La Cetatea Poienari
Articol
Text: Victor Raicu
Foto: Marius Popescu

Frumusetea si salbaticia peisajului argesean care inconjoara ruinele cetatii Poienari au atras, ca vizitatori, numeroase personalitati ale vietii spirituale romanesti: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davilla, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuta, Nicolae Iorga si multi altii. Ei au lasat pagini fermecatoare, descriind drumul spre Poienari si ce mai ramasese din zidurile cetatii cind au ajuns acolo.
Paginilor scrise de ei, li se poate alatura romanul "Castelul din Carpati" al lui Jules Verne, inspirat din legendele povestite de o romanca, despre misterioasa cetate a lui Vlad Tepes.
Una dintre legendele despre cetatea Poienari transmisa din tata in fiu, din veacul al XV-lea si pina astazi, spune ca:
"Cine n-a auzit de viforasul domn Vlad Tepes, de ispravile si biruintele lui impotriva dusmanilor, dinauntru ca si din afara Aspru la fire si intunecat ca si vremurile in care se zbuciuma dirz si neinduplecat in hotaririle lui, istet, viteaz, dar totdeauna drept, el - cu teapa intr-o mina si cu crucea in cealalta - a luminat pamintul de tilhari, de lenesi si de vicleni si a tinut in respect pe cei mai crunti dusmani ai tarii: turcii. Odata, boierii cei mari din Tirgoviste, speriati de asprimea domnului, s-au adunat in taina si au pus la cale pieirea lui, uneltind sa-l prinda viu in cursa si sa-l duca pesches sultanului. Tepes insa nu era omul care sa cada asa lesne in ghearele tradatorilor si, aflindu-le la timp viclesugul si uneltirea, intoarse cursa pregatita lui, impotriva lor. In ziua de Pasti se pomenesc cu oamenii lui Tepes Voda ca umplu biserica si-i ridica, nitam-nisam, pe toti - mic si mare, tinar si batrin, barbati ori femei - si-i aduce pe jos pina la Curtea de Arges si de aici pina mai sus, unde se bat muntii in capete la o strimtoare ingusta, numita de popor Cheile Argesului, si aici poposira.
Dupa ce rasufla oleaca si-si desfat ochii pe privelistile marete ale muntilor, Voda - calare pe un roib aprins ca pana focului - ridica buzduganul in sus spre inaltimile ametitoare ale Cheilor, catre cel mai inalt colt de stinca, pe care se mai puteau zari inca niste ziduri ruinate si incruntind sprinceana cu glas de tunet, porunci:
- Boieri si coconi, jupinese si jupinite, voi care mi-ati urzit moartea in iatacurile voastre - priviti cuibul acela de vulturi, colo sus, sa rasara pina-n duminica Tomii cel necredincios o cetate de zid, sa stea soarele pe fruntea ei. Auzitu-m-ati Si, rasucind armasarul, pieri ca o naluca.
Si s-au asternut boierii pe lucru, fara preget, zi si noapte, care scobind in piatra cu ranga si tirnacopul, care carind cu spinarea materiale de jos pina sus, catarindu-se pe repegusuri drepte ca peretele, numai sa dea gata la zi cetatea poruncita, ca stiau ei ca Voda nu glumeste, si decit in virful unei tepe, tot mai bine viu.
Multi au alunecat pe povirnisuri si s-au scufundat in adincuri de prapastii fara fund, prada vulturilor si fiarelor. Dar, cu chiu cu vai, cetatea cea noua aparu in dimineata zilei saracite, mindra si stralucitoare, ca o minune din povesti, sub sclipirile de aur ale soarelui.
Asa stia Tepes Vlad sa pedepseasca necredinta si viclenia tradatorilor.
Pe cei ramasi i-a iertat, socotind ca s-au pocait de rele si s-au cumintit".
Cuvintele legendei despre repararea cetatii de catre domnitorul Vlad Tepes indeamna, o data in plus, la vizitarea acelor locuri.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona