Magica taina a Craciunului
Articol
Text: Paul Rogojinaru;
foto: Ramona Cazacu

Intre Mos Nicolae si Boboteaza, sarbatorile de iarna ne guverneaza fragila trecere dintre ani. Si fie ca anii au fost buni sau rai, veselia din acest rastimp indulceste comoda sau incomoda trecere a timpului. Pentru ca el, timpul, trece implacabil fie ca ne bucuram au ba... Mai bine sa ne bucuram. Gaudeamus!!!

Nasterea Domnului

In urma cu doua mii de ani, la vremea in care astazi sarbatorim Craciunul, in Betleemul Iudeii cucerite de romani s-a nascut un copil. In aparenta, un fapt fara prea mare importanta. Insa in realitate un caz care avea sa schimbe fundamental mersul lumii: inceputul unei ere noi. Sa ne reamintim momentul nasterii Mintuitorului, conform Evangheliei, din clipa in care ingerul trimis ii spune Mariei sa se opreasca in fata unei pesteri: "Sosise clipa nasterii. Ingerul ii spuse Mariei sa coboare din sa cit mai repede si sa intre intr-o pestera de sub pamint, unde niciodata nu fusese lumina, ci numai intuneric, fiindca lumina zilei nu avea puterea sa patrunda pina acolo. Cind intra Maria insa, toata pestera incepu sa straluceasca, de parca soarele insusi era acolo; ai fi zis ca era in miezul zilei, intr-atit de puternic scalda pestera aceea lumina dumnezeiasca. Cit a ramas acolo Maria, a fost lumina tot timpul, zi si noapte. Acolo a nascut un baiat pe care, atunci cind se nastea si dupa aceea, l-au inconjurat ingerii zicind: Slava intru cel de sus lui Dumnezeu si pre pamint pace oamenilor de bunavointa. Iosif era plecat sa caute niste moase. Cind se intoarse in pestera, Maria nascuse. Atunci zise Iosif catre Maria: Am adus doua moase, pe Zelomi si pe Salomeea. Asteapta afara in fata pesterii si nu indraznesc sa intre din pricina prea marii straluciri". Auzind acestea, Maria zimbi. Dar Iosif ii zise: "Nu zimbi! Mai bine ai grija sa nu ai nevoie de vreun leac". Si-i porunci uneia dintre moase sa intre. Zelomi intra si zise catre Maria: "Lasa-ma sa te ating". Maria ii ingadui. Atunci moasa striga cu glas mare: "Doamne, Doamne, ai mila de mine! Niciodata nu s-a mai auzit si nu s-a mai inchipuit ca sinii sa fie plini de lapte si ca pruncul sa-si fi lasat mama fecioara! Cel nascut n-a fost murdarit de nici o picatura de singe, iar nascatoarea lui n-a simtit nici o durere. Fecioara a zamislit, fecioara a nascut, fecioara a ramas". (Din Evanghelii apocrife, Humanitas, 1996).


De la Epifanie la Nastere

Crestinismul a devenit religie de stat in Imperiul Roman abia in 391, dupa convertirea pe patul de moarte, in anul 374, a imparatului Constantin cel Mare. In primele patru secole dupa nasterea lui Hristos, noua religie isi cauta, sovaitor, fagasul lumesc, iar preocuparea pentru calendarul sarbatorilor crestine era umbrita de lupta apriga, in concilii, impotriva nenumaratelor erezii. La aceasta se mai adauga atitudinea ezitanta a Bisericii crestine fata de sarbatorirea nasterii in trup a lui Dumnezeu. Parea nelalocul lui sa comemorezi ivirea lui intr-o trecatoare fire omeneasca, intinata de caderea in pacat. Cu vremea insa, discordia dogmatica s-a mai potolit. Reticenta Bisericii fata de nasterea lui Dumnezeu dintr-o femeie a facut totusi ca, la inceput, acest eveniment sa nu fie celebrat singular, ci doar impreuna cu Nunta din Cana Galileii si cu Botezul Domnului. Sarbatoarea care reunea nasterea in trup a Mintuitorului cu nasterea - in spirit - prin botez, se numea Epifanie (Aratarea Domnului) si avea loc la 6 ianuarie. Documentele (Conograful din anul 354, de la Roma) vorbesc despre o sarbatoare a nasterii lui Iisus desprinsa de botez abia in jurul anilor 335-336. Constantinopolul va prelua sarbatoarea de sine statatoare a nasterii lui Iisus Hristos prin stradania Sf. Grigorie de Nazianz si a Sf. Ioan Gura de Aur. Iar orasul sfint, Ierusalimul, va cunoaste sarbatoarea Craciunului doar cu doua secole mai tirziu.

Si de la ritual la traditie

Un ritual autentic are nevoie de un cadru mitic in interiorul caruia omul sa poata retrai in chip intim apropierea de modelul originar. Mitul evanghelic, modelul crestin de viata instituit de Iisus Hristos, este un asemenea cadru. Prin retrairea mitului, crestinul isi dobindeste vigoarea sufleteasca; lipsit de mit, ritualul se reduce la desfasurarea monotona a unor gesturi fara consistenta. Ritualul trebuie sa aiba loc intr-un sanctuar (incinta unei biserici, a unui templu), intr-un teritoriu care sa separe lumea laica de spatiul sacru. Fara limitarea impusa de zidurile despartitoare ale unei biserici, mitul se pierde. Cind un ritual iese din sfera bisericii pentru a patrunde in obste, el devine obicei, datina. La origine, datina este, asadar, o ceremonie religioasa. Manunchiul de datini, cu alaiul lor de credinte si superstitii, alcatuieste liantul unei comunitati si reprezinta traditia. Traditia este, prin urmare, manifestarea instinctului ordinii la un popor. De-a lungul veacurilor, in toate religiile, biserica a constituit un focar de iradiere a ritualurilor, care astfel s-au raspindit in popor devenind obiceiuri. Cu timpul, obiceiul se desprinde complet de ritual, devenind o ceremonie de sine statatoare.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona