Proiecte noi pentru un muzeu viu
Articol
Bombardati in ultimul timp de toate suporturile mass-media - de la televiziune la radio si presa scrisa - romanii au inceput sa creada din ce in ce mai mult ca pentru o vacanta reusita trebuie sa mearga in Grecia, Turcia, Spania sau, dupa ultima moda, in Tunisia. Ca acasa la ei nu mai au nimic de vazut, toate-s vechi si consumate.
Ei bine, o atare supralicitare, in "prime time", creeaza o dependenta informationala daunatoare si extrem de periculoasa. Si nu putem sa nu ne intrebam de ce nu reusesc romanii sa devina consumatori de... Romania, un muzeu viu mereu acelasi si de fiecare data altul. De ce sa nu devina ei dependenti de turismul intern, mai ales ca Romania poarta in sine un tezaur de traditii si obiceiuri pentru care multi o invidiaza Alte tari, confruntate cu un fenomen media similar, au reactionat. Si-au diversificat oferta, reusind sa isi recapete turistii, plusind chiar in fata destinatiilor externe. Pentru aceasta au facut proiecte si programe generoase pe cultura, sport, turism... Alegerea a fost dificila, dar, pina la urma, balanta s-a inclinat in favoarea lor.
Noi, "Vacante & calatorii", nu dispunem de suficiente resurse de promovare. Putem doar sa tragem un semnal de alarma, lansind invitatii-proiect, care sa ne reaminteasca de locurile in care traim. Am inceput acest proces inca de acum citiva ani, cind am initiat ample campanii destinate incurajarii reabilitarii cabanelor din Carpati, a parcurilor naturale si a altor obiective turistice de interes prioritar. De asemenea, am organizat, impreuna cu Consiliile Judetene, o serie de simpozioane menite sa redestepte dragostea si interesul romanului pentru muzeul "viu" pe care-l are la indemina.
Din numarul acesta dam startul la doua rubrici speciale - "Povestile cetatilor" si "Monografia de vacanta", dedicata satului - ce au un scop cit se poate de evident. Acela de a incuraja calatoriile intr-o tara "inca nedescoperita, numita Romania", in care "radacinile latine sint un ecou al formei primordiale, fragile si puternice, tulburatoare si extraordinare, al vietii", asa cum aprecia de curind un confrate italian, Giovanni Ruggeri, in ziarul "Conquiste del Lavoro". Iar de numarul viitor, intentionam chiar sa lansam o provocare iubitorilor muntelui, o rubrica speciala care sa radiografieze minutios situatia cabanelor existente.
Singuri insa nu vom putea merge. Contam pe sprijinul dumneavoastra pentru dezvoltarea acestor proiecte, intrucit fara o implicare responsabila a oamenilor locului si a autoritatilor regionale, eforturile noastre ar putea deveni simpla vinare de vint. Si asta pentru ca mai sint atitea lucruri de pus la punct - infrastructura de acces, investitiile locale in cazare si alimentatie si multe, multe altele.
Daca vom reusi ce ne-am propus, reabilitarea imaginii de Romanie turistica, meritul principal va fi al dumneavoastra. Speram ca initiativa aceasta sa fie o cale de "descoperire" care sa se largeasca tot mai mult si sa capete noi adepti.
Va multumim si va asteptam alaturi de noi.

Anne-Mary Nechita
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona