Rezervatia Mulinologica RudAria
Articol
Pierduta undeva in Carpatii Meridionali, se afla o zona unica in Romania, creata parca pentru a fi decorul perfect al luptelor lui Don Quijote cu uriasii. Niste uriasi ceva mai mici, in varianta autohtona, mai complicati putin si mai... orizontali.

Cind auzi pentru prima data de mulinologie, te gindesti ca este ceva legat de lansete, mulinete, de pescuit in general sau de cresterea viermilor de matase. Termenul desemneaza insa stiinta care se ocupa cu studiul morilor. Fie ele de apa sau de vint. Iar pe Valea Rudariei, in Muntii Almaj, se afla singura rezervatie mulinologica din Romania.
In localitatea Eftimie Murgu, numita pina mai ieri Rudaria, se spune ca ar fi existat peste 40 de mori de apa. Dar acest lucru nu se stie cu siguranta, cert este ca, acum, mai sint numai 22 de mori in sat si noua in afara lui.
Dar ceea ce uimeste la Rudaria este riul cu acelasi nume. De fapt, un curs de apa molcom si linistit, la care se adauga si o diferenta de nivel nesemnificativa, ce nu poate da suficienta energie nici macar pentru punerea in functiune a unei singure mori. Oamenii locului nu s-au speriat insa de acest "mic" impediment si, cu multa rabdare si ingeniozitate, au facut imposibilul posibil. Generatie dupa generatie, taranii din Rudaria au sfredelit stinca dura si au facut tunele in piatra, au construit baraje din trunchiuri de copac si au creat mici lacuri de acumulare, au ridicat morile pe cele doua maluri ale riului si au realizat admisia apei pe ambele parti ale axului hidraulic vertical al rotii. Pentru cei mai putini priceputi in ale moraritului, in mod traditional, aproape ritual, alimentarea cu apa a rotii orizontale, cum este in cazul tuturor morilor de la Rudaria, se face pe partea dreapta. In situatii mai neobisnuite, apa poate veni si pe partea stinga, netraditional, dind nastere unor "mori indaratnice".
Traditionale sau nu, morile de lemn de pe Valea Rudariei alcatuiesc un complex mulinologic deosebit, dar foarte eficient, care avea puterea de a rezolva nevoile de macinare a diferitelor graunte pentru toti locuitorii, apreciati la un numar de citeva sute de familii in momentul de maxima inflorire a zonei.
Fiecare moara din Rudaria, la fel ca toate celelalte din Carpatii Meridionali, a fost construita si apoi folosita de citeva familii, care aveau calitatea de "rindasi". Adica, fiecaruia ii venea "rindul" sa macine intr-o anumita zi a saptaminii.
Acest sistem, specific satelor premontane si intracarpatice, pastrat inca din timpul perioadelor dacice si daco-romane, a functionat fara prea mari probleme pina in 1945. Dupa aceasta data, structura bine stabilita a exploatarii s-a destramat, iar proprietatea comuna a adus cu sine ineficienta. Nici dupa 1989 situatia morilor de aici nu a devenit mai buna, multe dintre ele fiind abandonate, iar celelalte nemaiputind fi intretinute de catre proprietarii lor. Aflat intr-un iminent pericol de disparitie, complexul mulinologic a fost salvat de specialistii Muzeului Astra din Sibiu si restaurat in totalitate. Situl are o foarte mare valoare etnologica, antropologica, istorica si arhitecturala, fiecare moara fiind un exemplu al civilizatiei populare de pe aceste meleaguri.
Desi se poate spune ca numarul morilor care au supravietuit trecerii timpului este destul de mare, trebuie amintit faptul ca au fost aduse citeva modificari structurii originale. Astfel, rotile de lemn au fost inlocuite cu unele metalice, numai doua mori pastrindu-si rotile initiale, conductelor de lemn le-au luat locul cele metalice, din nou doar doua mori fac exceptie, iar unele structuri de rezistenta au fost facute cu ciment in loc de piatra. Dar, chiar si cu aceste modificari, care nu afecteaza continutul si nici aspectul zonei, rezervatia de la Rudaria isi pastreaza farmecul si poate fi destinatia ideala pentru o incursiune inedita in trecut. Fara a risca o intilnire, mai mult sau mai putin placuta, cu celebrul erou al lui Cervantes.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona