Cine are "carte"...
Articol
Aradul este o veritabila comoara si pentru iubitorii de carte, Biblioteca Judeteana "A.D. Xenopol" - str. Gheorghe Popa 2-4 - oferind peste 500.000 de volume. La fel de valoroasa este si cladirea in sine care, realizata in stil secession, a fost construita in anul 1913. Cu toate acestea, prima biblioteca din Arad a fost construita in anul 1881 si continea 1.523 de volume. De-a lungul timpului, cu ajutorul subventiilor si donatiilor, numarul cartilor a crescut, iar in anul 1931, datorita sporirii numarului de cititori, biblioteca si-a mutat sediul in Palatul Cultural, in depozitele sale existind 2.032 de volume donate in mare parte de A.D. Xenopol si Vasile Goldis.

Nici melomanii nu se vor plictisi la Arad, unde oferta de genuri si spectacole este extrem de variata. Concerte de succes sint oferite in sala Filarmonicii, gazduita in Palatul Cultural (Piata George Enescu nr. 1, tel.: 0257-28.15.54), unul dintre edificiile cele mai reprezentative pentru vizitatorul orasului. Cladirea etaleaza o diversitate de stiluri. Fatada in stil neoclasic este ornamentata cu un fronton sprijinit de masive coloane in stil corintic, iar deasupra strajuieste un turn masiv. Aripile laterale sint dominate de elemente ale stilului Renasterii italiene. In partea dinspre parc, arhitectul s-a inspirat din elementele castelului de la Hunedoara, cladire de inspiratie gotica. Urcind scarile monumentale, se intra intr-un frumos hol lucrat in marmura de Moneasa si de aici are acces in magnifica sala de concerte. Facind o incursiune in istoricul palatului, putem aminti ca lucrarile de constructie au fost initiate inca din 1901 de catre Societatea Culturala Klcsey din Arad, care a preconizat si infiintarea unei galerii de arta. In toamna anului 1912, constructia palatului era pe terminate, iar o parte dintre colectiile muzeului au fost deja mutate in noile incaperi ale cladirii. Inaugurarea a avut loc la 25 octombrie 1913, Filarmonica orasului Arad fiind invitata sa sustina un concert simfonic festiv in Sala Mare a Palatului, concert care a cuprins piese de Schubert, Goldmarck, Bizet si Beethoven. In perioada ce a urmat, au fost audiate faimoasele concerte date de marele tenor Traian Grozavescu, de Richard Strauss si Bela Bartok si, mai ales, de George Enescu. La ora actuala, cladirea gazduieste Filarmonica si Muzeul din Arad. Acesta din urma a fost lansa intr-un alt sediu, in 1893, unde prezenta o colectie de relicve ale Revolutiei de la 1848, dar a fost mutat in 1913, inaugurarea coincizind cu deschiderea unei expozitii permanente de arheologie si istorie si o galerie de arta europeana. In perioada interbelica, sectiilor de baza li s-au adaugat o expozitie de etnografie si doua camere memoriale dedicate oamenilor politici aradeni Vasile Goldis si Stefan Cicio Pop (1934). Intre 1977 si 1979 expozitia permanenta de arheologie si istorie a fost complet refacuta dobindind, in mare, forma pe care o are si astazi. In 1984 a fost redeschisa sectia de arta in actualul ei sediu, iar prin 1992 a fost inclusa in circuitul expozitional si o sectie de stiinte ale naturii. Din 1967, muzeul a editat revista "Ziridava", publicatie care cuprinde rezultatele muncii de cercetare a specialistilor, pentru ca, incepind din 1992, sa se editeze si o revista de studii si comunicari de arta si arhitectura. Anul 1995 a adus revista "Armonii", specializata pe stiintele naturii, iar "Intermedia", o revista de factura interdisciplinara publicata inca din 1990, a fost vizibil imbunatatita.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona