Manastirea Mera - La limita "Istoriei ieroglifice"
Articol
Text & foto: Mark Constantinescu


Granita dintre Muntenia si Transilvania era marcata in timpurile vechi de Muntii Carpati; intre Moldova si Transilvania se intindeau aceiasi Carpati. Astfel, diferentele de tot felul dintre tarile romane erau estompate, trecerea de la o zona la alta fiind facuta oarecum firesc. Si, tot in vremurile vechi, linia de demarcatie dintre Moldova si Muntenia era reprezentata de... Milcov.

Uneori Milcovul se mai supara si mai face stricaciuni; in restul timpului insa, este un curs de apa molcom, care curge linistit, incercind parca sa treaca neobservat. Iar cind vezi acest riu pentru prima data, iti vine greu sa crezi ca a fost odata granita a doua tari. Si totusi, firicelul de apa impartea doua lumi. Cine merge in zona vede acest lucru. Urcind de la Focsani in sus pe Milcov, in partea stinga a riului este Tara Romaneasca, iar pe partea dreapta se intinde Moldova.
O delimitare destul de simpla. Si la fel de simplu i-a transformat si Dimitrie Cantemir pe locuitorii celor doua tari romane in pasari si in mamifere. Unii pe un mal, ceilalti pe malul celalalt.

Iar neincrederea dintre acestia era destul de mare. Altfel, ce rost ar mai fi avut ridicarea unei biserici fortificate in zona Caci la Mera, in Tara de jos a Moldovei, in niste locuri in care dusmanii nu intrasera niciodata, Constantin Cantemir ridica un schit, intre 1683 si 1685, pe care Antioh Cantemir il fortifica in 1706 si il incadreaza in sistemul defensiv al Moldovei. La Mera se ajunge usor: la 12 km de Odobesti se afla satul cu acelasi nume. De aici, se urca pe un drum abrupt, cam un kilometru si ceva, si se soseste la biserica.
Manastirea, ascunsa de padurile din Vrancea, a fost inzestrata de la inceput cu mari proprietati, transformindu-se astfel intr-un adevarat centru economic al regiunii. Nesansa Merei a fost tocmai zidul care trebuia sa o apere. Inclusa de turci in aceeasi categorie cu Cetatea Neamtului, acestia ii poruncesc lui Mihai Racovita sa darime biserica si fortificatia sa. Domnitorul distruge o parte din ziduri si arde biserica de lemn a manastirii, dar o cruta pe cea de caramida. Mera este apoi lovita din nou in 1739 de Constantin Dumitrascu si jefuita de tatari in 1785, dar este refacuta de fiecare data. In 1883 insa, manastirea era parasita, aflindu-se intr-o avansata stare de degradare. Abia in urma cu citiva ani, biserica vechiului asezamint monahal a fost renovata si reabilitata ca simpla parohie. Pe partea cealalta a Milcovului lucrurile stau cu totul altfel. Muntenii, din considerente numai de ei stiute, nu au ridicat nici o fortificatie care sa ii protejeze de o eventuala invazie a moldovenilor. In schimb, locuitorii satelor de la granita Tarii Romanesti au facut biserici. Multe si neintarite. Iar toate sint construite in stil muntenesc. Si astfel, desi casele sint asemanatoare pe ambele maluri ale riului, iar limba vorbita e aceeasi, firavul curs de apa impartea doua universuri distincte.
Timpul a trecut insa, granita a disparut, locul ei fiind luat de un drum nou, care nu a mai tinut cont de diferente si care trece fara nici o retinere de pe un mal pe celalalt al Milcovului. Incet, drumul a legat cele doua universuri, diferentele au inceput sa dispara, bisericile construite in stil muntenesc au aparut si pe partea "gresita" a riului, iar graiul moldovenesc a inceput sa se auda si pe malul celalalt al Milcovului. O unire ceva mai mica. Asa avem acum o contopire ceva mai deosebita decit in alte parti ale tarii. Transilvania este exemplul clasic de astfel de unificari sociale. Numai ca, acolo, au fuzionat mai multe culturi si neamuri: romani, sasi, maghiari si altii care au mai fost. Privind, prea mult poate, la diversitatea Ardealului, s-a uitat ca aici, in Vrancea, a avut loc ceva mai mult deosebit: s-au intilnit romani cu romani. O singura cultura, doua stiluri. Cu un singur rezultat: Valea Milcovului.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona