Parcul Carol - locul viitoarei Catedrale a mintuirii neamului
Articol
De multa vreme parcurile, pe linga rolul de recreere si deconectare, au avut si un rol oarecum informativ. Multe au adapostit muzee, statui, fintini, mausolee sau chiar biblioteci. Un astfel de parc este si Parcul Carol, ce are in perimetrul sau Muzeul Tehnic, Arenele Romane, podul de beton armat construit de G. Constantinescu, statuile realizate de D. Paciurea, Fintina lui G. C. Cantacuzino, Fintina cu zodiac proiectata de O. Doicescu si, pina mai ieri, Monumentul eroilor comunisti, dezafectat dupa 1990.

Cine venea pe b-dul Marasesti si ajungea in fata Parcului Carol, dupa ce facea doi-trei pasi in interior, la capatul unei alei largi si mai ales lungi, avea in fata Monumentul eroilor comunisti. Pina acolo, de-a dreapta si de-a stinga, pomi cu coroane uriase si banci pentru odihna. Monumentul eroului necunoscut aproape ca nici nu se vedea. Era eclipsat de "eroii comunisti". Numai ca, de putina vreme, "eroii epocii comuniste" slaviti printr-un monument urias vor trebui sa-si "traiasca" o alta "epoca", in alta parte. Peste amintirea lor, de care putini vor sa-si aminteasca, se va inalta Catedrala mintuirii neamului. De fapt, terenul pe care s-a amenajat Parcul Carol la inceputul secolului trecut a apartinut Mitropoliei Tarii Romanesti inca de la mijlocul secolului al XVII-lea, cind resedinta acesteia s-a mutat oficial si definitiv de la Tirgoviste la Bucuresti, si a facut parte din vatra ei istorica. De terenul acesta s-a ingrijit indeosebi Mitropolitul Filaret (1792-1793), care a cladit acolo o fintina cu un foisor, raminindu-i pina astazi numele in toponimia locului: Dealul si lacul Filaret. Iar urmasul sau, Mitropolitul Dositei Filitti (1793-1812), a infrumusetat terenul cu arbori si alei, a amenajat lacul si a extins foisorul, realizind un atractiv loc de odihna pentru bucuresteni, numit Gradina Filaret. Insa, de drept, Parcul Carol a fost realizat in anul 1906, dupa o conceptie moderna pentru acea epoca. Comisarul general al organizarii parcului a fost omul de stiinta Constantin Istrati. In acest perimetru, pe linga Muzeul Tehnic mai functioneaza Institutul de Stiinte Astronomice, cu o cladire noua pentru Planetariu (dar fara aparatura necesara) si Institutul de Fizica a Pamintului, ambele avind in componenta lor multe obiective turistice istorice si cu tematici privind stiinta si tehnica. In parcul propriu-zis se afla, de asemenea, multe monumente de importanta deosebita, cum sint: Arenele Romane, podul de beton armat al lui G. Constantinescu, statuile lui Paciurea, Fintina lui Cantacuzino, replica turnului lui Tepes Voda din cetatea de la Poienari, Fintina cu zodiac realizata de Octav Doicescu, Monumentul eroului s.a. Totodata, in apropiere de Parcul Carol se afla cladirea fostei Uzine Electrice Filaret si Cladirea fostei Gari Filaret, constructii de importanta istorica. Insa daca nu vrei sa mergi intins, pe aleea principala, spre Monumentul eroului nescunoscut, si vrei s-o iei pe la umbra, pe margini, spre dreapta, primul lucru pe care-l intilnesti este Fintina lui G. Cantacuzino. Si daca insisti, tinind dreapta, iesind din parc, ajungi la Gara Filaret, construita in 1869. Te intorci apoi, la loc cu verdeata, si lasind in urma uzina Wolf, actualmente Hesper, te opresti pentru inchinaciune in fata bisericii Cutitul de Argint. Revii pe alee si ai in stinga o stinca si un izvor, iar in dreapta aleii Fintina minelor si carierelor (1906), ce premerge intrarea in Arenele Romane. Construite in forma de potcoava, dupa tipar roman, acestea au fost multa vreme zguduite de decibelii trupelor ce concertau aici: Iris, Holograf, Compact etc., ca acum citiva ani, de ziua Americii, sa gazduiasca pe unul dintre ambasadorii SUA la Bucuresti intr-un concert de pomina tinut de Gil Dobrica. In spatele Arenelor, cu mina intinsa a pledoarie este statuia lui Constantin Istrati. Mai sus se afla Institutul de Stiinte Astronomice si Planetariul. Facem un ocol spre strada Serban Voda si ne intoarcem paralel cu strada G-ral Candiano Popescu. Depasim fostul monument funerar al comunistilor si ajungem la turnul lui Vlad Tepes. Si tot pe sub pomi, pasim agale pe podul lui Gogu Constantinescu. Parca am masura pas cu pas istoria, caci zgomotul pasilor da un ecou de multa vreme vinturat prin timp. Ne odihnim pe o bancuta si ne uitam la statuile roase de vinturi si ploi ale lui Paciurea. E liniste ca la inceput de leat. O luam agale pe alee si ne simtim ca-n volumul lui Arghezi "Cu bastonul prin Bucuresti". De-a dreapta si de-a stinga pomii ne conduc spre iesire. Ultimul popas l-am putea face la Muzeul Tehnic, daca nu cumva ne-a prins inserarea pe drum. Dar chiar si asa, oboseala nu se simte, caci plimbarea a fost aidoma celei pe care o fac parizienii pe Champs Elyses. Ramine doar sa redevenim Micul Paris, caci parcuri frumoase avem destule!

Text: Paul Rogojinaru
Foto: Silviu Pavel
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona