Crama de la Bolta Rece
Articol
Nu departe de bojdeuca" lui Creanga, pe strada Rece, numarul 10, de peste doua secole hanul Bolta Rece" a binecuvintat cu vin din cel bun giturile insetate ale musteriilor ce i-au trecut pragul, fie c-au fost oameni de rind ori cinstite minti luminate. Cu salon de primire la parter si crama racoroasa la capatul unor scari de piatra, fostul han are si acum mincaruri cu specific moldovenesc si vin galben ca aurul, poate de pe vremea dragutului de Eminescu. Aici venea acesta cu amicul Creanga, dupa ce treceau mai inainte pe la Tanasachi" ori pe la Pavilion", portul Iasiului la marea de umbre a vailor cu dealuri, situata pe fosta strada Pacurari, alaturi de lugubra cladire a Penitenciarului.
Se spune ca intr-o seara tirziu, niste domni studenti petreceau in crama. Indata au piscat struna glumeata a anecdotelor, si-au haulit entuziasmul, au baut, dind dusca, au cintat pina la raguseala, iar s-au racorit si s-au infierbintat in puterea vinului, din nou au huit, au rasturnat imparatii si le-au cladit intr-altfel si cu incetul au ajuns pina la malul infiorat al versului Atit de frageda, te-asemeni...". Versul lui Eminescu a fulguit fragezimi de creanga primavaratica peste fruntile lor fierbinti. Intre timp, un barbat fara sot a intrat in picla crismei, asezindu-se cit mai departe de tumult, la o masa de linga peretele dimpotriva. Haina roasa in coate. Frunte inalta, chica neagra, obraz palid, apartinind mai mult luminii de luna decit vietii soarelui. A cerut vin, si-a rezemat timpla in pumn, cu cotul pe masa, si a ramas cu umbra si cu paharul. Au trecut citeva clipe, pina cind unul dintre studenti l-a observat pe cel singur si la o parte din lume. Obrazul acelui tinar cu frunte bombata a tresarit, acoperindu-se de mirare.
Aplecindu-se catre ceilalti le-a soptit un nume. Toti au amutit, cladind biserica de tacere in noaptea vinului. Si toti au ramas cu capetele rasucite si ochii cascati spre profilul de singuratate al noului venit. Apoi, trezindu-se din uitarea de sine, s-au sfatuit intre ei, si-au scotocit buzunarele si, adunind para linga para, au comandat, cu soapta, un vin din acela". Dupa un timp, crismarul s-a inapoiat cu luminare, aducind tocmai din fundul beciului un anume sip cuprins in odajdiile atelor de paianjen. Studentul a luat sticla, doua pahare, si cu sfiosenie s-a apropiat de masa singuraticului rugindu-l sa ciocneasca cu el in numele grupului de studenti. Acesta, vazind paharul intins, s-a ridicat, l-a luat si l-a dus la gura, dupa ce a ciocnit, cum se cuvine la o asa cinstita pofteala. Dar inainte ca buza lui s-ajunga la pahar, ochiul a intilnit aur grav, iar nara a simtit mirosul frunzei de nuc a unei toamne de mult scuturate.
Solitarul a respirat adinc si a spus inchinind: Dragii mei baieti, va multumesc din suflet pentru cinstea pe care mi-o faceti. Dar ma intreb: oi fi eu vrednic de asemenea Cotnar?". Iar tinarul celuilalt pahar nebaut i-a raspuns, ridicindu-l: Doi romni numai sint vrednici sa bea Cotnarul. Unul e Stefan cel Mare. Celalalt e Mihai Eminescu. Sa ne traiasca!" In crisma cu zid adinc, cu ferestre zabrelite, cu pereti afumati si plafon boltit, unde simti in strafund beciul cu strasnicia butoaielor, s-a lasat liniste grea. Era un adinc de noapte cu atita tarie de luna plina, ca toate pareau ca de pe un alt tarim, alaturi, dar departe, ca sub pleoapele inchise de visare ale lui Mihai Eminescu. Parca mirosea a frunza de nuc, amar. Parca plecasera in miez de noapte rindunelele, ostenind vazduhul de atita duca. Rasuna din nou clinchet de pahare. Asa isi cinsteau, pe vremuri, iesenii poetii...!
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona