Bacau - oras vechi in haine noi
Articol
Text/foto: Ramona Cazacu

Intr-un peisaj monoton de lunca, intrerupt de dealuri si terase, la intilnirea riurilor Siret si Bistrita, orasul Bacau isi deapana tacut amintirile, mai vorbind inca despre vremea glorioasa a marilor domnitori.

Cuvinte frumoase s-au scris de-a lungul timpului despre tinutul Bacaului, de la cronicari, scriitori, pina la calatori sau trecatori grabiti prin aceste locuri. Insa numele orasului ramine pe veci legat de cel al lui Bacovia care, inspirat de imaginea burgului natal, va dezvolta in literatura romana "universul citadin bacovian".
"Prin codrii Bacaului
Vijiie vintul
Si-ntuneca lumea
Un cer ca pamintul"

Des mentionat azi drept "orasul lui Bacovia", trebuie totusi stiut ca la originea numelui Bacau sta o originala legenda, una dintre miile pe care romanii le-au lasat toponimelor tarii. Istoricii sustin ca denumirea ar proveni de la un oarecare Bako, de la zeul Bachus sau de la "baca" (fructul vitei de vie, ce se cultiva din belsug in aceste parti). Legenda insa vorbeste de un ungur care avea terenuri multe si intinse pina la riul Bistrita. Pe cind se afla in afara tarii a ajuns intr-o situatie dificila si a fost condamnat la moarte. Insa, in acele vremuri, condamnatii nu erau executati daca acceptau sa devina calai. Astfel, ca sa scape de pedeapsa, a primit si, dupa ce si-a facut meseria de calau, s-a intors liber in Moldova, la paminturile sale. In ungureste, calau se spune "bako", iar atunci cind calaul si-a deschis o crisma pe drumul dinspre Roman, trecatorii i-au spus "crisma lui Bako". Cu timpul, imprejurul crismei s-au construit case si s-a nascut un tirg cu numele Bako, care peste veacuri a devenit Bacau. De la numele orasului, azi resedinta de judet, tot tinutul si-a luat aceeasi denumire.
Descoperirile arheologice atesta existenta locuitorilor din vechi timpuri si ocupatiile acestora in epoca straveche: agricultori, pastori, mestesugari. Documentar insa, Bacaul este atestat la 6 octombrie 1408, cind Alexandru cel Bun dadea negustorilor din Lvov un privilegiu comercial si cind Bacaul era deja o asezare dezvoltata, unde se percepea "vama de margine" pentru marfurile ce intrau si ieseau din tara. Din acea epoca, s-a nascut expresia "ti-ai gasit Bacaul".
Prin axul central al zonei trecea "drumul moldovenesc", cunoscut sub numele de "drumul Siretului" sau "drumul Lvovului". Acesta a constituit o veriga de legatura intre orasele de la Marea Baltica si cele de la Marea Neagra, precum si intre cele trei tari romanesti.
Locuitorii si gospodariile tinutului au avut adesea de suferit in acele vremuri tulburi. Bacaul este pradat si incendiat in 1467 de armatele regelui Matei Corvin, care in drumul lor spre Baia, unde aveau sa fie zdrobite de Stefan cel Mare, au pustiit orasele Trotus, Bacau si Roman. In vara lui 1476, Bacaul sufera cumplit in urma campaniei sultanului Mohamed al II-lea, indreptata impotriva lui Stefan cel Mare, cind ostile otomane trec spre nordul Moldovei in incercarea zadarnica de a cuceri cetatile Neamtului si Sucevei. Potrivit obiceiului acelor timpuri nefaste, localitatile si paminturile aflate in calea navalitorilor erau arse si pustiite pentru a infometa si obosi armata cotropitoare. La fel se intimpla si cu tinutul bacauan, din porunca voievodului Stefan.
Dupa atitea jafuri si cotropiri, partea de sud a Moldovei trebuia consolidata si intarita. In primavara anului 1482, Stefan cel Mare pleca din Bacau intr-o expeditie militara, lasind pentru o mai buna paza si siguranta a frontierelor pe fiul sau, Alexandrel, in functia de loctiitor in locul sau in Tara de Jos. Aceasta este o dovada in plus ca Bacaului ii reveneau atributii similare cu cele de centru administrativ al acestei parti a Moldovei. Acum este construita Curtea Domneasca de la Bacau, care cunoaste o activitate intensa, avind un numar important de slujbasi si curteni, recrutati din satele invecinate si scutiti de bir, insa dupa moartea lui Stefan cel Mare documentele nu o mai amintesc. Astazi, din vechea Curte Domneasca a Bacaului, ridicata in jurul anului 1490, mai pot fi vizitate zidurile subterane, care coboara pina la 2 m adincime, ale Casei Domnesti si ale turnului de aparare. Intre anii 1967 si 1974 descoperirile arheologice dezvaluie ruinele casei domnesti pe plan dreptunghiular, urmind ca mai tirziu, dupa 1984, sa fie descoperite si cele ale turnului de aparare. Casa Domneasca avea subsol, parter si etaj. In partea superioara se aflau camerele in care locuiau voievodul Alexandru si familia acestuia. Curtea era inconjurata de codri seculari, in care haladuiau faimosii zimbri ai Moldovei, asa ca a fost nevoie sa se construiasca un turn foarte inalt, astfel incit sa se observe din timp pericolele de dincolo de padure. Turnul de aparare masura peste 25 de metri in inaltime.
Ruinele cetatii se gasesc in incinta Bisericii Precista, ridicata de Alexandrel Voda (1490-1491). Monument istoric medieval, biserica este construita din piatra de riu, cu fatada din caramida aparenta, in stil moldovenesc, specific epocii lui Stefan cel Mare. Pisania bisericii, asezata in partea stinga a intrarii, istoriseste: "Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savirsirea Sfintului Duh evseviosul si iubitului de Hristosu - io Alexandru Voievod, fiul lui Stefan Voievod - domnitoriu Tarei Moldovei - a zidit acest hram in numele Adormitei Precista de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria si s-a savirsitu in anul 6999 (1491 lui ianuarie 1)". Biserica are trei incaperi: pronaos, naos si altar si este acoperita cu tigla, dar initial se presupune ca a fost acoperita cu dranita. In anul 1854 un egumen pe nume Nylos a facut o reparatie radicala, mergind chiar pina la modificari de structura care sint diferite de stilul bisericii: i-au adaugat un pridvor si o turla deasupra pronaosului, unde au fost asezate clopotele. Tot atunci se picteaza in intregime interiorul bisericii, in stil renascentist, numele pictorului raminind necunoscut. In 1930 Comisia Monumentelor Istorice renoveaza biserica, desfiinteaza pridvorul, turla - facute de Nylos - si o acopera cu tigla.
Curtea bisericii dezvaluie inca cercetatorilor noi materiale arheologice. Nu mai devreme de februarie al acestui an, in urma unor sapaturi pentru o conducta de apa, s-a gasit la o adincime de peste un metru si jumatate o lespede scrisa in alfabetul chirilic, datind din 1850, care inca isi asteapta cercetatorii pentru a fi descifrata.
Si daca tot va aflati in preajma bisericii si a ruinelor, vizavi puteti vizita impunatorul muzeu de istorie "Iulian Antonescu", care ascunde numeroase colectii arheologice: obiecte ale culturii Cucuteni si Cris, arme, ceramica, podoabe, numismatica. Pentru a oferi vizitatorilor mai multe informatii despre interioarele caselor din culturile stravechi, s-a reconstituit aici din lipitura de lut si chirpici "Moara de la Poduri", "Sanctuarul Cucuteni de la Margineni" si "Sanctuarul dacic de la Brad". Pe teritoriul tarii se gasesc doar citeva sanctuare rotunde sau patrulatere, apartinind dacilor. In afara celor aflate in judetul Hunedoara, se mai gasesc la Piatra Craivii (Alba), Bitca Doamnei (Neamt) si Brad, la citiva km nord de Bacau. Atractia principala a muzeului o constituie caseta de bijuterii apartinind doamnei Elena Cuza si pistoalele cu monograma lui Al. I. Cuza.
In 1832 "industria" orasului era formata dintr-un atelier de luminari, unul de palarii, citeva pielarii si fierarii, ca mai tirziu sa apara fabrica de bere (1867) si de hirtie "Letea" (1881). Tot la aceasta data, in 1832, Bacaul era impartit in doua mahalale, numite "ciastii", care purtau numele de Rosu si, respectiv, Negru. De la iluminatul strazilor cu luminari de seu in felinarele fixate pe stilpi in 1850, Bacaul trece la iluminatul cu lampi cu gaz in 1867 (la sase ani dupa Bucuresti), ca mai apoi, la inceputul secolului XX, in 1902, sa se introduca iluminatul cu becuri electrice. Pentru a reconstitui atmosfera vechiului Bacau amintim aici cuvintele lui Grigore Tabacaru, vechi prieten si coleg de scoala al lui George Bacovia, impreuna cu care a infiintat prima societate culturala bacauana "Ateneul cultural": "Ulita mare a negustorilor era alcatuita din case de lemn, cu acoperisuri tuguiate, avind sindrila innegrita, cu muschiu gros si verde pe ea! Asa dughenele si tot asa hanurile, devenite apoi hoteluri. Obloane grele si porti uriase solid zavorite se auzeau de cu vreme cum se inchid. Ulitele tirgului aveau santuri in permanenta umplute cu apa Peste santuri erau intinse mici podete si punti de trecut in dughene si hanuri."
Trecutul Bacaului cuprinde o frumoasa impletire de legenda si istorie, chiar daca astazi putine sint marturiile arhitecturale care sa ne aminteasca de acestea. Asa-numita "sistematizare" care s-a facut in timpul dictaturii comuniste in aproape toate colturile tarii n-a iertat nici Bacaul, si numeroase case particulare, adevarate bijuterii din punct de vedere arhitectural, au fost demolate pentru a ceda locul insiruirii haotice a omniprezentelor blocuri.
S-a stins astfel atmosfera boema a tirgului, cu strazi pavate si case marunte de tirgoveti, din vechile cladiri mai raminind astazi, alaturi de ruinele Curtii domnesti si Biserica Precista, citeva cladiri din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in plin centrul Bacaului: Palatul Administrativ, construit intre 1886 si 1889, de arhitectul Filip Xenopol (astazi gazduind consiliul si prefectura orasului), Biblioteca Judeteana sau mai tinara constructie a Teatrului George Bacovia (1922).

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona