de tractiune, initial animala (boi), ulterior cu locomotiva cu aburi. In 1898, trasul la edec este inlocuit de vasele mari actionate cu aburi, a caror circulatie a fost deschisa de saparea a 17 km de canale in zona Portilor de Fier.
Dupa ce trecem din nou printr-un tunel, la capatul caruia ne asteapta o pescarie, vom vedea deschizindu-se spre dreapta un mare golf, format la gura de varsare a Bahnei. Pe riu a fost pina in 1918 granita dintre Imperiul Austro-ungar si Romania. Golful are in prezent ca punct de atractie un vaporas vechi, esuat la mal. Il puteti admira abatindu-va de la drum pentru circa un kilometru. Din pacate, vaporul nu este reconditionat si nici introdus in circuitul turistic, desi este deosebit de pitoresc. Pe malul golfului a functionat o tabara scolara care s-a mutat din 1995 linga Golful Mraconia din Cazanele Mici. Daca ati ostenit deja de atita drum, aici va puteti odihni pentru citeva ore sau chiar puteti ramine peste noapte, caci din anul 2000 exista la Golful Bahna o mica pensiune.
Urmarind Valea Bahnei se ajunge la Ilfovita, avind ca punct de atractie Casa Ghita Lungu, valoros monument de arhitectura taraneasca. Mai departe, se poate patrunde in interiorul muntilor Almajului. Nu puteti aborda, insa, acest traseu, daca vreti totusi sa ajungeti in Orsova pina la apus.
Plimbarea nu e lipsita de peripetii. Se poate intimpla ca pe drum sa intilniti Politia de frontiera careia sa nu i se para chiar firesc ca cineva sa strabata pe jos aceasta distanta, parcursa in mai toate cazurile cu masina. Nu ramine decit sa fiti deschisi si vorbareti, vor intelege entuziasmul de care sinteti cuprinsi. Totusi, ar fi bine sa tineti aparatul de fotografiat in rucsac, atunci cind nu faceti poze. Vi se va spune ca nu aveti voie sa fotografiati malul sirbesc. Inainte de intrarea in Orsova, la baza dealului Alion se afla un complex statuar situat intr-o parcare cu punct de belvedere. Sint trei monumente de factura diferita: monumentul constructorilor de drumuri si poduri (ridicat de PCR, in 1972, pentru a celebra construirea drumului Gura Vaii - Orsova), o troita ridicata in 1993 in memoria luptatorilor din primul razboi mondial cazuti la baza Muntelui Alion, si Danubiana - o femeie ce arunca o coroana de flori in Dunare - ridicata in memoria celor ce au incercat sa treaca ilegal frontiera in Iugoslavia, in timpul regimului comunist.
De aici mai avem ceva de mers pina in Orsova, ale carei case se zaresc deja in departare, aproape de ape. Cotul fluviului este inselator, caci orasul pare asezat pe malul sirbesc, dar drumul ne va dezvalui in curind o noua perspectiva. Cu ochii la casele din zare, vom urmari orasul ca pe o Fata Morgana care ne ademeneste. Osteniti de drum si prafuiti din cap pina-n picioare, trecem cu ultimele puteri pe linga santierul naval si gara feroviara, apoi peste lungul viaduct de peste golful Cernei, si patrundem, in sfirsit, in orasul minunat de la malul Dunarii. Iar de-aici incepe o cu totul alta poveste...
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona