Povestile Cetatilor si Bisericilor Fortificate Sasesti intre Tara Birsei si Tirnave - II
Articol
Text: Anne-Mary Nechita
Foto: Ramona Cazacu

Stavila in calea navalirilor tataresti si turcesti, cetatile si bisericile fortificate sasesti din localitatile Prejmer, Cirta, Slimnic, Ighis si Axente Sever au reusit sa cistige lupta cu timpul si sa ramina cit de cit in picioare. Aproape toate au conservat turnuri masive, situate sub traversa vestica a navei centrale, prevazute cu un drum de straja si cu ferestre de tragere, cai de acces protejate de ziduri de incinta, santuri si turnuri de intrare.

Pentru perfectionarea protejarii edificiului, navele laterale erau, adeseori, demolate, din piatra sau din birne de lemn erau construite niveluri defensive sub cor, ori dedesubtul intregului ansamblu de cladiri ecleziastice, pe console sau pe arce butante, sub contraforturi. Catre sfirsitul secolului al XV-lea, in unele locuri, dupa demolarea vechilor cladiri ecleziastice, ale bisericilor intarite, s-au ridicat noi constructii unitare, compuse dintr-un singur corp de cladiri, cu etaje defensive, sprijinite pe console si cu arce butante situate intre contraforturi. Aceste fortificatii au fost prevazute cu ferestre de tragere, catapulte si metereze, o clopotnita, construita separat, fiind de obicei inclusa in zidul de incinta. Dincolo de interesul pe care il prezinta pentru studiul fortificatiilor, cetatile si bisericile sasesti sint martori semnificativi pentru istoria artei si a arhitecturii Transilvaniei medievale, cu puternice influente germane, boemiene, austriece, romanice si gotice. Dar despre starea lor actuala vom deslusi in cele ce urmeaza...

PREJMER
Cea mai importanta biserica fortificata din Transilvania este cea de la Prejmer (Tartlau), la 10 km de Brasov, care apare pentru prima data mentionata documentar in 1240, iar in 1646 devine "Oppidum". Acest edificiu in forma de cruce, care dateaza de la inceputul goticului, din 1250, a fost intemeiat de cavaleri teutoni si colonisti sasi ce proveneau din Turingia, fiind influentat de santierul cistercian de la Kerz. El a fost inconjurat de ziduri avind o inaltime de 12 metri, ce descriu un plan patrulater cu unghiurile rotunjite si sint protejate de palisade, santuri umplute cu apa, patru turnuri si doua fortificatii avansate. Detaliile de pietrarie tradeaza prezenta unor mesteri veniti de la Carta, iar asemanarile cu unele monumente din Germania sint evidente. Biserica a fost extinsa la sfirsitul secolului al XV-lea, cind au fost introduse ferestre ce poarta amprenta stilului gotic tirziu, si ancadramente noi, peste cele originale. Patrimoniul Bisericii Evanghelice din Prejmer are o valoare artistica inestimabila. Altarul poliptic, cel mai vechi din Transilvania (datat la mijlocul secolului al XV-lea), este format dintr-un triptic cu panou central si aripi pictate pe ambele fete, reprezentarile iconografice prezentind Patimile lui Iisus, Rastignirea, Spalarea picioarelor, Cina cea de taina, Biciuirea la stilp, Invierea etc. Compozitiile sint simple, amintind de mai vechi scheme iconografice, au un colorit viu, cu o stralucire particulara a tonurilor de rosu, pus in evidenta de fundalul aurit. Influenta scolii de pictura austriece este evidenta prin incercarea de a sugera perspectiva geometrica a imaginilor de interior. Constructia cetatii propriu-zise a inceput in 1427 si s-a terminat in secolul al XVI-lea, fiind conceputa spre a servi de refugiu si aparare pentru populatia satului pe timp de razboi, si este structurata pe doua incinte: una principala, de forma circulara, cu diametrul de circa 80 m si ridicata dupa 1427, din ordinul regelui Sigismund de Luxemburg (1387-1437), iar cea de-a doua, mai mica decit cealalta, este alipita gangului boltit (zwinger) al portii de intrare. Zwinger-ul este prevazut cu arce puternice, are o lungime de 50 m si o functie de aparare precisa, asigurata de hersa - un gratar din lemn intarit cu benzi din fier ascutite la partea de jos. Coborita fulgerator, aceasta izola avangarda asediatorilor de grosul ostirii. Un drum de straja folosea pentru aprovizionarea luptatorilor de la creneluri. Pe linga gurile de foc fixate in ziduri, in cetate se afla un dispozitiv de lupta neobisnuit: vestita orga a mortii. Formata din mai multe arme asezate la un loc, care trageau toate deodata, ea producea dusmanului o mare panica si pierderi grele.
Zidul incintei principale este intarit la exterior prin citeva bastioane de forma aproximativ cilindrica. La interior este captusit cu 275 de camari dispuse pe trei si patru niveluri, legate intre ele prin scari de lemn, impartite in 60 de compartimente, prevazute cu beciuri si hambare. De asemenea, zidurile incintei principale circulare dispuneau de guri de tragere, pastrate pina astazi, prin care satenii se puteau apara tintind cu arcuri, ulterior cu arme de foc.
Cetatea, intrata in circuitul turistic in perioada 1960-1970, a fost de curind restaurata, cu bani veniti de la fundatii germane, si isi asteapta in buna stare turistii curiosi.

CIRTA
La fel de bine prezervata se arata si Cirta, Kercz sau Kerz, dupa cum au botezat-o odinioara localnicii, unde se ajunge de pe drumul Fagarasilor catre Sibiu. Desi localitatea se inalta astazi intr-o cimpie intramontana strabatuta de apele riului Olt si de cele ale piriului Valea Bilei, manastirea cisterciana care i-a adus faima este asezata pe un deal abrupt si stincos. Pentru asigurarea unei aparari cit mai puternice, i s-au mai adaugat bolte, turnuri si ziduri groase de fortificatii, originala fiind forma lor rotunjita. Cu toate aceste precautii, manastirea, care detine cea mai veche biserica in stil gotic, ridicata de calugarii cistercieni (ordin monahic originar din Franta) in 1202, a fost devastata si incendiata de hoardele tataresti intre 1240-1242. Reconstruita din piatra in perioada 1242-1250, este din nou vatamata de turci intre 1421 si 1422, iar 52 de ani mai tirziu, cind ordinul cistercian cade in dizgratie, este desfiintata din ordinul lui Matei Corvin si trecuta sub autoritatea parohiei romano-catolice din Sibiu. In prezent, este biserica a parohiei evanghelice din Carta.
Stilul cistercian al cetatii, observat si la Prejmer, evidentiat in primul rind prin intermediul nervurilor masive ale monumentului, prin capiteluri decorate si ferestre circulare, precum si prin alte elemente decorative, a exercitat o puternica influenta asupra arhitecturii din sud-estul Transilvaniei. Acelasi stil arhitectural se mai regaseste si la Biserica Bartolomeu din Brasov, la cetatile Brasovului si Sebesului. In discul usor concav al manastirii, aflat in centrul cheii de bolta, se afla capul Mariei incoronat sub aspectul reginei ceresti. Datarea cheii de bolta s-a realizat catre mijlocul secolului al XIII-lea. In prezent, din biserica fostei manastiri s-au mai pastrat doar corul si absida care servesc drept biserica parohiala, iar bastionul din partea sud-estica, odinioara folosit la aparare, este astazi clopotnita. Destul de serios afectata de vremuri este si fresca, pe partea interioara a zidurilor cetatii mai observindu-se doar 14 imagini, ce reprezinta patimile lui Iisus, datind din 1781.

SLIMNIC
Cetatea taraneasca de la Slimnic, Stolzenburg cum o numeau sasii, ramine drept unul dintre monumentele de marca ale genului. Ridicata prin veacul al XI-lea pe linie de hotar, ca punct de observatie si bastion de aparare a Mediasului si Vaii Muresului, asezarea este centrata in jurul unei biserici gotice de secol XV, ale carei ruine se mai vad si astazi.
Explicatia acestei stari jalnice este data de istoria sa zbuciumata. In 1529, cetatea a fost cucerita de trupele voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya, fiind eliberata ceva mai tirziu, cu sprijinul sibienilor. Afectata in repetate rinduri de atacurile turcilor si tatarilor, cetatea de la Slimnic este reconstruita succesiv, fiind vestita inca din Evul Mediu pentru turnul sau clopotnita si nu mai putin celebra Camera a Impacaciunii, unde pelerinii si calugarii preacucernici se adaposteau in post si penitenta.
Dar cu toate mataniile facute aici, timpul a fost neiertator. Odinioara faimoasa, cetatea este astazi in paragina, de intretinerea sa neocupindu-se nimeni, desi nu incape indoiala ca reprezinta un monument dintre cele mai importante, care ar trebui sa se regaseasca in patrimoniul UNESCO.

IGHIS SI AXENTE SEVER
Pe oriunde-ai cutreiera in triunghiul Sibiu - Brasov - Sighisoara, bisericile fortificate te impresoara aratindu-ti cu semetie cum au stiut oamenii locului sa aduca prinos si buna slavire Domnului. Daca alegem drumul Mediasului, dupa citiva kilometri se ajunge in Ighisul Nou, unde, pe o ridicatura de pamint, in centru, se inalta si astazi o biserica destul de bine conservata, in pofida darimaturilor care par s-o inconjoare de pretutindeni. Atestata documentar pe la 1267, cind a primit de la sasi denumirea de Eibesdorf, localitatea avea sa se consolideze si sa devina prin veacul al XIV-lea un puternic centru de aparare, o data cu inaltarea bisericii gotice cu turn vestic. De altfel, turnul este caracteristica arhitecturala a acestui edificiu, avind aceeasi latime ca si biserica, structurata pe un plan tip hala. Deasupra corului se afla un nivel de aparare, prevazut cu brese pentru tragere, iar portalul de vest, nisa din cor, nisa sacramentala, consolele, nervurile si cheile de bolta sint bogat ornamentate cu sculpturi in piatra. In contrast cu goticul arhitectural, altarul, stranele si amvonul poarta o puternica amprenta baroca. In pofida interesului mare pe care l-ar putea suscita in rindul turistilor prin nota arhitecturala originala, clopotul turnat pe la 1496 si orga spectaculoasa realizata in 1775, biserica de la Ighisul Nou pare sa fie aproape uitata - atit de autoritati, cit si de vizitatori. In aceeasi situatie nefericita se afla si biserica gotica din Axente Sever - Frauendorf -, construita in veacul al XIV-lea (intre 1322-1323) si consolidata o suta de ani mai tirziu, cind i se adauga un masiv turn de aparare si o fortificatie ovala. De altfel, aceasta este una dintre cele mai neobisnuite biserici fortificate sasesti, avind un turn masiv, ridicat peste partea centrala a halei, si o capela romanica alipita pe latura de sud. Desi zidurile bisericii se pastreaza inca bine, vechile asezaminte din jur s-au naruit, iar buruienile au devenit singurele aparatoare ale acestei cindva falnice asezari. Intrebarea care nu ne da insa pace este - pina cind?
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona