Muzeul de istorie a Bucurestiului
Articol
Tot ceea ce omul (si nu numai el) a facut de-a lungul propriei sale istorii a fost guvernat de timp. A patra dimensiune, timpul, este implacabil pentru orice fiinta vie. Caci, fie ne situam (empiric) sub legile lui Einstein sau Heissler, fie ca ne raportam la ordinarele calendare binecunoscute, timpul ne coordoneaza si ne masoara existenta. Dar ce este adevarata notiune de timp fata de o clipa suspendata Ca si oamenii, orasele se nasc, respira si imbatrinesc. Iar daca trecerea prin viata a primilor poate fi din cind in cind inghesuita intr-o meschina biografie, pentru orase oamenii au inventat muzeele. In Muzeul de Istorie, adunate in opt camere, "actele de nastere" si de evolutie ale "orasului lui Bucur" sint aranjate cronologic pe pereti si adapostite in vitrine cu placute explicative. Dupa ce pret de citeva decenii a fost adapostit in spatii inadecvate, la 23 ianuarie 1959 Muzeul de Istorie a Municipiului Bucuresti era inaugurat intr-o forma de organizare in Palatul Sutu, de data asta o adevarata bijuterie arhitectonica a Bucurestiului. Ridicat de postelnicul Costache Grigore Sutu intre anii 1833 si 1835, fostul palat era recunoscut, admirat si invidiat de intreaga protipendada bucuresteana. Trasuri cu cite doua perechi de cai, muzici de bal, tunici cu epoleti cusuti cu fir de aur si vaporoase rochii de seara, se constituiau a fi decorul animat al noptilor celor ce se vinturau pe aici acum mai bine de un secol si jumatate. In decursul celor sapte decenii de existenta, muzeul si-a format un bogat si complex patrimoniu, rezultat al cercetarilor stiintifice intreprinse, a donatiilor si a achizitiilor. Valoroasa sa zestre este constituita din colectiile de obiecte arheologice, numismatica, medalistica, sigilografie, documente, harti, planuri, fotografii, stampe, gravuri, litografii, arta plastica si decorativa, obiecte de cult, carti si tiparituri, mobilier istoric, arme, uniforme, costume de epoca, obiecte textile si de uz casnic. Azi, celui care intra ca vizitator in muzeu, pasii ii sint indreptati spre impunatoarea scara desfacuta in doua brate, cu balustrada stralucitoare, din holul central. Iar cind urca, chipul ii poate fi reflectat in uriasa oglinda adusa de la Murano, montata in peretele din fata scarilor si prinsa intr-un minunat ancadrament, impodobit cu medalionul sculptat in lemn al Irinei Sutu, sotia proprietarului. Dintre cele opt sali ale muzeului doar prima, cunoscuta sub numele de "Salonul Rosu", adaposteste mobilierul apartinind familiei Sutu, reintregind atmosfera unuia dintre saloanele boieresti de altadata. Colectia de obiecte arheologice (aflata in cea de-a doua sala) cuprinde tezaure ale civilizatiei geto-dacice, podoabe, unelte din fier, ceramica si nepretuita "Zeita de la Vidra", capodopera a artei neolitice de tip Gumelnita. Tot aici mai gasim "Geneza" orasului, cu traditiile fondarii sale, Hrisovul de la 20 septembrie 1459, emis de catre Vlad Tepes, aceasta fiind prima atestare documentara a Bucurestiului. Si tot in aceasta incapere descoperim istoria medievala si moderna, organizarea administrativa, pavarea scarilor, primele instalatii de electrificare, alaturi de primele felinare, dezvoltarea spitalelor si a Primariei, toate fiind segmente de fericita punctare a timpului si spatiului. Placutele cu numele strazilor si bulevardelor de altadata iti aduc aminte de atmosfera caragialesca, cind cuconete spiltuite abia murmurau cochet din virful buzelor: "Pardon, scuzati, bonsoar...!". Astfel, pe un perete care imita un zid de caramida rosie, placute cu numere de case si nume de strazi (173 - Str. Romana, 19 - Str. Paris, 24 - Str. Batistei, 125 - Calea Victoriei etc.) sint ca-n vremea cind junele Rica Venturiano incurca cifra 6 cu cifra 9, ajungind acasa la "Titirca Inima Rea". Ba chiar si placute indicatoare gen "Tineti Dreapta" sau "Soseaua Cringasi - Spre Rosu" fac sa fie conturata aceeasi atmosfera boema de "Micul Paris". Ultima sala a muzeului prezinta o miniexpozitie de portrete ale fostilor primari ai urbei, care, zimbind sau adoptind o pozitie cazona, cu mustati si favoriti uriasi, au facut ca, o vreme, Bucurestiul sa aiba aerul unei adevarate capitale europene. Ba chiar biroul unui fost primar, Alexandru Donescu, a fost reconstituit in cele mai mici detalii, cu scaunul tapitat ca pe vremuri, cu o pendula imbatrinita, cu un telefon arhaic, si chiar cu harta Bucurestiului acelor timpuri, aninata pe perete, in spatele biroului. Si daca la inceput spuneam ca muzeele sint casele unde sta cuibarit timpul, nu e de mirare ca Noica insusi graia atit de frumos despre timp: "Fa ceva cu mine, ca sa scap de mine! Iubeste ceva, zideste ceva: accelereaza-ma. Eu sint Monotonia si Plictisul, m-am saturat din primul ceas de mine", afirma acesta in "Jurnal de idei", gindind ceea ce gindea, poate, timpul in sine. Si de aceea poate ca oamenii au inventat muzeele.

Material realizat cu sprijinul firmelor SC DAFI COMPEXIM SRL si SCT. DANCOR ROMCONSTRUCT SRL
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona