Sfintu Gheorghe - satul inconjurat de ape
Articol
Text/ foto: Ema Cojocaru

Cind amintesti de "Sfintu Gheorghe", cei mai multi se gindesc la orasul din interiorul Carpatilor, si prea putini la mica localitate unde Dunarea isi incheie, prin unul dintre brate, lungul drum catre mare. Aici ajung mai mult strainii, curiosi sa viziteze Delta noastra, unica delta de dimensiuni mari ramasa in Europa, si citiva dintre romanii care cauta singuratatea apelor si frumusetea ascunsa a acestui colt de tara.

Pe drum de ape, catre capatul Deltei
Am pornit catre Sf. Gheorghe la sfirsitul lui august, impreuna cu un grup de prieteni din Budapesta. Nu este greu de spus ce ne-a atras catre acest sat indepartat: marea, cu promisiunea unor plaje intinse cu nisip fin, si mai ales vecinatatea Deltei, cu bogatia ei de pasari si paminturi abia nascute din ape. Localitatea a fost declarata inca de citeva decenii "sat turistic", si pe buna dreptate: natura acestor locuri este plasmuita parca inadins pentru a relaxa spiritul si trupul.
Infiintat aproape de gura de varsare a bratului Sf. Gheorghe, satul este inconjurat de ape pe trei laturi: marea spre rasarit, bratul Dunarii spre sud si canalul Perivolovca, construit prin Delta pina la Sulina, spre apus. Spre nord se intinde uscatul maritim, grindul Saraturile, si luind-o tot spre nord se poate ajunge la Sulina, aflata la o distanta de 30 km. Nudistii gasesc aici kilometri de plaje pustii, iubitorii de liniste se pierd cu barcile prin hatisurile de girle si canale, iar pescarii amatori sint atrasi de bogatia de pesti de apa dulce si sarata.
Din Tulcea pleaca spre Sf. Gheorghe vase de pasageri care parcurg distanta in 4 ore, dar si curse rapide, un pic mai scumpe decit cele de pasageri. Atentie, insa! Aceste nave nu circula in fiecare zi a saptaminii, deci trebuie sa va informati dinainte asupra orarului.
Vaporul a fost pentru mine minunat. Locuri sint destule si in cala navei, dar ce rost are sa calatoresti pe Dunare si sa nu vezi tot ce e in jur! Asa ca am stat tot drumul pe terasa vaporului, indurind cu stoicism curentii de aer, dar jubilind de incintare si plimbindu-ma de la un capat la altul al navei. Doua lucruri sint indispensabile unei calatorii in Delta: o sapca si un hanorac, pentru ca vintul rece sa nu va strice calatoria abia inceputa. Cit priveste binoclul nu pot spune cit de necesar este in acest univers acvatic! Cu el veti putea observa numeroasele specii de pasari care se tin departe de zgomotosul vapor.

Un pic de geografie si istorie (sic!)
Bratul Sf. Gheorghe este cel mai lung si mai meandrat dintre cele trei brate care strabat Delta, fiind si cel mai vechi. Pentru o bucata de drum, el insoteste uscatul Dobrogei, cu masivele muntoase erodate, unele dintre cele mai vechi din Europa, si cu Dealurile Bestepe (adica "Cinci coline", in limba turca), pe masura ce pe malul sting se desfasoara pamintul nou, "abia" iesit din apele miraculoase, datatoare de viata.
Acest brat al Dunarii este mentionat de geograful antic Strabon (58 i.e.n. - 25 e.n.), care vorbeste de Gura Sfinta, cea mai mare dintre gurile Istrului, iar pe Harta lui Ptolemeu (90-160 e.n.) apare ca Hieron Stoma (ceea ce inseamna tot Gura Sfinta).
Se vorbeste si de o insula prezenta aici, Peuce, a carei localizare precisa ramine o enigma, fiindca cercetatorii au emis ipoteze contradictorii. Dar pe o portiune din aceasta insula (grindul Saraturile) se pare ca a luat fiinta chiar localitatea Sf. Gheorghe. Cit despre aceasta din urma, a fost mentionata documentar pentru prima data in 1327, pe harta genovezului Pietro Visconti.
Si iata ca am ajuns...
Am debarcat in Sf. Gheorghe aproape de apusul soarelui. Lumina galbuie dadea stralucire salciilor si reflexii aurii apelor, astfel ca prima impresie a fost cit se poate de placuta. Odata coboriti pe chei, parea ca tot satul asteapta sosirea vaporului: localnicii ofereau cazare, incit turistii isi puteau gasi imediat o gazda pe gustul lor. Cit despre noi, am scapat mai ieftin: am stat cu corturile in curtea scolii, asa ca nu a trebuit sa ne ingrijim decit de mesele zilei.
Pentru a va descurca prin sat, nu trebuie decit sa-i intrebati pe sateni: veti gasi pe cineva care sa prepare bors pescaresc si friptura de peste sau care sa aiba un dus in curte (daca nu sinteti prea pretentiosi). Barci se gasesc destule, daca vreti sa faceti mici expeditii in jurul localitatii, iar la complexul alimentar sint afise care anunta excursii de o zi cu salupa la insula Sacalin sau pe un traseu prestabilit prin Delta, mai ales spre lacurile Rosu si Rosulet, dinspre nord.
Locul de intilnire al pescarilor este birtul din sat, si tot acolo se string mai toti turistii sositi in localitate, pentru ca terasa este plina cu mese mari, de lemn, si impodobita cu plase pescaresti, scoici si stuf. Aici se poate si minca, daca anuntati din timp (cam cu 12 ore inainte!). Masa este un pic mai scumpa decit la localnici, dar cit se poate de gustoasa.
Satul adaposteste citeva sute de case, avind curtile pline de flori, vita-de-vie si pomi, insirate in lungul celor doua strazi principale ce se desfasoara paralel cu bratul Dunarii, indreptindu-se catre mare, dar si pe stradutele ce le intretaie perpendicular. In ultima vreme au aparut si constructii noi, case aratoase ale localnicilor mai instariti, si citeva pensiuni turistice.
Cladirea Statiunii de Cercetari Marine si Fluviale a Facultatii de Geografie din Universitatea Bucuresti a fost construita de curind linga primarie, iar in prezent se ridica un hotel ce va gazdui in aceasta vara Festivalul de film independent "Anonimul". Deci prefacerea patrunde incet si in acest colt singuratic de tara, vrind sa-l scoata din umbra semianonimatului.

Ne imprietenim cu localnicii
Am ramas cu totii impresionati de ospitalitatea si prietenia pe care ne-au aratat-o satenii. Se intimpla sa intram in vorba cu cite cineva, pentru ca in zilele urmatoare sa ne salute cu un zimbet larg cind ne intilneam din nou, intimplator, si sa ne intrebe cum ne mai merge si daca ne place la ei in sat.
Cel mai simpatic a fost un batrin pescar, despre care pot spune ca a fost companionul nostru in mai toate zilele cit am stat in Sf. Gheorghe. Contra unei sume mici, ne-a insotit cu barca lui pe canalele si girlele ce se deschid din malul drept al bratului Sf. Gheorghe, printre salcii, trestii si nuferi, pina la cherhanaua localitatii. Am tinut mortis sa facem cu rindul la visle, caci ce-i drept batrinul mergea cam incet si se tot oprea din vislit pentru a ne povesti; peste toate astea, in barca mai intra si apa, si din cind in cind o aruncam peste margine cu o sticla de plastic. Dar tocmai aceste intimplari sint sarea si piperul unei calatorii de neuitat
Dupa girlele inguste, in care plantele acvatice erau atit de aproape incit le puteai culege din barca, iar salciile isi aplecau crengile mingiind capetele vislasului, cladirile albe ale cherhanelei au aparut ca un miracol alaturi de plopii inalti. Complexul parea parasit, si nu am regasit nicaieri forfota activitatii pescaresti despre care citisem prin carti datind de vreo citeva decenii Linga cherhana functionau cu ceva timp in urma un castel de apa si o fabrica de gheata; localitatea era renumita pentru ca aici se obtineau cele mai mari cantitati de sturioni si icre negre din tara. In spatele cladirilor, pe o girla napadita de trestie si stuf, a esuat o salupa de lemn.
Acelasi batrin pescar ne-a invitat la el acasa la o saramura de hamsii cu mujdei de usturoi, cum n-am mincat niciodata pina atunci. S-a incins o seara de neuitat, si chiar daca ungurii nu intelegeau o boaba romaneste, atmosfera a fost cit se poate de vesela si apropiata, poate si datorita palincii pe care am avut-o din belsug la masa. Noaptea a fost si mai minunata, caci ne-am intins paturile in curtea scolii si am stat minute in sir cu ochii la cer, privind stelele si dira luminoasa a farului ce matura orizontul, trecind la rastimpuri si pe deasupra noastra.

Cautind marea si gura Dunarii
Dimineata am plecat catre mare, si trebuie spus ca marea nu este la o aruncatura de bat, ci am intreprins o adevarata calatorie pina la tarm, strabatind unul dintre cele mai noi paminturi ale Romaniei, grindul Saraturile. Nu trebuie sa ai cunostinte solide de biologie ca sa vezi ca pamintul este destul de sarac in vegetatie - plantele sint pitice si rare. Pamintul acesta este in mare parte creatia marii, si mai putin a apelor dulci ale Dunarii, incit doar plantele iubitoare de sare si adaptate la uscaciune pot face fata acestui sol putin primitor, iar ploile rare din anotimpul calduros nu sint nici ele de prea mare ajutor. Pe drumul catre plaja am intilnit si citiva serpi de apa, obisnuiti ai acestor locuri, care sint complet inofensivi. Marea cu nisipul ei stralucitor se vedea in zare, si aproape ca am alergat pina la tarm ca sa simtim nisipul fin sub talpi si sa ne aruncam in apele mai mult dulci decit sarate. Cu exceptia lunilor iulie-august, plaja este aproape pustie, si nu cunoaste forfota litoralului de la sud de Constanta. Aici nu sint hoteluri, terase sau magazine la malul marii. Pe plaja nu se pot pune nici macar corturi, caci aceste paminturi tinere sint ocrotite ca rezervatie a biosferei. Ma gindesc ca acest sat indepartat, cu plajele lui pustii, ar fi putut deveni o a doua "Vama Veche", daca accesul ar fi fost mai lesnicios, iar camparea ar fi fost permisa la tarmul marii. Nu vreau sa ma gindesc insa cum ar arata acest univers fragil, care-si cauta echilibrul, invadat de multimea de turisti si gemind sub gramezile de gunoaie lasate in urma. Cu parere de rau trebuie sa spun ca multi romani nu au invatat inca sa pretuiasca natura. Cu atit mai putin sa o protejeze Am pornit pe tarmul marii catre sud, cautind gura de varsare a Dunarii. Ca orice calator prin Delta, aveam o nedumerire: cum arata oare locul in care apele fluviului se intilnesc cu marea Apele aratau destul de obisnuit, si doar de pe o barca se poate vedea diferenta: apele tulburi ale Dunarii, pline de mil, staruie ca o fisie galbuie in apele marii, chiar pina la citiva km de tarm. Fisia se ingusteaza cind vintul bate dinspre mare spre uscat, si exista chiar o linie precisa care separa unda tulbure a fluviului de cea albastra-transparenta a marii. Ca sa nu o luam inapoi pe plaja, ne-am intors in sat pe malul bratului Sf. Gheorghe, sau cel putin am incercat, caci la un moment dat drumul pe linga fluviu a fost blocat de un mal abrupt, iar Dunarea era acolo prea adinca ca sa incercam sa ocolim prin apa. Asa ca am luat-o spre uscat, unde ne asteptau alte surprize: citeva lacuri pline de plante acvatice, pe care le-am trecut in cele din urma, afundindu-ne cu picioarele in noroiul moale si indepartind cu o mina ierburile de la suprafata, caci cu cealalta ne tineam incaltarile deasupra capului. Cel mai inalt dintre noi, un vlajgan de vreo 2 metri, a trecut primul pentru a incerca adincimea lacului, dar si-a pierdut una dintre sandale in milul de pe fund, asa ca a trebuit sa se scufunde pentru a si-o recupera. Eu a trebuit sa-mi inving unica repulsie din viata, aceea de a intra pina la git intr-un lac unde nu stiam ce vietati asteapta prin strafunduri sa ma inhate de picior. Dar a fost chiar grozav! Mai ales ca am cunoscut apoi o alta fata a localitatii Sf. Gheorghe, aceea dinspre Dunare. Din fata gospodariilor se desprind podisti inguste de lemn care inainteaza destul de mult in apele fluviului. Pina la introducerea in comuna a apei curente, localnicii foloseau aceste podete pentru a scoate apa din Dunare, apele fiind mai putin tulburi decit la mal, dar astazi ele si-au pierdut utilizarea initiala. Aduc insa un plus de farmec peisajului, mai ales ca te poti duce sa-ti scufunzi talpile in apele batrinului fluviu. La mal sint insirate sumedenie de barci, care-si asteapta cuminti stapinii sa porneasca la pescuit sau in calatorie prin hatisurile de girle si canale. Ici, colo, cite un localnic isi repara barca, ungind-o cu smoala, si poti intra in vorba cu el, intrebindu-l despre viata in Sf. Gheorghe sau, de ce nu, despre secretele pescuitului.

Pescuitul n-a murit inca
Categoric, pescuitul nu mai este ce-a fost odata prin aceste locuri. Marturie stau cherhanaua din localitate, inchisa pe termen nedefinit, dar mai ales punctul piscicol Ciotica, aflat la 15 km sud de Sf. Gheorghe. O calatorie pina aici nu dezvaluie decit cladiri in ruina si o veche cale ferata construita de la tarmul marii pina la depozit, pe care era transportata odinioara gheata adusa pe mare de la cherhanaua din Sf. Gheorghe. Nu se mai recolteaza atit de multi pesti ca altadata, cind se pescuia in cantitati industriale. E un lucru bun pentru ecosistemul Deltei, care isi poate reface efectivele de peste, dar pescarii locului se adapteaza cu greu situatiei, ei care au crescut cu undita in mina, inconjurati de bogatia de peste a Dunarii si a marii. Ca in intreaga Delta, si aici se incearca inlocuirea pescuitului traditional cu cel sportiv, si orientarea localnicilor catre activitati turistice, pentru ca Delta si marea au un potential urias in acest sens.
Oricum, din Sf. Gheorghe se poate porni la pescuit, fie pe cont propriu, fie insotit de localnici. Ultima varianta este desigur mai pitoreasca, caci acesti pescari incercati vor fi un ajutor de nepretuit; ei cunosc speciile de pesti dupa unduirea apelor. Amestecul de ape dulci si sarate atrage pestii, iar bancurile sint indicate de stolurile de pasari care le insotesc.
Noi am fost curiosi doar sa iesim cu pescarii pe mare, asa ca la 5 dimineata asteptam infrigurati linga digul de beton ca sa pornim cu salupa in intimpinarea zorilor. Oamenii locului par ca nu dorm niciodata, caci la ora aceea matinala cheiul era plin de pescari care fumau alene sprijiniti de ponton. Cind salupa a parasit apele Dunarii si a intrat pe mare, aerul s-a racit simtitor, iar un vint iute a inceput sa bata din fata. Apele erau nelinistite, ambarcatiunea se agita pe valuri, iar noi ne tineam strins de barele metalice, pentru a nu aluneca cumva peste bord. Cineva ne-a dat cojoace si paturi, caci vintul era destul de taios. Ajunsi in larg, pescarii au coborit in barci si au vislit catre plasele de pescuit, insotiti de pescarusii care se ridicau si coborau in aer, asteptind ca pestele sa fie scos din navoade. Intre timp a rasarit si soarele, un disc incandescent iesit din apele marii, si in cer parea ca s-au deschis portile unei alte lumi, la care puteau ajunge doar pasarile. Noi doar am privit cu incintare minunatul spectacol al diminetii, infasurindu-ne mai strins in cojoace.

Iar minunile nu se opresc aici...
Aproape de varsare, din bratul Sf. Gheorghe se desprind citeva brate secundare - Catirlet, Olinca, Gura Ciinelui - care au dat nastere unei mici delte secundare, cu un peisaj inedit, ce dezvaluie portiuni inmlastinate, mici insule si canale pe care se poate inca circula cu barca. Pe insula cea mai sudica, la 4 km de Sf. Gheorghe, se inalta vechiul far, declarat monument istoric. Este o constructie din lemn veche de peste 100 de ani, care a fost scoasa din uz dupa construirea celuilalt far, aflat aproape de plaja, in nord-estul localitatii.
In fata dinspre mare a deltei secundare au iesit din ape, in 1897, doua insule nisipoase foarte apropiate, care in timp au crescut in dimensiune si s-au unit, formind Insula Sacalin. Peisajul insulei este in continua transformare, astfel incit se pot observa mici diferente chiar si de la un an la altul. In prezent, insula are 22 km lungime, fata de cei 5 km de acum aproape un secol, dar in latime este ingusta, avind doar 100-200 m. Desi accesul este teoretic restrictionat, caci insula este protejata ca rezervatie naturala, localnicii ii transporta pe turisti pina aici cu barcile, o varianta mai ieftina si mai pitoreasca decit excursia pe mare cu salupa. Atractia o reprezinta, in primul rind, numeroasele specii de pasari, multe de interes stiintific, care cuibaresc in laguna din apropiere datorita conditiilor specifice de aici. Pina nu demult, o practica obisnuita a localnicilor era de a aduce vara pe insula vitele la pascut, lasindu-le aici pina toamna. Pe linga excursiile care se pot face cu salupa pe diferite trasee prin Delta, exista si un traseu pe uscat, si anume pina la Sulina, singurul oras al Deltei, astazi o ramasita melancolica a asezarii infloritoare de odinioara. Inainte de a ajunge aici, cititi romanul "Europolis" al lui Jean Bart, care va dezvaluie viata orasului in secolul al XIX-lea. Cei 30 km pot fi parcursi intr-o ora cu tractorul, pe drumul de masina construit paralel cu tarmul, dar temerarii pot incerca si drumul pe plaja, care teoretic poate fi strabatut in intregime cu piciorul, desi exista unele zone intrerupte de ape, unde ar fi necesara o barca.

In Sf. Gheorghe sint multe de vazut si de facut; va asteapta marea si delfinii, va asteapta Delta si stufarisul, va asteapta pasarile si oamenii; poate doar pestii nu va mai asteapta, dar hai sa-i lasam si pe ei sa "respire" un pic!
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona