Capidava
Articol
Daca sui drumul Seimenilor, facindu-te una cu Istrul, la umbra de Cernavoda, dintre ape si rachite isi impinge pieptul inainte Capidava. Nascuta la o cotitura de ape si istorie, dupa cum insusi numele ne-o spune (toponimul getic "capidava" - inseamna "cetatea de la cotitura"), castrul poarta cu sine amintiri de glorie si decadere.
Batrinii spun si astazi, pentru cei care au inima sa inteleaga, ca zidirile acestea de piatra ascund intr-insele o vraja anume, care te cheama si te inrobeste pe vecie, asa cum o face si apusul nepereche de aici, cind soarele se-arunca-ncet in ape, creind in juru-i petale de lumina si culoare. Cine se incumeta sa nesocoteasca magia, mai povesteste lumea, si se avinta sa bea o gura de apa din Dunare, la Capidava, nu mai are liniste o viata intreaga. Caci din neliniste s-a nascut cetatea si tot neliniste va sa creeze.
Si asta pentru ca, asezata strategic la muchie de Istru, cu fruntea spre Tomis, Histria or chiar Aegyssus, Capidava a stat straja de hotar pentru destule veacuri. A gazduit cohortele romane, care-au si ridicat-o, a patimit incendii si naruiri sub migratori si s-a lasat imblinzita putin doar de turcii care-au indragit-o si si-au construit sat mindru la umbra-i, botezindu-l intru cinstire Kale-ky ("Satul cetatii").
Desi astazi se mai pastreaza doar temeliile, inca mai poti percepe maretia de altadata a batrinei citadele. Primele prezente romane din zona dateaza probabil din anul 46, atunci cind garnizoanele romane s-au instalat in vechile asezari dacice de pe malul Dunarii. Edificiul de pe stinca de la Capidava avea sa fie, insa, construit chiar de imparatul Traian, cu detasamente ale Legiunilor V Macedonica de la Troesmis si XI Claudia de la Durostorum. Castrul de la Capidava a supravietuit pina in secolul al VI-lea, in timpul imparatului bizantin Anastasius, pe cind localitatea de linga cetate avea sa capete un caracter... urban. Din secolul al IX-lea, Capidava reintra in sistemul defensiv bizantin. Peste ruinele asezarii se asaza o cetate taraneasca de stratiotai (graniceri), care va dainui pina-n veacul al XI-lea. Se pare, spun arheologii, ca prin secolul al IX-lea era inconjurata de un zid de piatra si pamint, ce urma traseul incintei romane tirzii si era dublat de un sant de aparare. Doua veacuri mai tirziu, invaziile violente ale uzilor vor distruge si aceasta asezare fortificata de tarani-graniceri, iar viata si locuirea nu va mai reveni decit in secolul al XVIII-lea.
Primii exploratori adevarati ai pamintului dobrogean, care au semnalat fortificatia, la sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, au fost capitanul Mihai Ionescu Dobrogeanu si istoricul Grigore Tocilescu (printre altele, director al Muzeului National de Antichitati). In anii premergatori primului Razboi Mondial, Vasile Pirvan identifica locul cetatii si il desemneaza pe Pamfil Polonic-tatal, topograf si desenator, sa ridice un plan sumar al ruinelor. Incepind din 1924 si continuind in anii 1926 si 1927, aici au fost initiate sapaturi arheologice, conduse de unul dintre asistentii lui Vasile Pirvan, Grigore Florescu, ulterior conferentiar de epigrafie si antichitati la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Acesta a condus cercetarile de la Capidava pina in 1960, anul mortii sale, pe santierul arheologic de la Drobeta. Putini stiu ca, intre anii 1949 si 1954, sapaturile la Capidava - precum multe alte cercetari de teren privind epoca romana - au fost intrerupte, deoarece era o perioada de puternica influenta sovietica in cultura romaneasca, cind capata putere curentul panslavist. O data cu relativa indepartare a conducatorilor comunisti romani de cei sovietici, o serie de manifestari si activitati traditionale ale culturii si ale disciplinelor istorice romanesti au fost reluate.
Cetatea ofera un exemplu tipic - in planul organizarii militare, administrative si ecleziastice - de trecere de la Imperiul roman la faza tirzie a acestuia, apoi la perioada romano-bizantina si, in sfirsit, la cea medio-bizantina. Azi, ea reprezinta un santier-scoala, frecventat de studenti de la patru universitati din Romania. Dar si o atractie turistica.
Vestigii ale necropolei - siruri de tumuli marginind drumurile - se intind atit de-a-lungul Dunarii, cit si catre est, in directia Baltagestilor. Obiectele descoperite la Capidava sint pastrate in Anticvariu sau in diverse muzee din tara, precum Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti si Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta. Printre cele mai importante monumente descoperite aici se numara cele epigrafice si sculpturale, dar si ceramica: vase, amfore, caldari de lut, vase-borcan, strachini, opaite, monede din vremea imparatilor bizantini Ioan Tzimiskes, Vasile II, Constantin VIII, Theodora.
Astazi, din semetia de odinioara a Capidavei a mai ramas doar zidul de incinta, poarta cetatii, strajuita de un turn, si traseul fundatiilor turnurilor, in forma de potcoava. Totusi, bazilica din nord-vest mai poarta cu sine un sentiment de sacru, iar instalatia portuara, aflata in dreptul cetatii, reaminteste ce navigatori excelenti erau romanii. Cindva insa, Capidava avea magazii felurite, terase superbe si terme luxoase. Dar toate acestea s-au naruit in toamna primului an de razboi dacic, in 101 d.H., cind a avut loc si marea batalie de la Adamclisi.
Desi spune povesti frumoase si leagana amintiri felurite, Capidava este, inca, greu de vizitat. Si asta pentru ca, din pacate, zona nu ofera posibilitati de cazare. Cine doreste sa stea aici mai multe zile, pentru a vedea cetatea, poate alege cortul sau, in cel mai norocos caz, sa gaseasca locuri in cele citeva baraci ce apartin de santierul arheologic. Ori la satenii mai ospitalieri, care se ofera gazda. Se pare ca un localnic a incercat, acum trei-patru ani, sa amenajeze un complex turistic cu casute, dublat de un restaurant cu specific pescaresc, dar, din nefericire, investitia nu a putut fi dezvoltata. Acum, satul are doar doua localuri, unul dintre ele remarcindu-se macar prin amabilitatea proprietarilor si... decorul cu stuf.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona