Biserici uitate de timp
Articol
Text: Paul Rogojinaru
Foto: Silviu Pavel

Se intimpla ca timpul sa nu mai aiba rabdare cu oamenii, iar altadata ca oamenii sa nu mai dea ragaz timpului. In prima situatie timpul aduce ca un tavalug cuceririle stiintei si tehnicii peste oameni, iar in a doua oamenii sint cei care uita timpurile trecute. La Cabia si la Valea Mare, oamenii sint cei care au lasat in spate timpul.


Linga Gaiesti, la doar citiva kilometri, sint doua comune aproape neinsemnate: Cabia si Valea Mare. Cei care trec pe aici le repereaza doar ca puncte de trecere spre alte destinatii. Aproape nimeni nu le ia in seama, si aproape nimeni nu face un popas aici. Sint doar puncte pe harta rutiera. Atit. Dar aceste comune au ceva special: biserici vechi de citeva sute de ani. Cind o apuci din Gaiesti spre Pitesti, la doar citiva kilometri faci la dreapta. Ajungi la Cabia. Nimic nu pare interesant, pina nu parcurgi toata localitatea. Dar la capatul ei, intr-o livada de nuci, este o biserica datind din secolul al XVI-lea. Ca sa vii pina la zidurile ei, trebuie sa treci pe un podet din lemn, pe sub care curge un riu. Inaintezi. In stinga este o pasune imensa, iar in dreapta rinduri ordonate de nuci. N-au crescut intimplator, ci au fost saditi, cu zeci de ani in urma, de mina de om gospodar si priceput. Treci pe sub o arcada a turnului clopotului si te trezesti in curtea bisericii. In stinga este cimitirul satenilor, unde cei mai avuti si-au facut lespezi de mormint inscriptionate si cruci din marmura alba, cu poze. Biserica are aproape 30 m, din caramida, si nu are nici o pictura exterioara. Este simpla si robusta in singuratatea ei. Are usile ferecate, dara cojile de oua rosii gasite pe alee arata ca aici s-a tinut slujba de Inviere. Este o biserica munteneasca, cu acoperisul inalt, cu turle si cruci care sprijina cerul credintei. Oamenii o stiu de cind s-au nascut si n-o mai privesc ca pe ceva special. Chiar daca are citeva secole, pentru ei e doar o biserica si atit. Doar copiii satului se mai joaca in curtea ei larga si-i tulbura linistea cu "v-ati ascunselea", pitulati pe dupa trunchiurile groase ale nucilor. De sute de ani, biserica a masurat cu maiestatea sa destinul localitatii. Si bune, si rele. Numai ca oamenii sint sub vremuri. Poate ca altadata i s-au adus mai multe inchinaciuni, si mai multi genunchi plecati au adus lauda Domnului. Acum e pe jumatate parasita. Oamenii isi au grijile lor pamintene. Doar citeva babute mai vin sa aprinda luminari la morminte si sa faca o cruce larga in fata usilor din stejar. Nici ele nu mai catadicsesc sa intre. Uitarea sterge un simbol al localitatii. Si peste secole se asterne linistea. Doar sfintii strajuiesc de dinauntru altarul. Lumina nu prea mai intra aici. La intoarcere, tot spre Pitesti, si tot in dreapta, se ajunge in satul Valea Mare. Tot spre margine, cu un intrind umbrit de brazi, ca la Manastirea Cozia, este o bisericuta din lemn joasa si intima, ca manastirile ctitorite de Stefan cel Mare in nordul Moldovei. Biserica din lemn "Sf. Voievozi" a fost construita intre 1701-1702. Cite faceri si prefaceri umane! Cite generatii au trecut pragul micutei biserici! Acum, poate doar rapsozii locali mai vin aici, pe bancuta din fata intrarii, sub brazi, sa incerce a mai compune un vers sau o melodie. Sau poate batrinii mai vin sa aprinda o luminare la mortii lor ingropati in cimitirul de linga biserica. Oamenii nu mai au, citeodata, rabdare cu timpul. Mai ales ca in sat, de la o vreme, s-a cladit o biserica noua. Mai spatioasa si mai inalta. Nu te mai ineaca fumul luminarilor tinute in pumni la slujbe. E mai comod, stramutarea inchinaciunii tine, citeodata, de comoditate. Zici ca, in fond, acelasi Dumnezeu te asculta. Si mai ramine parasita o biserica veche, unde Duhul Domnului poate se aciuase si facuse casa buna cu zidurile mai de mult. De la primarie, pe o ulita laturalnica, mai exista o biserica din lemn, "Cuvioasa Paraschiva", inaltata la mijlocul secolului al XVIII-lea. Oamenii au uitat-o si pe ea. Cu acoperisul darapanat, cu lemnul putrezit de mult, nu mai prezinta interes pentru nimeni. Slujbe nu se mai pot tine aici, cimitirul s-a mutat si el demult. Daca intrebi, locuitorii abia isi mai aduc aminte ca exista un astfel de lacas. Iarba si balariile impinzesc locul din jurul bisericii. Nimeni nu se gindeste ca vechii sfinti de aici si insasi "Cuvioasa Paraschiva" se sufoca. Si-n loc de rugaciuni sau imnuri de slava catre Domnul, dintr-o curte alaturata, la citiva zeci de decibeli, se auzeau manele. Se sting incet casele Domnului. Ca o luminare abia pilpiita. Dar poate se vor reface, caci doar credinta poate invinge timpul.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona