Muzeul National Cotroceni
Articol
Muzeul National Cotroceni este o institutie axata pe reflectarea istoricului ansamblului Cotroceni, a evolutiei si transformarilor sale, survenite de-a lungul timpului.
Partea medievala este reprezentata de spatiile construite in timpul domniei voievodului Serban Cantacuzino (1678-1688). Intre 26 mai 1679 si 24 august 1682 - date aflate in inscriptia de pe ancadramentul usii bisericii si in cea aflata linga fresca ctitorilor - au fost ridicate biserica, chiliile, casele domnesti, ansamblul acestor constructii formind manastirea Cotroceni si resedinta ctitorului ei.

Actualmente, in cadrul muzeului pot fi vizitate cuhnia (bucataria) manastirii Cotroceni, trapeza (sala de mese) si citeva chilii, ca si pivnita mare a caselor domnesti, spatii reprezentative pentru tehnica de constructie si pentru arhitectura romaneasca de la sfirsitul secolului al XVII-lea.
Inceputul epocii moderne a fost marcat, in anul 1821, de asezarea pe platoul Cotrocenilor a taberei lui Tudor Vladimirescu. In timpul revolutiei de la 1848, oastea otomana, condusa de Fuad-Efendi, a ocupat manastirea Cotroceni. Domnia lui Barbu Stirbey (1849-1835) s-a dovedit benefica zonei, domnitorul facind din casele domnesti resedinta sa de vara. Un moment de referinta din istoria secolului al XIX-lea l-a constituit domnia lui Alexandru Ioan Cuza, resedinta domneasca de la Cotroceni devenind, din 1862, cadrul discutiilor si deciziilor care au marcat domnia reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza. Istoria regalitatii din Romania este legata si de Cotroceni, principele Carol I de Hohenzollern Siegmaringen folosind din iunie 1866 casele domnesti. Din initiativa sa, in anul 1893, pe locul fostelor case domnesti a inceput constructia unui palat destinat mostenitorilor coroanei - principele Ferdinand si principesa Maria. Arhitectul francez Paul Gottereau a ales pentru noul palat o rezolvare originala, care il individualizeaza. Fiecare interior incearca sa recompuna din punct de vedere decorativ un stil supus rigorilor istoriste. Asa, de exemplu, s-a pastrat, intr-o forma nealterata de interventii ulterioare, ansamblul Holului de Onoare, compozitie decorativa ce aminteste de Opera din Paris, realizata de Charles Garnier, in stilul neoclasic francez. La primul etaj se afla Sufrageria Germana, decorata in stilul neorenasterii germane si restaurata conform conceptiei decorative a arhitectului Gottereau. Urmeaza Salonul de Vinatoare, decorat in stilul neorenasterii italiene, Salonul Florilor, a carui decoratie murala reprezinta optiunea arhitectului restaurator, si Biblioteca regelui Ferdinand, singurul spatiu din muzeu care nu a necesitat lucrari de restaurare. In prezent, aici este expus un fond de carte, ce a apartinut familiei regale a Romaniei.
Marele Salon de Receptie, reamenajat intre anii 1925 si 1926 de catre arhitectul roman Grigore Cerchez, in stil neoromanesc, se invecineaza si se continua stilistic cu Sufrageria Regala Cotroceni. La etajul al doilea se pot vizita apartamentele familiei regale: Salonul oriental, folosit initial de catre Regina Maria ca atelier pentru pictura si pirogravura, urmat de Apartamentul regal, Salonul Henrich al II-lea si Apartamentul francez. Mai poate fi vizitat Dormitorul Reginei Maria, restaurat conform variantei din 1929, Salonul Norvegian si camera copiilor, realizata intr-un stil francez.
Intre anii 1949 si 1976, Palatul Cotroceni si-a schimbat destinatia, devenind Palatul Pionierilor. Dupa cutremurul din 1977, din cauza distrugerilor suferite, au inceput lucrarile de restaurare, care au durat aproximativ zece ani. In 1984, din ordinul lui Nicolae Ceausescu, a fost demolata biserica manastirii Cotroceni, in prezent fundatia bisericii fiind conturata cu placi de marmura. Din 12 iulie 1991, prin hotarire guvernamentala, in aripa veche a Palatului Cotroceni functioneaza Muzeul National Cotroceni, ce a fost deschis publicului vizitator la 27 decembrie 1991. Astazi, Muzeul National Cotroceni este o institutie culturala de prim rang, unde au loc periodic importante evenimente culturale - seri muzicale, expozitii, concerte, lansari de carte etc. Pentru a incununa eforturile colectivului de muzeografi in anul 1994, Muzeul National Cotroceni a primit premiul "European Museum of the Year Award - Special Commendation".

Muzeul poate fi vizitat de marti pina duminica, intre orele 9:30 - 17:00, in urma programarii telefonice prealabile - tel. 221.12.00 - iar ghidajul - in limba romana, engleza, franceza, germana, italiana - este asigurat atit pentru grupuri (maximum 15 persoane), cit si pentru persoane individuale.

Tariful de vizitare este:
l vizitatori romani: 100.000 lei/persoana
l tarif redus pentru elevi, studenti, pensionari, militari in termen: 50.000 lei/persoana;
l vizitatori straini: 200.000 lei/persoana.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona