Schitul Topolnita
Articol
Cu hramul "Sf. Ioan Botezatorul", asezat tot la poale de dealuri, schitul Topolnita este singurul care fiinteaza in judetul Mehedinti. Cu ziduri groase si turn de intrare, ridicate din piatra, inaltat pe valea incintatoare a riului Topolnita, intr-o pozitie dintre cele mai frumoase, schitul are toate atributele ce se cer unui lacas des vizitat. Se afla in comuna Izvorul Birzii, la 22 km nord de Turnu Severin, pe locul vechiului schit ridicat de calugarul Nicodim care, dupa ce a ctitorit manastirea Vodita, a continuat un plan pentru mai multe lacasuri in aceasta parte de vest a Olteniei. Mai tirziu, schitul cu mosiile aferente a fost daruit de Matei Basarab agai Lupu Buliga, invingatorul cazacilor si al moldovenilor in lupta de la Finta (1653), care l-a si refacut.
Schitul, asa cum se vede astazi, a fost ridicat de acest boier in 1646. Pictura in stil bizantin a ramas in grija fiului sau, Curia. In 1860, biserica a fost restaurata, iar in 1927 Comisia Monumentelor a adaugat corpuri de chilii. In schit s-a gasit si un altar roman din calcar al lui Iulianus Herculanus (care a trait 80 de ani) si al familiei sale. Aici, dincolo de semnele istoriei sint semnele Dumnezeirii, caci asezat departe de viata sociala a oamenilor si de preocuparile lor marunte, schitul are intre zidurile lui binecuvintarea Tatalui Ceresc. Si nimeni nu trece dincoace de porti fara sa o simta...
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona