Povestile cetatilor
Articol
RubricA realizatA de: Victor Raicu, Anne-Mary Nechita Si Ramona Cazacu
Foto: Victor Raicu & Ramona Cazacu

De pe cararile Dobrogei drumul ne poarta inspre Tara de Jos, ca intr-o betie a simturilor. Culori incandescente, forme ispititoare si doine nemaiauzite ne insotesc pasii prin hatisurile aproape fara de sfirsit. Ziduri innegurate mai itesc cind si cind fruntea dintre scaietii Bacaului, pentru a ne aminti ca odinioara meleagurile acestea duduiau sub copitele cailor dacilor liberi sau se faceau punte pentru ostasii lui Stefan. Pe unele le-au naruit urgiile, pe altele uitarea sau nepasarea noastra. Macar acum, inainte de ceasul al 12-lea, sa ne inclinam fruntile cu smerenie si sa ne indoim genunchii pentru a le asculta cum se cuvine povestile si a le putea transmite mai departe celor ce vor sa vina...


ZARGIDAVA
Taiata in fata de cetatea cea veche a Romanului si-n spate de Bacau, Valea Siretului se lateste netulburata pe margini, ca o fecioara zaluda, dezlantuita intr-o noapte cu luna plina. Si de tii firul apelor, misterioase si albastrii ca ochii cuminti ai puilor de moldovean, cararea te poarta prin hatisuri pina la poalele batrinei Zargidava. De 6.000 de ani cetatea aceasta strajuie zarea, naruindu-se toata la pamint sau inaltindu-se falnica spre tarii, dupa cum a fost vrerea si porunca stapinilor locului. Batrinii povestesc si astazi ca multe mistere ascunde in pintecele sale, iar ce-i care-au indraznit sa-i tulbure visarea multe au mai patimit. Asa a fost si cu Safta, care, plecind cu vacile la pascut, s-a ratacit pe coclaurile acestea, si si-a gasit adapost in ruinele cetatii. Fara teama, ea a incercat sa se aseze pe un fund de groapa si nu mica i-a fost mirarea sa dea peste o comoara. C-o fi adormit acolo si-o fi visat, ca asa o fi fost, Saftei i s-au aratat doi ciini de aur, care i-au vorbit cu glas omenesc spunindu-i sa nu se atinga de tezaur. Femeia insa n-a ascultat si a luat galbenii cu ea. Ajunsa acasa, nimeni n-o mai cunostea. Oamenilor li s-a facut, totusi, mila de ea pentru ca era curatica si-au tinut-o la ei in sat. De cite ori avea prilejul, Safta povestea celor care voiau sa o asculte cum a gasit ea aur la cetate. Intr-o buna zi, satui de istoria asta, oamenii au dus-o la Zargidava ca sa le arate locul. Cum, dupa o zi intreaga de cautari, n-au gasit nimic, satenii au alungat-o pe femeie cu pietre. Multi ani mai tirziu, cei care luau calea Siretului, pe la Brad, o intilneau pe Safta cu mintile ratacite, cautind comoara de la Zargidava.
Basmuire sau nu, istoria aceasta pare c-ar avea ceva adevar intr-insa, daca tinem seama de importantul tezaur gasit aici de arheologi - peste 480 de piese din metal si os, care se constituie in cea mai importanta marturie privind arta prelucrarii aurului si aramei pe aceste meleaguri. Mormintele si uneltele din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului, descoperite la Brad, confirma continuitatea de locuire a acestui platou. Importanta asezarii avea sa fie si mai mare in perioada culturii Monteoru, cind se consemneaza aparitia unei puternice fortificatii de pamint, lemn si piatra. Primul sant si valul de aparare, placate cu piatra de riu, au continuat sa fie folosite si in perioada urmatoare, in epoca fierului. Asezarea, desi nu prea bogata, este destul de importanta pentru ca, printre obiectele descoperite se remarca si bulele cu nodozitati de tip egeean, care demonstreaza strinse legaturi cu civilizatia helenistica, ceea ce a stimulat productia locala, dezvoltarea schimbului de marfuri si aparitia monedei. Prin secolul al III-lea i. H. pe aici au trecut si celtii, lasind in urma un mare depozit de unelte, cu peste 300 de piese din fier, iar dacii au ridicat doua niveluri pe acropola de la Brad. Importanta economica a Zargidavei este bine ilustrata de numarul mare de obiecte, din toate domeniile, dintre care unele reconstituie istoria dacilor liberi din aceasta zona.
Din punct de vedere al fortificatiilor, la Brad a fost descoperita cea mai ingenioasa constructie defensiva si de cult din Moldova, din pamint si lemn, ceea ce pune problema existentei unui centru religios pentru o zona destul de intinsa din jurul cetatii. Mai mult, se pare ca sanctuarele de aici, ca si cele din muntii Orastiei, au devenit centre de pelerinaj ale unei populatii destul de numeroase. Sanctuarul rotund cu coloane din lemn, sanctuarele dreptunghiulare de pe acropola din asezarea deschisa, groapa de cult cu dimenisuni impresionante si platformele din imediata ei apropiere, piata centrala pavata cu piatra de riu, aleea pavata care o leaga de podul de lemn, santul de drenaj, brutaria si alte elemente constructive constituie argumente in favoarea ipotezei ca Zargidava poate fi cea pomenita in textul din inscriptia dionysopolitana in cinstea lui Acornion. Marea asezare de la Brad, identificata cu Zargidava, putea sa fie localitatea din acest pretios izvor si sa fi constituit mai tirziu una dintre posibilele capitale ale unei uniuni de triburi sau a unui mic regat dacic.

UTIDAVA
Pornind de la Brad spre Tirgu Ocna, in sud, la izvoarele piriului Strigoiul Olarului, afluent de dreapta al Trotusului, pelerinul calator merge toata ziua cu soarele-n spate. Din aceasta pricina, culmile moi ale Subcarpatilor par a se topi in halouri de lumina. De undeva de departe, razbate cintecul cucului singuratic, iar mierlele se aud parca de pe alta lume... Pe nesimtite, in timp ce cobori, tinutul incepe sa se schimbe. Plaiurile verzi sint brazdate de fagi seculari si carpeni, printre care pasc linistite vite de povara si armasari pitici, cu coama sura. Din cind in cind, peisajul se sparge si lasa liber ochiului cite o bisericuta, ce raspindeste sunete stinse de clopot intru cinstirea celor ce au fost. In fata, orasul straluceste tacut in tirziul diminetii, dincolo de orizont aratindu-se pasnic Utidava, ori "Titelca din Poiana Chichidaului", dupa cum au botezat-o localnicii. De aici, privirea cuprinde valea larga a Trotusului, intre Tirgu Ocna si Moinesti, care nu poate fi zarita de jos, fiind mascata de culmea piezisa a Pietrosului. Asezarea s-a constituit ca un tip de cetatuie getica, fortificata prin pozitia ei naturala, situata strategic la iesirea Trotusului in bazinul larg al Onestilor si avind retragerea asigurata spre masivele impadurite ale Carpatilor Orientali. Sapaturile arheologice efectuate aici au dus la descoperirea unor locuinte si gropi pentru provizii, si s-a recoltat un bogat material arheologic, constind din margele din pasta de sticla, figurine din lut ars, unelte din fier si o mare cantitate de ceramica lucrata manual (opaite, vase, borcane) sau la roata (vase cu tub de turnat), strecuratori, cani mari si mici, castroane, fructiere etc.). Prin analogie cu materialele descoperite la Poiana, in cetatea Piroboridava, mentionata in Geografia lui Ptolemeu, cetatuia de la Titelca a fost datata in ultima perioada a epocii fierului, perioada ce coincide cu domniile lui Burebista si Decebal. Situarea strategica in apropierea confluentei Oituzului cu Trotusul, cu rol de supraveghere si sprijin pe cea mai importanta cale de circulatie dintre gurile Siretului si trecatorile Transilvaniei, l-au determinat pe cercetatorul Alexandru Vulpe sa identifice cetatuia getica cu antica Utidava, pomenita in celebra Geografie a lui Ptolemeu.
Cind ajungi, dupa un drum anevoios, pe locul enigmaticei asezari, lumina parca incremeneste. Drumul a fost tocit de ploile miilor de anotimpuri trecute, iara din fala de odinioara pare c-a ramas doar pulbere si gol. Mina omului a stricat definitiv ceea ce scapase de urgia cuceritorilor romani. Gropi sapate ici si colo, brazde de pamint rasturnate, pietre dislocate si rostogolite de-a valma... Pina si calauzele de prin partea locului ofteaza, aratindu-ne cu amarnica intristare urmele lasate de cautatorii de aur. Se pare totusi ca uneori prea multe legende strica. Cel putin pentru mintile infierbintate.

TAMASIDAVA
Monede din aur masiv au fost descoperite des in ultimul deceniu si in regiunea Siretului. Cea mai mare parte a acestui incredibil tezaur a fost scoasa deja clandestin din tara, printr-un adevarat braconaj arheologic, si vinduta peste hotare. Asa se explica si faptul ca faimosul "koson" - moneda dacica turnata in "aur pur" - a inregistrat o scadere valorica semnificativa la bursa antichitatilor si pe piata metalelor pretioase din Europa de Vest. Unele dintre acestea ar fi putut proveni si de la Tamasidava ori Racatau, de pe pantele abrupte care i-au conferit in antichitate o pozitie de aparare excelenta. In forma initiala, Tamasidava ocupa doar promontoriul care domina intreaga vale a Siretului, pina dincolo de orasul Adjud. Cu timpul, asezarea s-a extins mult in partea de est, ajungind la citeva hectare. In prima jumatate a secolului I i.H., in epoca lui Burebista, ea a fost fortificata cu un amplu sant de aparare si cu palisada. Cercetarile arheologice din 1968 si in continuare au demonstrat ca asezarea de la Racatau a avut parte indeosebi de evenimente pasnice, datorita conditiilor favorabile pe care i le oferea Valea Siretului.
Cetatuia a cunoscut o intensa locuire incepind cu epoca bronzului mijlociu, prima epoca a fierului - Hallstatt - si in special in cea de a doua epoca a fierului, La Tenne, la sfirsitul secolului V i.H. - secolul II d.H. Prezenta obiectelor de import: amfore, cupe, boluri, ulcioare, obiecte de bronz, demonstreaza ca aceasta asezare pe care am identificat-o ipotetic cu antica Tamasidava juca rolul unei veritabile piete de desfacere atit pentru produsele locale cit si pentru cele de import. In secolele I i.H. - I d.H. numarul recipientelor pentru transportul vinurilor si uleiurilor din sud creste considerabil. Acest lucru este dovedit de prezenta unui mare numar de amfore de factura elenistica si romana din zona nord-pontica. Locuitorii asezarii de tip dava de la Racatau au imitat aproape toate formele ceramice pe care le-au preluat in cadrul schimburilor comerciale, dar au creat si tipuri noi. Imitatiile lor sint atit de reusite, incit cu greu pot fi deosebite de cele originale. Intre acestea amintim un vas de tip cantharos, din ceramica fina, pe care se intilneste o figuratie zoomorfa si antropomorfa - remarcindu-se in mod deosebit firgura unui calaret. Alaturi de vasele de cult - unele decorate cu protome zoomorfe - un interes aparte il reprezinta figurile umane, statuetele din lut ars, intre care amintim o divinitate locala - un Silen. S-ar putea admite ca intr-o anumita etapa ar fi indeplinit si un rol politic. Dezvelirea unui mare numar de locuinte cu un inventar foarte bogat, in special agricol si mestesugaresc, ne conduce la ideea ca aici, ca de altfel in intreaga Dacie antica, a existat o comunitate stabila, in a carei viata economica cultivarea pamintului si cresterea animalelor jucau un rol foarte important. Ultimul nivel de locuire din asezarea de la Racatau apartine inceputului secolului II d.H. si trebuie pus in legatura cu subordonarea asezarilor din zona Siretului mijlociu: Piroboridava, Tamasidava si Zargidava, la provincia Moesia Inferioara, asa dupa cum o demonstreaza izvorul de epoca. In prima jumatate a secolului II d.H. asezarea de la Racatau este parasita definitiv si incetul cu incetul intra in anonimat. O liniste, ca de inceput de lume, stapineste locul de unde se vede intreaga vale a Siretului. De-a lungul potecilor putin umblate descoperi uneori cuie getice, resturi de ceramica si fragmente de scuturi dacice.

PIROBORIDAVA - CETATUIA
Din inima Tirgului Ocna, catre Moinesti, drumul o tine tantos pe creasta, veghind cu fata spre soare-rasare intreaga vale a Tazlaului si trecatoarea Ghimes. Dupa un urcus anevoios, in crucea zilei ajungi si la Lucacesti, de unde, pina la Cetatuie, nu mai e decit un pas. Pe culme, lumina pare "coapta" de vechimea acestor locuri, ca un fruct pirguit. Miroase a ghinda si a piatra arsa, iar trecutul se dezvaluie in toata splendoarea paraginii prezente, si se etaleaza cu fiecare fir de iarba ce-si trage seva din tarina aceasta udata de singele atitor si atitor stramosi. Pietrele vorbesc singure despre istoria asediilor si fiecare stejar sopteste o poveste cu tarabostes mindri si osteni indrazneti. De forma dreptunghiulara, asezarea de la Moinesti strajuia toata culmea. Cercetarile arheologice au scos la lumina un sistem de fortificatii cu ziduri din piatra, locuinte de suprafata si un bogat material arheologic, constind in special din ceramica autohtona, dar si unelte agricole si mestesugaresti. Cetatuia prezinta analogii cu celelalte asezari dacice de la Racatau si Brad, cu un strat de cultura destul de bogat, care apartine in exclusivitate asa-zisei perioade "clasice" - secolele II i.H. - I d.H., ce corespunde epocilor lui Burebista si Decebal. Aceasta cetate vine sa intareasca ipoteza in legatura cu existenta unui sistem de aparare unitar si in zona de la est de Carpati. Se povesteste ca, atunci cind doreau sa afle soarta vreunei batalii sau doreau sa-i trimita mesaje zeului suprem, Zamolxis, batrinii cetatii alegeau pe cel mai destoinic dintre ostasi, ii insarcinau mesajul si, in cadrul unui ceremonial religios, il aruncau afara din fortareata, astfel incit sa cada pe virfuri ascutite de lance. Daca tinarul murea imediat, preotul aprecia ca zeul le ascultase ruga, daca insa era ranit sau scapa cumva nevatamat era considerat nevrednic si alungat din asezare. Altul ii urma la rind, pina cind zeul era onorat cum se cuvine. O alta legenda povesteste ca aici, in buza culmii, si-ar fi ingropat dacii comorile, legindu-le prin juramint si crincen blestem pentru cel care avea sa le dezgroape. Un monstru cu chip de lup si trup de sarpe le pazeste de secole, nelasind pe nici un nevrednic sa tulbure somnul galbenilor. In anii cind serpii se inmultesc prea mult prin locurile acestea, oamenii spun ca iar au aparut cautatorii de aur si multa napasta au sa le aduca.

PALATUL GHICA
Dar "goana dupa aur" nu s-a oprit la portile davelor, spun batrinii. Si asta pentru ca Bacaul are o "colectie" impresionanta de castele, palate si conace boieresti, ridicate in stiluri si in epoci osebite. Un asemenea juvaer este palatul Ghica din Comanesti, pe care-l gasesti lasind in urma Cetatuia, si luind-o vajnic la picior prin fascinanta Vale a Trotusului. Se spune ca odinioara palatul era legat printr-un tunel subteran de gara Comanesti (care se gaseste vizavi de parcul castelului), monument arhitectural, copie fidela a uneia din Italia. Citiva kilometri in aval, urmind cristalinul Trotus, in comuna Dofteana, se gaseste un alt castel al familiei Ghica, recent renovat si gata de reintrodus in circuitul turistic. Cindva pe aici se intindea domeniul Ghica, care detinea monopolul pentru exploatarile din ocnele de sare, exploatarile de carbune si petrol, ca si cele de cherestea. Familia Ghica-Comanesti ramine cunoscuta si pentru expeditia intreprinsa in Somalia intre 22 octombrie 1895 si 22 februarie 1896, cind Dimitrie si Nicolae au reusit sa cartografieze o mare parte din continent.
Vitregit de binevoitori de o mare parte dintre obiectele de decor, palatul gazduieste, de citeva decenii bune, muzeul Vaii Trotusului, cu o expozitie permanenta de etnografie si arta populara.
Muzeul este deschis zilnic intre orele 9-17, cu exceptia zilei de luni.

PALATUL STIRBEI
Nu la fel de favorabila a fost soarta cu Palatul Stirbei, din Darmanesti, aflat la doar 13 km de Comanesti, prin ferestrele caruia si astazi vintul suiera fantomatic, in timp ce parcul e in agonie. De altfel nici sa-l localizezi nu este lucru usor. Trebuie mai intii sa urci deasupra orasului, cu fata spre muntele magic, Nemira. Apoi, uitindu-te in jos si intrebind de o mie de ori in stinga si-n dreapta, s-ar putea sa-l gasesti, daca soarele este de citeva suliti bune pe cer si norii nu-ti dau bataie de cap. Nici un indicator, nici o placuta de semnalizare. Mai simplu ar fi ca din soseaua principala sa urmezi drumul catre Valea Uzului si apoi pe cel catre "Tabara Darmanesti". De aici, pe un drum forestier hirtopit, plin de gropi si bolovani, strabatind o pustietate aproape infricosatoare, ajungi la Palatul Stirbei. Peisajul este dezolant, iar contrastul izbitor impus de asocierea cu tabara iti incetineste orice reactie. Si daca numai palatul ar fi fost abandonat, dar in aceeasi stare precara se afla si parcul - fintinile, odinioara stralucitoare, sint astazi scorojite de timp, iar havuzul elegant s-a transformat intr-un deplorabil bazin pentru depozitat gunoaie. Doar intr-una dintre aripile palatului se mai zareste ceva viata, aceasta adapostind birourile administratiei si bucataria taberei. Probabil ca daca cineva s-ar incumeta sa le povesteasca celor mici istoria palatului, aceasta ar fi plina de fantome si spirite ale trecutului. Din nefericire insa, nimeni din zona nu-si mai aminteste nimic.

CONACUL ROSETTI
Plecind cu inima frinta din Darmanesti, pe drumul Bacaului calatorul va avea o surpriza... placuta. Pentru ca va ajunge la Tescani, unde va avea sansa sa admire conacul Rosetti, unul dintre cele mai apreciate prin partea locului. Faima acestuia se datoreaza in mare parte si legaturii cu marele compozitor George Enescu, casatorit cu fiica familiei Rosetti Tescanul, Maria, printesa Cantacuzino. Cei doi folosec conacul drept resedinta permanenta pina in 1946. De altfel, aleea cu plopi a parcului i-a inspirat lui Enescu finalul apoteotic al capodoperei sale "Oedip".
La ora actuala, Tescaniul este cel mai vechi centru de cultura din tara, fiind construit in 1898, cind Dumitru Rosetti Tescanul isi pune casa la dispozitia artistilor si intelectualilor, transformind-o intr-un veritabil salon al artelor, literaturii si stiintei. Donat in 1947 Ministerului Culturii de catre Maria Rosetti Enescu, pentru a servi drept asezamint cultural, conacul de la Tescani gazduieste si astazi intruniri artistice de inalta tinuta (festivaluri muzicale, tabere de creatie plastica etc).
CONACUL ROSETTI-RADUCANU
Tot pe Valea Trotusului, mult in aval, trecind de Borzesti si de podul din piatra al lui Stefan cel Mare, in comuna Caiuti, botezata astfel dupa armasarii Marie Sale, se intilneste un alt conac al familie Rosetti. Soarta n-a fost insa blinda cu el si astazi se afla intr-o avansata stare de degradare.
Satenii din apropiere povestesc ca odinioara conacul Rosetti-Raducanu era printre cele mai elegante din Moldova. Ridicat in 1840, el a slujit multa vreme ca loc tainic de intrunire a unionistilor Cuza, Alecsandri, Kogalniceau si Negri. Aici a copilarit si a locuit, pina in 1888, Radu Rosetti, fiul logofatului Raducanu-Rosetti si al Aglaei Ghica-Rosetti, fiica domnitorului Ghica.
Martor tacut al planurilor Unirii de la 1859, al creatiilor lui Alecsandri si al "Amintirilor" lui Radu Rosetti, astazi conacul priveste posomorit la trecatorii care nici macar nu mai intorc capul sa-l priveasca. Incercarea de restaurare intreprinsa de Ministerul Culturii s-a oprit, probabil din lipsa de fonduri, ca in majoritatea cazurilor, lasindu-l intr-o "haina" de tencuiala gri, cu geamuri sparte. Oamenii locului nu-si mai amintesc sa fi fost aici altceva decit ce este acum: un conac paraginit.
CONACUL CANTACUZINO-PASCANU
In jos de ape, dincolo de Bacau, la Hemeiusi, in mijlocul unui fascinant parc dendrologic, se afla conacul Cantacuzino-Pascanu, construit intre 1864-1866 pe mosia lui Costache Pascanu (fost vistiernic al Moldovei) si a lui Grigore Cantacuzino. Oamenii satului isi amintesc ca l-au apucat din mosi stramosi sub numele de "Castelul Rosu", porecla ce se datoreaza caramizii din care este construit. Conacul imbina elemente gotice si baroce de influenta occidentala cu elemente de factura maura si orientala. In 1880 este adus din Germania un specialist, Cristian Adolf, pentru a crea parcul din incinta conacului. Acesta aclimatizeaza la Hemeiusi numeroase specii exotice, dezvoltindu-se astfel institutul de cercetari dendrologice.
Daca ii ascultam pe batrinii satului, legendele Bacaului sint nenumarate. Una povesteste chiar ca in padurile dese de pe Valea Trotusului ar fi existat cindva un palat al reginei Maria, in care aceasta obisnuia sa se retraga in timpul primului razboi mondial. Urme nu mai exista, timpul a macinat totul si, daca nu se vor lua masuri, acelasi destin tragic ar putea sa astepte si celelalte fortificatii. Povesti frumoase sint, dar cine sa le asculte Vom depana mai multe, insa, in numarul viitor.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona