Timisoara cetatea de pe Bega
Articol
Text & Foto: Victor Raicu

Asezate in calea navalirilor de tot felul, cetatile si bisericile fortificate sasesti au reusit sa cistige lupta cu timpul si sa ramina in picioare. Aproape toate aceste asezari au conservat biserici si turnuri masive, drum de straja si ferestre de tragere, cai de acces protejate de ziduri de incinta si santuri cu apa. Unul dintre cele mai stralucite exemple de arhitectura transilvana medievala, astazi in excelenta stare de conservare sub iedera care infloreste in fiecare vara, poate fi vizitat pe malurile Begai: Timisoara.

Se presupune ca in locul orasului de acum, pe vremea dacilor se afla o localitate cu numele de Zambara. In urma navalirii avarilor, localitatea a fost distrusa, pe ruinele sale construindu-se un castru cu numele de Begney, dupa numele riului Bega (numit si Timisul Mic).
Si cu toate acestea, sapaturile arheologice au scos la iveala ca actuala vatra era populata cu mult inainte de romani. In Evul Mediu, Banatul era impartit in mai multe comitate, fiecare luindu-si numele de la cetatea de resedinta. A fost si cazul Timisului, care preia in 1177 numele asezarii de resedinta - cetatea Temes (castrum Temes), atestata documentar inca din 1212. Asezarea si-a pastrat acest nume pe tot parcursul secolului al XIII-lea, abia dupa 1315 impunindu-se sub denumirea de Temesvar - care in limba maghiara inseamna cetatea Timis. Procesul transformarii Timisoarei in oras medieval cu specific mestesugaresc a fost unul indelungat, marturie in acest sens stind diverse documente: harti, planuri, descrieri. Ea a fost distrusa si reconstruita in mai multe rinduri, pentru prima data fiind ridicata in secolul al XIV-lea.
Intre anii 1602 si 1653 a fost construita o noua cetate pe locul celei din secolul al XIV-lea, aceasta din urma avind o centura de ziduri din caramida, in lungime de 900 m si strajuita de sapte bastioane de 10 m inaltime, care purtau numele breslelor. In incinta cetatii se afla o biserica reformata, a carei constructie a fost terminata in anul 1442. In secolul al XIV-lea cetatea Timisoara a inflorit sub dinastia de Anjou, regele Carol Robert de Anjou vizitind-o pentru prima data in 1307. El si-a construit aici, pe locul unde se afla astazi castelul Huniade, un palat care semana cu o cetate (astazi, in incinta acestuia se afla Muzeul Banatului). Incepind cu anul 1316 regele si-a fixat resedinta in acest palat, in care se afla si curtea regala. Spre sfirsitul secolului al XIV-lea, turcii si-au inceput incursiunile militare spre Timisoara, regele Sigismund fiind nevoit sa convoace Dieta in 1397, in vederea pregatirilor pentru aparare. Unul dintre cei mai de seama luptatori impotriva expansiunii otomane a fost Ioan Huniade, comite de Timis, iar mai tirziu capitan al regatului feudal maghiar. Impreuna cu familia, a locuit timp indelungat in castelul reconstruit de el. In anul 1552, Timisoara a ajuns sub stapinirea turcilor, devenind o importanta cetate a imperiului semilunei. De trei ori s-a incercat recucerirea cetatii, dar abia in anul 1716 ostile imperiale, sub comanda Printului Eugeniu de Savoya, au reusit s-o elibereze. Intre anii 1716 si 1778, intregul Banat si cetatea Timisoara s-au aflat sub administratia imperiala.
In 1779, Banatul a fost incorporat regatului maghiar. In urma eliberarii de sub dominatia turceasca din 1716 pentru aceasta regiune a inceput o epoca noua. Comandant al cetatii a fost numit contele Claudius Florimund de Mercy, sub conducerea caruia a inceput refacerea si extinderea cetatii, precum si a intregii regiunii. Dupa cucerirea Timisoarei de catre Printul Eugeniu de Savoya, in oras s-au stabilit functionari si meseriasi germani ce au imprimat vietii urbane trasaturi specific sasesti, Timisoara fiind denumita si "Mica Viena". In anul 1719 a inceput un nou val de colonizare, in Banat fiind adusi germani din diferite provincii, in special din Alsacia, Lorena, Bavaria si Stiria. Alaturi de acestia au poposit familii de cehi, italieni, slovaci, francezi si spanioli.
Intre anii 1722 si 1765 a fost ridicata o noua cetate, au fost amenajate drumuri noi, desecate mlastinile, riul Bega a devenit navigabil, iar vechea cetate a beneficiat de aprovizionare cu apa potabila. Tot atunci a fost ridicat barajul de la Costei, impreuna cu stavilarul de la Topolovat, care au rezolvat problema regularizarii debitelor pe riurile Bega si Timis, in amonte de Timisoara, astfel incit orasul este aparat impotriva inundatiilor si astazi, aceste lucrari fiind inca functionale. Vechea cetate medievala avea patru porti, pe una dintre ele putindu-se intra direct in castel, acces care purta denumirea de "Poarta Belgradului", celelalte trei ducind spre Palanca Mare. Una dintre intrari - Poarta Forforosa - a fost numita mai tirziu "Poarta lui Eugeniu", deoarece prin aceasta poarta a intrat Printul Eugen de Savoya in cetate dupa ce i-a infrint pe turci. Una dintre constructiile foarte importante atit pentru cetate, cit si pentru castel a fost asa numitul "Turnul Apei". Principal bastion al fortaretei timisorene, acesta se afla intre cetatea veche si castel, constituindu-se ca o veriga de legatura intre ele. El era inconjurat de santuri cu apa si a facut parte din sistemul de aparare al fortaretei vechi pina in secolul al XVIII-lea. Ahmed-Pasa a inteles in 1552 importanta acestui turn, dindu-si seama ca acela care-l stapineste controleaza, de fapt, cetatea.
Noua fortareata, ridicata in secolul al XVIII-lea, avea numai trei porti: Poarta Ardeleana care ducea spre Fabric, Poarta Vieneza, spre Mehala, cunoscuta de altfel si ca Poarta Mehala (in apropierea scolii de cadeti), iar prin cea de a treia poarta se ajungea in Josefin, fiind chiar numita de locuitorii fortaretei Poarta Josefin. Intrucit orasul se dezvolta foarte repede, zidurile cetatii, ca si portile prevazute cu poduri mobile pentru interzicerea accesului pe timp de noapte, au devenit obstacole importante, motiv pentru care, in 1892, regele s-a declarat de acord cu defortificarea orasului. Doar vechiul bastion al Timisoarei a fost pastrat pina in 1960, constructie din care astazi se mai pot vedea trei portiuni. Desi amplasamentul fortificatiilor avea o pozitie ideala in oras, din cauza dificultatilor intimpinate la demolarea fundatiilor si deoarece santul de aparare era aproape umplut cu nisip si pamint, pe o importanta portiune s-au plantat copaci, creindu-se astfel un fel de inel de parcuri in jurul centrului orasului. De atunci, Timisoara a primit numele de "Orasul Parcurilor" sau "Orasul Florilor".
Nu departe de zidurile cetatii Timisoara se inalta Domul Romano-Catolic, cea mai reprezentativa si monumentala constructie in stil baroc din Timisoara. Piatra de temelie a acestei splendide constructii a fost pusa la data de 6 august 1736. Constructia sa a durat o perioada mare de timp, acesta fiind terminat in 1773. Dintre cele patru clopote ale Domului se mai pastreaza in original numai cel mare - episcopal, turnat in 1763 la Buda, in Ungaria, de catre Joseph Steinstock. Orologiul din turnul Domului este opera ceasornicarului timisorean Joseph Martin Kidl si dateaza din 1764, iar prima orga in stil baroc, frumos ornamentata, a fost construita de mesterul vienez Paul Hanke, in anul 1757. Ea a fost inlocuita la sfirsitul secolului al XIX-lea cu actuala orga, un produs al atelierului mesterului timisorean Leopold Wegenstein.
In sfera edificiilor monumentale ale Timisoarei se inscrie si Catedrala Metropolitana, construita in stil bizantin, cu diverse elemente tipice arhitecturii moldovenesti. A fost realizata intre anii 1936 si 1945, dupa planurile arhitectului I. Traianescu, si sfintita in 1946, in prezenta patriarhului Nicodim.
Monumentala constructie reprezinta unul dintre cele mai mari si frumoase lacasuri ortodoxe de inchinaciune din tara, fiind inspirata de bisericile moldovenesti, dar construita dupa alte proportii: 1500 mp suprafata cladita, 84 m inaltime la nivelul turlei principale, cu fatade din caramida aparenta rosie si galbena, imbinata cu discuri smaltuite si nise pictate. Interiorul este decorat cu bogate fresce murale, executate de pictorul Anastasie Damian, si coloane laterale, impresionind prin luminozitatea perfecta (16 ferestre la cupola mare si 32 ferestre laterale).
Catedrala are o capacitate de 5.000 de locuri pentru credinciosii veniti la slujbe, iar in pronaos adaposteste racla cu moastele Sfintului Ierarh Iosif cel Nou de Partos. In subsolul catedralei se afla un muzeu de arta medievala, cu o valoroasa colectie de icoane banatene din secolul al XVII-lea si al XVIII-lea.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona