VISCRI
Articol
O alta minunatie arhitecturala este Viscri, unde se poate ajunge, de la Rupea, pe drum neasfaltat, cale de 7 km. Acelasi drum paraseste Viscriul pentru a intersecta soseaua nationala in satul Bunesti. Exista indicatoare din ambele parti, dar cu greu isi poate imagina cineva ce bijuterie se ascunde in spatele puzderiei de dealuri. Poate ca tocmai aceasta izolare a facut posibila conservarea aproape perfecta a satului, in arhaismul si plinatatea sa.
Numele de Viscri vine de la ceea ce au inteles romanii din numele sasesc Deutsch-Weisskirch, adica Biserica Alba. La venirea sasilor in Transilvania, la indemnul regelui ungur Geza II, pe aceste meleaguri traiau secui vorbitori de maghiara, care construisera o prima biserica din calcar alb-verzui ce avea sa fie ulterior preluata si extinsa.
Tot prin pozitia retrasa se explica si atestarea documentara relativ tirzie a satului, abia pe la 1400, sub numele de "Alba Ecclesia" (Biserica Alba), pe o lista de localitati ce datorau Scaunului de Rupea impozit episcopal. In jurul anului 1500, Viscri este mentionat printre comunele libere ale Scaunului de Rupea, numarind 51 de gospodarii, trei pastori, un dascal si doi saraci. Insa acest numar redus nu i-a impiedicat sa inceapa fortificarea bisericii si construirea incintei pentru apararea in fata pericolului turcesc. Viscri n-a fost niciodata locuinta nobiliara, insa a adapostit familia greavului, conducatorul obstei sasesti, care a ridicat un turn de locuinta in a doua jumatate a secolului al XIII-lea, spre folosinta personala. Restul turnurilor si al zidului oval s-a construit in prima jumatate a secolului al XVI-lea. Panta nord-vest, mai abrupta, a necesitat intariri in secolul al XVII-lea, prin construirea turnului de nord (1630) si a celui de vest (1648).
Intrarea se face prin turnul portii, care adaposteste clopotele bisericii. Cel mai vechi a fost turnat in 1420. In incinta, pamintul este mult mai ridicat fata de exterior, lucru vizibil si la nivelul turnurilor de pe panta platoului, care sint mai inalte la exterior decit in incinta, unde al doilea etaj se afla la nivelul solului. La al treilea etaj se intra in coridorul de aparare, ajungindu-se la gurile de tragere si de turnare. Linga turnul de intrare, in bastionul de est, partea superioara a servit comunitatii pentru depozitarea slaninii. Sasii povestesc si astazi ca isi tineau slanina in turn chiar si in timpul comunismului, din lipsa de frigidere, camera fiind foarte racoroasa. De altfel, ea se deschidea doar o data pe saptamina, simbata, pentru a mentine temperatura scazuta. Pe ultima bucata taiata se punea stampila familiei, atit pentru a putea fi recunoscuta, cit si pentru a evita taierea de catre altcineva. Astazi, inca mai exista agatata o bucata de slanina, uitata de vreo familie, in graba plecarii spre Occident. In apropierea intrarii se gaseste un bolovan pe care, se spune, erau asezate si cununate miresele care aveau copil din flori sau care nu facusera cinste parintilor inainte de maritis.
Interiorul bisericii este cit se poate de simplu. Stranele cu picturi fitomorfe dateaza din secolele al XVII-lea (1694 - peretii de vest) si al XVIII-lea. Acest mobilier pictat rustic da o nota intima interiorului, avind totodata si valoare etnografica. Bancutele sint simple, uzate si nu ofera o pozitie tocmai confortabila, pentru a nu incita la visare sau la ginduri indepartate slujbei. Cristelnita este probabil una dintre cele mai vechi piese ale bisericii, fiind o bucata din coloana de piatra ce a apartinut bazilicii romanice de secolul al XIII-lea. In ea au fost botezati toti locuitorii sasi ai satului Viscri - bunici, strabunici si rasbunici. Bolta, fiind intr-o stare avansata de degradare, a trebuit inlocuita in 1745 si de atunci dateaza tavanul drept de lemn. Orga este din 1817. Multe dintre aceste informatii au fost descoperite in perioada 1970-1971, cind biserica a fost restaurata, iar misterele ei si ale fortificatiei au fost dezlegate de arheologul Mariana Dumitrache.
In biserica, la iesire, existau doua cutii pentru donatii. Cea de linga usa, mai mica, era pentru saraci, cealalta, pentru biserica. Sasii erau oameni gospodari, harnici si cu reguli stricte. Rar existau saraci in rindurile lor. La un moment dat sint consemnati doi saraci in sat, acestia fiind batrini si singuri, care nu mai aveau pe nimeni sa-i intretina si care nici nu mai puteau munci. De aceea, comunitatea avea grija de ei, insa nu era tocmai o onoare sa ai banii din acea cutie, asa ca oamenii evitau sa ajunga intr-o asemenea situatie.
Pe durata verii, cetatea Viscri inregistreaza un aflux de turisti, majoritatea straini, datorita mentionarii localitatii in orice ghid turistic international. Cetatea se poate vizita zilnic, trebuie doar sa cautati cheia (asa cum scrie si pe poarta bisericii) la nr. 141. Spre fericirea turistilor, in cetate exista si povestitor - doamna Sara Dotz, o sasoaica cu sentimente puternice fata de pamintul natal.



Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona