Povestea infiintarii unui Parc National Buila-VInturariTa
Articol
TEXT & FOTO: FLORIN STOICAN

O sa incerc in citeva cuvinte sa spun o poveste cu final fericit, sa relatez cum s-a putut implini in nici un an de zile un vis al unor iubitori de natura. Este vorba despre infiintarea Parcului National Buila-Vinturarita.

Cu ocazia numeroaselor ture prin Masivul Buila-Vinturarita, muntele la poalele caruia m-am nascut si am trait, am tot discutat, impreuna cu multi prieteni iubitori ai acestui minunat colt de lume, din zona sau de aiurea, despre infiintarea aici a unui parc national. Discutam si noi fara a avea insa macar habar ce este acela un parc national. Totul a ramas la nivel de discutie si intentie pina in toamna anului 2003, cind m-am hotarit sa iau taurul de coarne si sa purced la transformarea visului in realitate.
Motivatia mi-am gasit-o in faptul ca atit eu, cit si ceilalti care mergeau des pe cararile muntelui constatam cu durere si neputinta schimbarea sa inspre rau. Aceasta tendinta s-a accentuat o data cu eclipsa din august 1999, cind in zona a existat un aflux foarte mare de turisti, muntele devenind brusc, peste o "noapte" de numai citeva secunde, mult mai cunoscut si apoi mai cautat de turisti.
Am inceput sa ma interesez cum se infiinteaza o organizatie neguvernamentala, m-am apucat fara placere, dar cu ambitie sa citesc legislatia si am inceput sa vorbesc cu prietenii si sa-i atrag in proiect. N-a fost usor deloc, toti ma credeau cu capul in nori, toti spuneau ca asa ceva in Romania nu este posibil, dar eu am crezut de la bun inceput ca voi putea face asta si am mers inainte. Ce-i drept, nu credeam nici eu ca-mi voi realiza scopul atit de repede, dar asta e o alta poveste.
Mi-am atras pentru prima data increderea si ajutorul a doi buni prieteni si totodata colegi de la Facultatea de Geologie si Geofizica din Bucuresti, si astfel toti trei am devenit, in noiembrie 2003, prin primul proces verbal scris in viata mea, Consiliu Director.

KOGAYON - ASOCIATIA IMPATIMITILOR MUNTELUI

Am redactat Statutul si Actul Constitutiv, apoi m-am dus la Ministerul Justitiei sa obtin o disponibilitate de numire si, fiindca numele "Gaea" exista, iar titulaturile cu multe cuvinte nu ne erau pe plac, in fata ghiseului am "inventat" numele Kogayon (Ah, cine m-o fi pus Am dat atitea explicatii despre semnificatie Ma gindeam, ca si acum, la muntele sfint al dacilor - Kogaion, si la un mic rozator fosil, un fel de pars, gasit in depozitele cretacice din Bazinul Hateg - Kogayodon). Apoi am trecut si la familie: am facut cu tata un contract de comodat, prin care imi pune la dispozitie o camera a casei pentru sediul Asociatiei, am identificat un var care terminase ASE si l-am convins sa fie cenzor, apoi am pornit cu jalba-n protap dupa avize de infiintare la Ministerul Mediului, Ministerul Turismului si Ministerul Culturii. M-am imprumutat, punindu-mi gaj bicicleta (Marioara), de banii necesari constituirii patrimoniului initial si pentru celelalte cheltuieli (legalizare acte, stampila, taxe etc. - le-am si uitat, de cite dureri de cap mi-au dat), am facut o gramada de drumuri pe la judecatorie si, la 5 ianuarie 2004, ne-am regasit cu stampila, numar de inregistrare si cod fiscal. Asociatia Kogayon se nascuse, avind ca principal scop infiintarea Parcului National Buila-Vinturarita si implicarea in administrarea acestuia, laolalta cu dezvoltarea durabila a zonei.
In continuare, am inceput sa scormonesc prin carti si legislatie sa aflu ce este acela un parc national si sa fac publicitate ideii. La inceput, am atras si convins alti colegi de la Facultatea de Geologie si Geofizica si alti iubitori ai acestui munte, ajungind ca la ora actuala asociatia sa aiba aproape 60 membri, in mare majoritate studenti sau proaspat absolventi ai unor facultati cu profil din domeniul stiintelor naturii (Geologie, Geofizica, Geografie, Biologie, Silvicultura) si nu numai, care nu platesc nici un fel de cotizatie, toti participa ca voluntari la actiuni si fiecare si-a pus resursele la bataie pentru realizarea scopului propus. Drepturile si obligatiile se rezuma doar la dragoste de natura, daruire si prietenie.
Planul initial era ca in anul 2004 sa incheiem o prima etapa a declararii zonei ca parc national, aceea a intocmirii Studiului de Fundamentare Stiintifica. Am incercat sa atrag in elaborarea acestui studiu specialisti din diverse institutii si domenii, urmind ca eu sa realizez doar capitolul referitor la geologie, fiindca acesta ma privea in mod direct, mai ales ca lucram de ceva vreme la cercetarea zonei din acest punct de vedere. Usor de zis, dar imposibil de facut. M-am lovit, peste tot pe unde am incercat, invariabil, de hai sa-i zic neincrederea celor pe care voiam sa-i atrag in acest proiect. Peste tot mi se spunea ca nu am sa reusesc niciodata, ca nu se poate face asa ceva in tara asta, ca au mai incercat si altii si n-au reusit etc. Intre timp, ma pusesem la curent cu pasii ce trebuiau urmati pentru atingerea scopului propus, asa ca i-am lasat pe toti cu lamentarile, pesimismul, neincrederea si chiar reaua lor vointa si m-am apucat singur de treaba, sustinut si ajutat de prieteni. Am inceput sa string tot ce se putea gasi referitor la zona (o buna parte era deja adunata de mult, fiindca mai lucrasem la asta si inainte, mai ales ca aici m-am nascut si am trait), am adunat citiva oameni care m-au ajutat si am inceput sa pun cap la cap materialele, reusind sa facem o documentatie bazata pe materiale bibliografice si completata cu informatii culese din teren, cit mai completa, dar inca perfectibila. O alta problema de care m-am lovit a fost si aceea ca zona este foarte putin cunoscuta si cercetata si deci nu prea exista multe materiale stiintifice referitoare la ea, indiferent de ramura.
Cind m-am dus la Academia Romana, la Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, pentru a obtine informatii referitoare la demersuri, am aflat de la doamna Simona Mihailescu, secretarul stiintific al acestei comisii, ca la Ministerul Mediului se lucreaza la elaborarea unei hotariri de guvern referitoare la arii protejate si, daca vrem sa infiintam acest parc, trebuie sa ne miscam repede si sa prindem acest tren. Am mers si la minister, iar acolo am gasit sustinerea celor care lucrau la aceasta hotarire (Iurie Maxim si John Smaranda, de la Directia Conservarea Diversitatii Biologice si Biosecuritate), care m-au pus la munca, spunindu-mi ce trebuia facut pentru a intruni conditiile necesare introducerii acestei propuneri in HG. Am depus un studiul de fundamentare stiintifica la Academie si, pe baza sa, am obtinut avizul de infiintare a Parcului National Buila-Vinturarita. Astfel, acest parc a pornit cu trenul celorlalte spre aprobare.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona