Fata mai putin cunoscuta a Deltei
Articol
Text & foto: Ema Cojocaru

Am pornit prin Delta Dunarii, pe un traseu mai putin cunoscut, pe canalul Chilia, insotind un grup de italieni care doreau sa cunoasca aceasta latura a Deltei si sa ofere localitatilor de aici sprijin financiar si informational. Salupa rapida ne-a dus pe canalul Mila 35, scurtind astfel drumul catre bratul Chilia, care delimiteaza granita naturala cu Ucraina pe o distanta de 121 Km. Am ocolit astfel portul Ismail din tara vecina, care poate fi insa admirat de la bordul Pasagerului, care face curse de trei ori pe saptamina, pe bratul nordic al Dunarii.


Apa, multa apa, fara capat, maluri joase, pilcuri de padure inundate, stufaris si ierburi scurte pascute de turme de cai, stoluri de pasari care isi iau zborul indata ce aud huruitul motorului. Intraseram intr-o alta lume. Vintul mirosea a apa, iar cerul era inundat de nori albi ce se oglindau in intinderea fluviului. Ne simteam precum exploratorii unei lumi noi, mai ales eu, care stateam pe virful salupei, infruntind cu aparatul in mina curentii puternici de aer. Pe masura ce ne indepartam de Tulcea, spre Ismail, senzatia de pustietate si salbaticie se accentua si era mult mai puternica aici decit pe cele doua brate dinspre sud, Sulina si Sfintu Gheorghe, unde asezarile umane sint mult mai numeroase. Pe bratul Chilia sint insiruite localitatile Patlageanca, Ceatalchioi, Plauru si Pardina. Pe cea din urma am vazut-o si noi iesind de pe canalul Mila 23, ca apoi sa strabatem pina la Chilia Veche intinderi nesfirsite de ape marginite de pilcuri de padure din Ostrovul Tatarului.
Prima noastra oprire a fost la Chilia Veche, unde am fost intimpinati de doamna primar, o femeie ambitioasa, care s-a reintors in locurile natale pentru a schimba destinul comunei si al locuitorilor sai. Am discutat despre planurile de a introduce localitatea in circuitul turistic, deoarece se pot face multe lucruri minunate aici, unde granita si localitatea vecina, Chilia Noua, se afla la citeva sute de metri distanta. Exista totusi doua impedimente: viza necesara patrunderii in acest teritoriu, introdusa anul trecut, care poate fi obtinuta doar de la Constanta, si lipsa unui punct de trecere a frontierei.
Am plecat sa vizitam comuna, trecind pe linga scoala inaugurata in timpul lui Carol I si Caminul Cultural, in care pina nu demult sustineau spectacole ansamblurile folclorice venite din Ucraina. Schimburile culturale de acest gen erau frecvente si atrageau un anumit numar de turisti, ceea ce ar putea constitui pe viitor premiza dezvoltarii unui turism transfrontalier, care sa ofere experienta cunoasterii celor doua tari simultan, cu gastronomia si traditiile specifice fiecareia. Chilia Veche ne-a oferit o placuta surpriza - monumentala biserica ortodoxa inalta de 52 metri, un adevarat gigant fata de zonele joase din jur. Pe locul ei s-a aflat initial o bisericuta din lemn, iar lacasul nou a inceput sa fie ridicat la anul 1897 si terminat abia dupa 35 de ani. Constructia imbina trei stiluri arhitecturale: gotic, slav si romanesc. Preotul bisericii, un baiat tinar si dispus sa ofere infomatii, ne-a povestit ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, turlele din fata au fost folosite pe post de turnuri de control, fiind bombardate. Interiorul nu a fost niciodata pictat pina acum 20 de ani, cind un medic din Sulina a realizat doua scene religioase pe absidele bisericii. O plimbare prin comuna dezvaluie citeva case in stil traditional, acoperite cu stuf si pictate cu albastru sau verde, in functie de etnia celor care le locuiesc - lipoveni sau romani. Mai sint si alte atractii in Chilia Veche: biserica lipoveneasca, manastirea Sf. Atanasie de stil vechi si cimitirul evreiesc. Doamna primar ne-a spus ca au fost facute si decoperiri arheologice pe teritoriul comunei, care atesta prezenta omului in Delta inca din antichitate, iar aici au fiintat din secolul al XII-lea primele asezari stabile sezoniere. Cetatea de la Chilia Noua, aflata pe malul nordic al bratului Dunarii, era poarta de intrare in Delta pentru ciobanii moldoveni.
Turistii pot fi cazati in singura pensiune din localitate, care dispune si de un restaurant unde pot fi degustate preparate din peste. Planurile de dezvoltare zonala prevad o infrastructura turistica mai extinsa, care sa valorifice vecinatatea bratului Tataru, a lacului Hreblea, a intinselor suprafete cu stufaris, ostroave si balti, dar si spre construirea unui drum pe uscat spre Periprava, care sa permita accesul spre Padurea Letea si dunele de nisip. Italienii au fost chiar interesati de faptul ca localitatea este izolata iarna, timp de citeva saptamini, cind inghetul Dunarii impiedica accesul Pasagerului, iar localnicii traiesc din proviziile facute toamna de la Tulcea, o situatie extrema, care ne-a dus cu gindul la Robinson Crusoe.

Am parasit Chilia Veche cu dorinta de a reveni si de a cunoaste mai bine oamenii si locurile, oprindu-ne apoi pentru scurt timp la Periprava, la complexul amenajat pe malul Dunarii, unde am si mincat ciorba de peste, friptura de sturion si am baut o cafea buna - o masa cu adevarat delicioasa. Aici am vazut exemplare uriase de sturioni vii si am admirat fotografii facute de profesionisti care s-au oprit la Periprava pentru o partida de pescuit. Dupa masa am explorat imprejurimile, care ne-au dezvaluit imagini rupte parca dintr-un vis, apoi ne-am imbarcat in spatele unei dubite care ne-a zdruncinat timp de 40 de minute pina in comuna C. A. Rosetti, pe drumul de tara care traverseaza Cimpul Letea. Am trecut prin apropierea lizierei padurii Letea, pe care mi-am dorit intotdeauna sa o vizitez, pentru a vedea lianele tropicale si trunchiurile batrine, desprinse parca din poveste. Am respirat aerul cald al Deltei, zarind din cind in cind cite o caprioara in apropierea padurii.
Cind deja aveam impresia ca nu vom mai ajunge vreodata la destinatia pe care ne-o propusesem, am intrat pe ulitele nisipoase ale comunei si ne-am indreptat spre primarie. Desi vecinatatea padurii Letea, declarata rezervatie naturala, este un factor de impulsionare a turismului, in C.A. Rosetti exista doar o singura pensiune agroturistica. Localitatea m-a fascinat cu numeroasele sale case joase, acoperite cu stuf, vopsite in alb si albastru, dar mai ales cu oamenii simpli si primitori, deschisi la orice discutie. Am fotografiat un batrinel jovial de 70 de ani, care m-a invitat apoi in gospodaria sa la un pahar de vin, prezentindu-mi sotia si nepotica, vitelusa si gainile, casa batrineasca si acareturile, cu o bucurie care m-a molipsit si ma urmareste inca, atunci cind ma gindesc la acel om sarac, dar bucuros de oaspeti. In spatele primariei am descoperit doua salupe vechi, ruginite, odihnindu-se pe uscat, cu burtile la soare. C.A.Rosetti a fost prima asezare permanenta din Delta Dunarii, cunoscuta la inceput sub numele de Satul Nou, populata in mare masura de pastori moldoveni. Stapinirea rusa de dupa anul 1826 i-a shimbat numele in Satanov, iar denumirea actuala a primit-o dupa preluarea Deltei de catre statul roman.
Si aceasta comuna se poate mindri cu un aspect inedit - o herghelie de cai salbatici care traiesc in apropierea localitatii, care poate deveni un important punct de atractie daca vor fi ocrotiti intr-un spatiu adecvat. O urgenta pentru comuna este insa finalizarea drumului de 18 km spre Sulina, inceput in 1998, dar ramas neterminat, care ar face posibile excursiile in acest port de la capatul Deltei.
Am plecat din C.A. Rosetti cu dorinta de a ne reintoarce, mai ales pentru Padurea Letea. Ne-am urcat din nou in dubita troncanitoare si am pornit spre salupele ramase la Periprava. De aici am urmat un alt drum al apei, pe Canalul Sulimanca, ce ne-a oferit placerea malurilor apropiate si a coturilor strinse, unde descopeream mici case pescaresti ridicate din lemn si stuf, locuinte sezoniere folosite de oamenii Deltei cind pleaca la pescuit. Stoluri de pasari tisneau pe neasteptate din stufaris chiar in fata noastra, atit de aproape, incit aveam impresia ca le putem atinge. Un pelican a zburat o bucata de vreme in fata salupei, ca si cum ar fi vrut sa ne arate drumul.
Soarele se apropia de asfintit cind spatiul s-a largit si am iesit in lacul Merhei, apoi in lacul Matita, intinderi imense de ape albastre, care dau impresia contopirii cu marea, unde salupa era gata sa ramina cu elicele incurcate in ierburile de pe fund. Spectacolul asfintitului nu este niciunde mai fascinant decit in Delta, cind cerul in flacari se oglindeste in valurile stirnite de goana salupei, iar pasarile zboara aproape de discul incandescent. Am ajuns pe uscat, la Tulcea, cind noaptea pusese deja stapinire pe oras. Nu mai simteam oboseala, pentru ca ne stapinea doar euforia, dupa o zi in care ne-am delectat cu atita frumusete.
Optiuni
• Printeaza articol