Ada-Kaleh paradisul pierdut?
Articol
De 34 de ani zace scufundata sub apele Dunarii. Atmosfera originala si plina de pitoresc a ramas doar o amintire in inimile celor care au avut sansa sa viziteze aceasta oaza musulmana din mijlocul apelor romanesti. Multi au sperat ca, prin stramutarea principalelor monumente pe insula Simian, se va pastra macar o parte din insula ce avea sa dispara inghitita de ape.

Insula Ada-Kaleh a fost unul dintre elementele pitoresti ale sectorului Portile de Fier ce au trebuit sa fie sacrificate pentru un scop de o importanta covirsitoare: aparitia lacului de acumulare. Ridicarea nivelului apelor a imbunatatit simtitor navigatia pe Dunare, caci astfel au fost eliminate obstacolele naturale din albie, dar in acelasi timp a modificat ireversibil peisajul natural si antropic al zonei.
Pozitia insulei a constituit in acelasi timp o sansa si o nesansa, caci tocmai conditiile specifice din aceasta regiune odinioara salbatica au dus la formarea insulei din mijlocul Dunarii, apoi la fortificarea ei si, in cele din urma, la amenajarea pentru locuire civila de catre populatia turceasca.
Exista citeva legende legate de trecutul istoric al insulei. Numele s-ar parea ca vine de la o preafrumoasa fata. Se mai spune ca aici ar fi fost legendara tara Hesperia a lui Geryon (personaj identificat cu Gruia din mitologia romaneasca). Legenda mai povesteste ca din aceasta insula Hercule ar fi adus si plantat in templul lui Jupiter un maslin, si tot aici argonautii au descoperit uleiul de masline, pe care l-au dus in Elada. Cert este faptul ca insula a fost intotdeauna considerata un punct strategic, fiind fortificata inca de pe timpul lui Iancu de Hunedoara. Din unele surse istorice s-ar parea ca cetatea de pe insula data chiar mai de timpuriu, de pe la 1390. Cetatea stelata care putea fi vazuta pe insula pina la scufundarea ei a fost construita la 1717 de catre Eugeniu de Savoia, la acea vreme fiind una dintre cele mai puternice cetati din Europa. La scurt timp dupa terminarea constructiei, cetatea a fost cucerita de turci. Dupa primul razboi mondial, insula a revenit Romaniei, dar administrarea ei a fost autonoma, conducatorul fiind un guvernator. Cetatea fortificata ocupa aproape in intregime insula (care avea o lungime de circa 1750 m si o latime de circa 500 m), fiind prevazuta cu bastioane si cazemate legate intre ele de tuneluri si galerii boltite, executate in caramida. Accesul in cetate se facea printr-un sir de porti cu ancadramente de piatra fatuita, in stil baroc. Spre sfirsitul secolului al XIII-lea, insula a fost amenajata pentru locuire civila de catre populatia turceasca, care si-a construit case in curtea interioara a cetatii, folosind caramizi scoase din zid, adesea locuintele fiind suprapuse peste cazemate. In timp, insula si-a pierdut functia militara, iar pitorescul ei s-a nascut tocmai din aceasta intrepatrundere intre arhitectura civila si cea militara. In interior existau doua strazi ce reprezentau scheletul asezarii. Vegetatia submediteraneeana care s-a dezvoltat intre timp pe insula a sporit si ea farmecul locurilor. In secolul al XIX-lea, populatia musulmana a construit aici o moschee cu elemente decorative din barocul tirziu. Minaretul a fost adaugat in secolul XX. Covorul persan enorm, care era o curiozitate a moscheei - fiind lung de 15 m si cintarind 500 kg - era un dar al sultanului Abdul Hamid II. Astazi poate fi admirat la Moscheea din Constanta. In cimitirul turcesc se afla si mormintul unui "facator de minuni". Pe linga aspectul pitoresc pe care-l capatase insula, comunitatea turceasca de aici reprezenta o atractie in sine, prin faptul ca locuitorii isi desfasurau activitatile tipice lumii din care veneau, traind si muncind ca intr-un mare muzeu viu. Viata autentica de pe insula atragea din ce in ce mai multi vizitatori, prefigurindu-se astfel un turism ce ar fi avut o mare amploare astazi, cind Ada-Kaleh ar fi fost cu siguranta unul dintre locurile minunate ale Romaniei. Aici se gaseau cafenele si mici restaurante, o fabrica de tigarete, precum si moscheea ce putea fi vizitata. In pravalii, vizitatorii gaseau dulciuri si bauturi traditionale turcesti: halvita, halva, rahat, sugiuc, dulceata de smochine si de trandafir, precum si braga. In cafenele se pregatea cafea la nisip, iar pe insula se fabricau si tigaretele de Ada-Kaleh, destul de renumite. Turismul era doar in stadiul de inceput, dar se dezvolta continuu: pe malul sting al Dunarii exista deja o halta denumita Ada-Kaleh; transportul pe Dunare era asigurat de localnicii-barcagii, imbracati in costume traditionale. Pe insula nu existau hoteluri, fapt ce nu reprezenta insa o problema in ceea ce priveste cazarea, caci se putea innopta la localnici, contra cost; vizitatorii preferau gazduirea in casele turcesti - forma incipienta a turismului rural - caci erau atrasi tocmai de aceasta comunitate ce-si pastra un mod de viata autentic, la doar citiva kilometri departare de civilizatia romaneasca.
In anul 1970, apele lacului de acumulare, format in spatele barajului de la Portile de Fier, au acoperit insula Ada-Kaleh, impreuna cu ostrovul Ogradena, citeva localitati si vechea sosea ce serpuia in lungul Dunarii. Si orasul Orsova a fost afectat de aceste uriase transformari infaptuite de om, dar aici locuitorii au ramas in cea mai mare parte pe locurile natale, mutindu-se cu trei-patru km mai la nord, in noua Orsova pe care au construit-o la gura Cernei. In schimb, comunitatea musulmana ce a populat insula Ada-Kaleh a parasit pentru totdeauna originalul ei habitat, emigrind in Turcia si Constanta, si foarte putini spre Orsova sau Drobeta-Turnu Severin.
Astfel, atmosfera autentica a insulei s-a destramat, iar incercarea de a o reconstitui, prin stramutarea unora dintre monumente pe insula Simian de linga Drobeta-Turnu Severin, a fost un esec. Principalele monumente (moscheea, bazarele si altele) au fost transferate pe insula ce avea sa le fie noul camin. Cimitirul turcesc, situat in afara zidurilor cetatii, si monumentele funerare sculptate in piatra au fost demontate cu scopul de a fi stramutate, fapt ce nu a mai fost realizat. Prin asta se urmarea reproducerea cu fidelitate si pastrarea atmosferei de pe insula, dar rezultatul nu a fost conform cu planul initial: lipsea elementul de baza, si anume locuitorii acestor vestigii, cei care au dat viata universului pitoresc dinauntrul cetatii, cei care si-au pus amprenta pe tot ceea ce a insemnat aceasta insula.
Pe insula Simian a fost refacuta, pina la urma, doar partea vestica a cetatii, in schimb partea sud-estica, mai greu accesibila si aproape invizibila de pe malul romanesc, e si in prezent nerefacuta. Proiectul initial urmarea si incurajarea dezvoltarii unui turism de agrement pe Insula Simian, astfel ca la baza zidurilor cetatii au fost construite o faleza de agrement cu plaja si loc de scaldat, precum si un strand deschis. In final, spatiul de agrement nu a avut succesul scontat, deoarece portiunea de scaldat s-a dovedit a fi periculoasa din cauza curentilor fluviali (au avut loc si accidente fatale). In prezent, tot ceea ce a mai ramas din insula Ada-Kaleh sint vestigiile de pe Insula Simian, precum si obiecte ce au apartinut odinioara comunitatii tucesti, raspindite prin colectiile muzeelor din tara. Din pacate, accesul pe Insula Simian nu este liber, iar cetatea nu poate fi vizitata, caci primaria locala - desi doreste includerea insulei in circuitul turistic - are putina putere administrativa asupra ei.
Acum vechea atractie este o insula submersa, care si-a pierdut deja forma initiala, in zecile de ani in care Dunarea a depus in continuu aluviunile transportate. Fundatiile vechilor case ce au ramas pe insula alcatuiesc un oras fantomatic, vizitat doar de pestii care si-au gasit adapost intre ruine.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona