Pestera Limanu, o lume uitata
Articol





In sir indian, avindu-l in frunte pe dl profesor dr. arheolog Vasile Boroneant, am inceput sa inaintam peste bolovanii prabusiti in galeria principala a pesterii Limanu din judetul Constanta. Lanternele noastre, verificate cu grija la intrare, se dovedeau slabe in bezna de sub Pamint. Era 6 mai 2006, ora 14.25.

Natura si omul
Aflata la cinci km sud-vest de Mangalia si la doi km est de satul Limanu, pestera Limanu, cunoscuta si sub numele de Pestera de la Icoane, s-a format pe cale naturala in urma cu trei milioane de ani si are galerii care insumeaza peste patru km lungime, cu latimi cuprinse intre 50 cm si 3 m si inaltimi de 60 - 140 cm. Legaturile intre cele trei sectoare se fac prin treceri care nu depasesc 40 - 60 cm. Lipsa curentilor de aer, umiditatea de 85%-90% si temperatura constanta de 12 grade Celsius au facut ca in ea sa existe o fauna specifica din care nu lipsesc insectele si liliecii. Labirintul poarta urmele sapaturilor si ale amenajarilor, facute dupa un plan bine gindit, dovezi incontestabile ale priceperii si ingeniozitatii strabunilor nostri, care au lucrat acolo cu peste 2100 de ani in urma. Firidele din pereti si altarele din capatul unor galerii pastreaza inca fumul facliilor si al opaitelor care au ars atunci, iar prin unele cotloane zac oseminte stravechi. Continuind inaintarea, dl prof. Boroneant ne spune: "In fiecare din cele doua camere cu altar, situate in partea de nord, altarul se afla in fundul camerei, iar tavanul si peretii sint puternic afumati, ceea ce confirma ca incaperile serveau pentru oficierea cultului. Pe peretii si tavanele unor galerii si incaperi laterale, inalte de 0,50-1 m, se observa urmele lasate de uneltele cu care s-a sapat. La ce serveau aceste incaperi laterale? In orice caz, nu spre a fi locuite de om. Nu par a fi nici fronturi de lucru ale unor noi galerii, deoarece lungimea lor, in unele cazuri de 30 m, nu permitea evacuarea materialului sapat. Acestea, impreuna cu cele din sectorul I sud, nu puteau fi decit incaperile pregatite in care ar fi putut fi adapostite turmele de animale in caz de atac, despre care Dio C assius spunea ca in ele s-au retras trupele regelui dac. S-a scris si s-a spus ca in intunecimile pesterii s-ar aduna acum satanisti, care desfasoara acolo ritualuri dracesti, lucru neadevarat, reale fiind insa inscrisurile cu fum, vopsele sau scrijeliturile facute de cei care s-au avintat prin unele portiuni si care au stricat ceea ce este o istorie necunoscuta, aflata in pericol de a se pierde pentru totdeauna. Strigatoare le cer este si nepasarea celor care ar trebui sa se ocupe de conservarea acestui loc unic in tara si chiar din Europa.

O istorie pierduta
In anul 29-28 i.H., proconsulul roman Marcus Licinius Crassus a pornit, in fruntea unei ostiri numeroase, spre tinuturile Moesiei Inferioare, pentru a-i pedepsi si supune pe dacii condusi de Dapyx, un rege viteaz, urmas al lui Burebista. Motivul declarat era acela ca Roles, un sef de trib din zona, aflat in conflict cu Dapyx, i-ar fi cerut ajutorul. In realitate, Licinius voia sa spele o rusine mai veche, sa recupereze steagurile de lupta pierdute de Caius Antonius in batalia de la fortareata Genucla, linga cetatea Histria. Conducatorul regatului de aici era un alt dac viteaz, Zyraxes, prieten bun cu Dapyx. Dar romanul mai voia ceva: bogatiile dacilor, aurul, vitele, grinele lor si pe ei ca sclavi, ca sa-i vinda la Roma. Istoricul Dio Cassius in a sa "Istoria romana" spune clar ca Licinius nu a crutat pe nimeni, indiferent de atitudinea pe care o avea fata de imperiu. Nu exista iertare sau ingaduinta, iar "barbarii", cum le spuneau dacilor, trebuia trecuti prin foc si sabie. Dapyx a murit eroic in lupta cu "civilizatorii" romani, iar cetatea lui Zyraxes a fost si ea cucerita in urma unei tradari. Speriati de urgia romana, dacii si-au adunat ce au mai putut si s-au refugiat sub pamint, impreuna cu femeile, copiii si batrinii lor. Au luat cu ei in adincuri si grinele, oile, caprele, vacile, dar si aurul si bijuteriile pe care le aveau, galeriile intunecoase ale pesterii Keiris, identificate a fi Limanu, devenind astfel casa lor. Urmele uneltelor cu care au amenajat interioarele se mai vad si azi ca si peretii tunelelor, boltile incaperilor, camerele pentru locuit, spatiile pentru animale, mai mici sau mai mari, altarele, toate dovedind truda si dirzenia unor oameni hotariti sa se apere pina la ultima suflare. Nu s-au gindit insa ca Licinius purta in el ginduri demonice. Ajuns aici, romanul a dat ordin si cele trei intrari in pestera au fost zidite, transformind-o, astfel, intr-un urias mormint pentru toti cei care au crezut ca isi vor gasi acolo salvarea. Mai apoi, pentru ca ar fi pierdut o parte din prada, pe sclavii ce trebuia dusi la Roma i-a afumat, obligindu-i sa iasa la suprafata. Multi dintre cei ascunsi au preferat sa piara astupati de pamintul in care se nascusera decit sa ajunga slugile ocupantilor. Aceasta este Pestera Limanu, fila de istorie inca necercetata a poporului nostru, transformata azi intr-o imensa groapa, in care se aduna uitarea si nepasarea.

Gindurile omului de stiinta
Am incercat sa ajungem la una din incaperile in care dl profesor stia ca se afla desene rupestre. Din pacate, nu
le-am mai gasit, portiuni mari de tavan fiind prabusite. Pentru citeva minute am pierdut legatura cu Domnia Sa, dar ne-am regasit si am continuat cercetarea. "Desenul acela reprezenta un om, pe capul caruia erau facute o serie de puncte, iar mina dreapta i se termina cu o pata neagra. Cred ca era un sef imbracat in armura. Mai exista un astfel de desen pe Monumentul de la Adamclisi, judetul Constanta, numai ca acela a fost ridicat cu aproape 150 de ani mai tirziu decit intimplarea din aceasta pestera", ne-a precizat arheologul. Apoi a continuat: "Senzational este ca bucati de ceramica, identice cu cele de aici, de la Limanu, am gasit in situl arheologic de la Chitila, de linga Bucuresti. Asta dovedeste marea intindere a culturii dace, dar si unitatea lor in traditii, obiceiuri si port. Noi nu trebuie sa credem ce au spus sau chiar mai spun unii despre trecutul nostru. Uitati-va aici, in pestera, ce munca ingenioasa si cita inteligenta au dovedit dacii! Nu s-a dat nici o importanta civilizatiei dacice. Unde mai gasesti in lume, poate doar prin Orientul Mijlociu, asemenea lucrari de nivel istoric? Dacii, "barbarii", despre care s-a spus ca nu erau in stare de nimic, au ridicat cetati care au rezistat atacurilor romane sau altor navalitori. Si nu au fost descoperite toate, pentru ca, din lipsa de respect fata de daci, nu s-au facut investigatiile necesare. E vorba de o mare greseala. S-a spus si se spune ca de la Revolutia Franceza incoace s-a civilizat Europa, dar lucrurile nu stau chiar asa. Fiecare popor a avut civilizatia lui, care nu s-a pierdut in timp. Focarul civilizatiei nu a fost acolo, in apus, ci aici, in zona acesta. La noi, se gasesc camioane intregi de vestigii, pe cita vreme la ei trebuie sa cauti cu luminarea sa dai de ele. La ei nu gasesti cultura Gumelnita sau Cucuteni, pentru ca nu erau locuitori, iar acolo unde nu au fost locuitori nu a fost nici progres. Noi avem neolitic de 5000 de ani, in vreme ce la ei acesta apare abia la 2500 sau 3000 de ani si nu vor recunoaste niciodata ca populatiile din spatiul carpato-dunarean au fost acolo inaintea lor cu 1500-2000 de ani. Nici acum nu se aminteste, nici macar in cursurile universitare, care este adevarul, desi am adus personal arheologi straini, nemti, englezi si americani, la Schela Cladovei si au constat cu ochii lor si au scris chiar ei care este adevarul despre daci. Nici savantii romani nu prezinta realitatea, continuind sa sustina ideile eronate care le-au fost predate la studiile pe care le-au facut in Occident", ne-a mai spus dl profesor cu mare parere de rau in glas.
Intr-un tirziu am mai privit pentru ultima data urmele sapaturilor facute de daci in urma cu peste 2100 de ani si am pornit spre iesire, urmind firul de ata pe care il desiraseram dupa noi ca in legenda Ariadnei. Soarele ne-a primit cu caldura si lumina lui orbitoare, asa cum probabil ii intimpina si pe dacii care, acum doua milenii, ieseau de sub pamint sa infrunte hoardele dusmane ce veneau sa le ia avutia si sa-i faca sclavi. Poate cineva, vreo persoana cu responsabilitate in domeniul culturii, se va gindi sa ia masurile de conservare a acestui loc extraordinar, fila din istoria poporului nostru, pastrata inca intr-o lume subpaminteana.

Text: Ionel Grama & Cristian Pompei
Foto: Gheorghe Cohal
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona