Cetatea Poienari
Articol
Text & foto: Victor Raicu


Umbra lui Vlad Tepes
la... Poienari
Frumusetea salbatica a locurilor si istoria care ti se ofera, cu marturiile ei, conservate in piatra, te ademenesc, asemenea legendarelor sirene, pentru a pleca neintirziat la drum. Cetatea Poienari, ale carei ruine stau inca semete intre crestele muntilor, respirind aerul ultimilor 1500 de ani, te cheama intr-un mod irezistibil si... incerci sa o gasesti, pentru a-i patrunde secretele, taine ale ultimului mileniu si jumatate, ascunse in piatra. Cum poti ajunge la fortareata ridicata din porunca lui Vlad Tepes?
Cei mai grabiti pot utiliza calea ferata care face legatura intre Pitesti si fosta resedinta a Basarabilor, Curtea de Arges. Din acest loc se poate merge cale de 25 de km spre nord, cu o cursa locala, pina in localitatea Capatineni, situata in apropiere de vestigiile cetatii Poienari.
Mult mai placuta si incitanta insa este parcurgerea intregului traseu dintre Pitesti si Vidraru, cu automobilul. Drumul ofera calatorului insetat de descoperiri o serie de obiective turistice interesante la care acesta se poate opri.
Cetatea se profileaza ca martor solitar al perioadei in care a domnit cel ce a reusit intr-un timp extrem de scurt sa instaureze ordinea in Tara Romaneasca, stirpind tilharia si punind capat anarhiei, cel care a izbutit sa opreasca pentru o perioada expansiunea Imperiului Otoman dincolo de Dunare - Vlad Tepes.
Dupa ce vizitezi vechiul leagan al civilizatiei romanesti, Curtea de Arges, drumul modernizat te poarta spre nord, pina la Capatineni, unde privirea iti este captata mai intii de un complex de constructii contemporane - cladirile hidrocentralei de pe Arges, ale carei turbine se afla la o adincime de 104 metri.

Batrina cetate
ni se dezvaluie
La circa 50 de metri distanta de pavilionul administrativ al hidrocentralei, la poalele muntelui Cetatuia, zaresti apoi o cararuie care te conduce, pe un drum serpentinat, spre punctul final: la capatul celor 1480 de trepte de beton, la altitudinea de 850 m (la acelasi nivel cu barajul Vidraru), pe un platou al Cetatuiei se afla ruinele fortaretei lui Tepes.
Pe masura ce urci pina aici, observi, de fiecare data cu un fior indescriptibil, cum silueta cetatii se desluseste din ce in ce mai clar, indepartind impresia creata de la distanta, ca ar putea fi un cuib de vultur sau castelul vreunui zmeu din basme, aninat de colturile stincilor salbatice.
La capatul de sus al treptelor te intimpina o casuta traditionala argeseana, construita relativ recent, intre 1969-1972, ca si cararea pe care ai mers. Cu o prispa primitoare, doua incaperi principale si depedinte, casuta adaposteste expozitia permanenta "Cetatea Poienari", organizata de Muzeul orasenesc Curtea de Arges.
In acest punct se contureaza deja foarte clar silueta cetatii. Ruinele sint situate pe un platou separat de culmea muntelui Cetatea, de care il desparte o prapastie, utilizata ingenios in vechime drept sant de aparare, si care poate fi traversat acum pe un podet din lemn. Acesta inlocuieste fosta punte mobila care in evul mediu era coborita pentru prieteni si ridicata pentru dusmani.
Macheta cetatii Poienari, aflata in casa-muzeu "George Stephanescu" din satul Capatineni - Ungureni, ofera ghidului muzeului ocazia sa istoriseasca vizitatorilor una dintre povestile despre cetate, transmise din tata-n fiu, din veacul al XV-lea si pina astazi. In urechi iti vor rasuna cuvinte care te vor purta pe tarimul legendei si pe care le vei uita foarte greu, pentru ca povestea cetatii, cu toate amanuntele ei, este cutremuratoare: "Cine n-a auzit de viforosul domn Vlad Tepes si biruintele lui impotriva dusmanilor, dinlauntru ca si din afara Aspru la fire si intunecat, ca si vremurile in care se zbuciuma, dirz si neinduplecat in hotaririle lui, istet, viteaz, dar totdeauna drept si intelept, el, cu teapa intr-o mina si cu crucea in cealalta, a luminat pamintul de tilhari, de lenesi si de vicleni si a tinut in respect pe cei mai crunti dusmani ai tarii: turcii.
Odata, boierii cei mari din Tirgoviste, speriati de asprimea drumului, s-au adunat in taina si au pus la cale pieirea lui, uneltind sa-l prinda viu in cursa si sa-l duca pesches sultanului.

Pedeapsa lui Tepes
Tepes insa nu era omul care sa cada asa de lesne in ghearele tradatorilor si, aflindu-le la timp viclesugul si uneltirea, intoarse cursa pregatita lui, impotriva lor. In ziua de Pasti se pomenesc cu oamenii lui Voda, ca umplu biserica si-i ridica nitam-nisam, pe toti - mic si mare, tinar si batrin, barbati ori femei - si-i aduce pe jos pina la Curtea de Arges si de aici pina mai sus, unde se bat muntii in capete, la o strimtoare ingusta, numita de popor Cheile Argesului, si aici poposira...
Dupa ce rasufla oleaca si-si desfata ochii pe privelistile marete ale muntilor, Voda, calare pe un roib aprins ca para focului, ridica buzduganul in sus, spre inaltimile ametitoare ale cheilor, catre cel mai inalt colt de stinca, pe care se mai puteau zari inca niste ziduri ruinate, si incruntind sprinceana, cu glas de tunet, porunci: Boieri si cuconi, jupinese si jupinite, voi care mi-ati urzit moartea in iatacurile voastre, priviti cuibul acela de vulturi. Colo, sus, sa rasara pina-n duminica Tomii cel necredincios, o cetate de zid, sa stea soarele pe fruntea ei. Auzitu-m-ati?. Si rasucind armasarul, pieri ca o naluca.
Si s-au asternut boierii pe lucru, fara preget, zi si noapte, care scobind in piatra cu ranga si tirnacopul, care carind cu spinarea materiale de jos pina sus, catarindu-se pe repegusuri drepte ca peretele, numai sa dea gata la zi cetatea cea poruncita, ca stiau ei ca Voda nu glumeste si, decit in virful unei tepe, tot mai bine viu.
Multi au alunecat pe povirnisuri si
s-au scufundat in prapastii fara fund, prada vulturilor si fiarelor. Dar, cu chiu cu vai, cea mai noua cetate aparu in dimineata zilei sorocite, mindra si stralucitoare, ca o minune din povesti, sub sclipirile de aur ale soarelui.
Asa stia Tepes Vlad sa pedepseasca necredinta si viclenia tradatorilor. Pe cei ramasi i-a iertat, socotind ca s-au pocait de rele si s-au cumintit...".

Glasul pietrei
Legenda cetatii indeamna o data in plus la vizitarea ruinelor de astazi, acestea constituind primul contact cu lucrurile stiute de localnici despre fortificatiile de la Poienari.
O alta legenda spune ca Tepes, fiind "persecutat" de turci, s-a retras in cetatea pe care a ridicat-o. Cind turcii au ajuns aici, un prieten din tabara turceasca l-a instiintat pe domn sa fuga, trimitindu-i un bilet infasurat pe o sageata. Dupa ce ar fi poruncit sa fie potcoviti caii invers, pentru ca dusmanii sa creada ca a plecat in alta directie, Tepes ar fi fugit in Transilvania.
Cercetarile arheologice efectuate recent au dovedit ca cetatea este chiar mai veche decit se presupunea. Turnul patrat a fost construit in prima parte a secolului al XIV-lea, iar restul cetatii dateaza de la mijlocul secolului al XV-lea.
Cetatea Poienari a servit ca refugiu pentru domnitori, ca loc de intemnitare pentru dusmani si de adapostire a vistieriei tarii.
Distrugerea fortaretei se pierde, la rindul sau, in legenda. Se spune ca turcii, dorind eliminarea acestui bastion al rezistentei romanilor, ar fi urcat tunuri in spatele cetatii, in locul care si astazi se numeste "suhatul turcilor", de unde au distrus zidurile.

Ruinele ne asteapta
Cetatea are plan cvasitriunghiular, cu turn patrat si temelie groasa de doi-trei metri, pe care se inalta un zid puternic din caramizi. Un interes deosebit il prezinta cisterna din partea de nord a fortificatiei, rezervorul de apa al cetatii.
Din nefericire, pina acum nu a putut fi intocmit istoricul complet al cetatii Poienari, din pricina cercetarilor arheologice incomplete si saraciei informatiilor oferite de documentele scrise. Dar ajuns acolo, foarte putin mai conteaza datele istorice concrete, pentru ca legenda te invaluie si locul te acapareaza definitiv. Coborind din susul apei, dinspre falnicii munti ai Fagarasului, privelistea iti pare desprinsa dintr-un basm. Cind soarele se uita inapoi, in asfintirea lui, peste Cetatuia, te prinde intr-un miraj din care cu mare greutate mai poti iesi. Focul soarelui cuprinde "cuibul de vulturi" in limbi de flacari, asemenea unui rug, iar cetatea, incetul cu incetul, se contureaza ca o umbra compacta pe cerul de arama, pina ce noaptea coboara peste munti, pentru a o inghiti. Si te invaluie in misterul ei nelamurit inca. Doar pietrele mai vorbesc si glasul lor iti patrunde adinc in suflet.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona