Vulcana Bai fara... bai
Articol
Text: Paul Rogojinaru
Foto: Silviu Pavel

Situata la citiva kilometri de Pucioasa, Vulcana Bai ar fi putut fi o statiune de mare notorietate, atit nationala, cit si internationala. N-a fost sa fie asa. Timpurile tulburi trecute, destinul sau frint sau neglijenta unora au facut ca asezarea sa nu-si poata scoate in lume bogatiile sale insumate in apele iodurate. Deocamdata insa, internationalizarea s-a facut prin Centrul Ecumenic existent aici. Ramine doar ca altii sa dea lumii binecuvintarea apelor.

Primele semnalari ale existentei izvoarelor de apa minerala de la Vulcana dateaza din 1837. De atunci, la Vulcana, a existat ceva fierbere a "lavei", insa totul s-a stins relativ repede, intr-un fis general, fara ca Vulcana sa mai "erupa". Locuitorii au incercat sa intretina "arderea", insa sprijinul a fost minim. Asa a ramas Vulcana Bai fara... bai. Dar, dincolo de orice, povestea in sine este foarte interesanta. La Vulcana existau citeva izvoare atermale, cu apa rece, cu miros de pucioasa, de altfel buna la gust si care putea fi bauta de oameni si animale. Unul dintre ele, la poalele padurii manastirii, pe valea careia ii si zice "Pe vale la izvor", este cam la un kilometru de sosea. Al doilea, mai puternic, se afla foarte aproape de sosea, in punctul numit "Mocirla", pentru ca in jurul izvorului pamintul era intotdeauna inmuiat de apa. In fata acestora a luat nastere un al treilea izvor, cu miros de sulf si mai puternic decit celelalte doua, numit din aceasta cauza "Puturosul", si care a fost exploatat inainte de primul razboi mondial de un oarecare Ovesa. De atunci izvorul este cunoscut sub numele de "Izvorul Ovesa". Dar nu prin aceste izvoare sulfuroase a devenit Vulcana statiune balneara, ci printr-o alta apa minerala, concentrata, care contine cantitati mari de iod si brom. Inca de la sfirsitul secolului al XIX-lea, copiii care pazeau vitele la marginea satului Vulcana, aproape de varsarea riului Valea Ciinelui, gaseau uneori in mici gropi, la suprafata pamintului, un lichid negricios, caruia, daca i se dadea foc, ardea. Era un titei brut, pe care localnicii se straduiau sa-l culeaga si sa-l arda in lampi. Apoi au inceput sa sape puturi, asa cum se facea de multa vreme la Glodeni, un sat pe partea cealalta a Ialomitei. Au intrat in asociatie cu cei din sat si citiva tirgovisteni cu bani si, astfel, saparea de puturi a devenit mai intensa. In timpul saparii acestor puturi au dat peste o patura de apa sarata, destul de abundenta ca sa impiedice saparea mai departe, cu acea metoda primitiva de atunci. In putul numit Carol, izvorul de apa a fost atit de puternic, incit apa s-a ridicat pina la suprafata, curgind in afara. Cautarea de petrol a trebuit sa fie intrerupta, puturile fiind parasite, deja acestea constituind o grija pentru satenii care trebuiau sa le acopere pentru ca oamenii si animalele sa nu cada. Asta a fost perioada de pionierat a Vulcaniei. A doua perioada a fost atunci cind cei care administrau zona au hotarit ca apa de la Vulcana sa fie transportata cu butoaiele la Pucioasa. S-a si construit un drum, peste deal, in acest sens. Asta se intimpla in anul 1882. Numai ca vulcanenii s-au hotarit sa faca si ei bai, la ei acasa. Isi repara si transforma locuintele, fac mici cabine pentru bai alaturi de camere, isi construiesc cazi din lemn si aduc din Ialomita bolovani de piatra pentru incalzit. Instalatiile pentru bai erau gata. Vizitatorii, cum li se spunea atunci pacientilor, nu intirziau sa soseasca, mai intii din Tirgoviste, din imprejurimi, apoi din toata tara. Asa a inceput in 1885 exploatarea acestor ape minerale puternic iodurate. Dar timpul, vremurile si oamenii n-au tinut cu locuitorii din Vulcana. Au incercat, saracii, sa faca o cooperatie si sa infiinteze o banca populara, dar tot degeaba. Totul s-a naruit si ceea ce urma sa fie o statiune a capotat in 1940. Chiar daca in Vulcana, in tot acest timp, si-au gasit ameliorarea suferintelor sau numai odihna un mare numar de oameni din toata tara, care preferau aceasta localitate modesta cu factori balneari, marilor statiuni mondene din tara. Acesta a fost sfirsitul. De citiva ani s-a incercat o revigorare a localitatii prin construirea unui Centru Ecumenic aici. S-au construit o sinagoga, o moschee si o biserica ortodoxa. Asezate intr-un cadru natural de exceptie, cele trei constructii fac bine ochiului. Enoriasii pentru cele trei, insa, sint cam putini. Banca Internationala a Religiilor, cea care alimenta lucrarea, s-a savirsit din viata. Oamenii au ramas asa cum au fost: saraci. Insa speranta este durabila. Pentru ca aceasta comoara a apelor iodurate, unice in tara, poate relansa urbea. Si oamenii stiu asta inca de acum aproape doua secole. Trebuie doar ca aceia care tin in pumni destinele judetului sa se implice. Si atunci Vulcana Bai nu va mai fi, poate, fara bai.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona