Tara secuilor
Articol






Cu parere de rau, recunosc ca exista o parte a Transilvaniei foarte putin descoperita de turistii romani, desi varietatea si bogatia turistica sint inestimabile. Este vorba de Tara Secuiasca (Szekelyfold).
Desi originea secuilor pe paminturi ardelenesti stirneste discutii aprinse si controversate, exista certitudinea instalarii lor pe granita estica a Transilvaniei din motive defensive, la fel cum s-a intimplat si cu venirea sasilor putin mai tirziu.
Catolici, unitarieni sau reformati, acestia si-au construit biserici impozante, marete, dar simple in interior, unele dintre ele pastrind inca superbe fresce interioare (la Darjiu, Mugeni), sau au construit in jurul lor, de aceasta data ca o influenta mai tirzie, saseasca, un mic zid defensiv, insa nu la fel de elaborat ca la cetatile fortificate ale acestora.
Mindria secuilor e afisata inca de la intrare, constind in poarta de lemn sculptata si frumos impodobita. Atit sculptura, cit si intregul ansamblu nu pot fi comparate cu portile maramuresene, caci ambele au o distinctie aparte si un stil diferit. Simbolul principal sculptat pe poarta este laleaua careia i se adauga alte motive florale sau geometrice. La infrumusetarea lor contribuie si coloristica, caci unele dintre ele sint pictate in culori vii, ce atrag privirile celor ce le viziteaza satele. Multe astfel de porti pictate se gasesc in Satul Nou, Zetea si, in special, in jurul Odorheiului Secuiesc, localitate ce adaposteste, de altfel, Muzeul Portilor Secuiesti. Casele sint solide, bine intretinute, iar secuii, oameni primitori si intreprinzatori, au simtit imediat beneficiile turismului si nu se sfiesc sa faca o afacere din asta.

Zetea - rasarind dintre dealuri
Si fiindca am vorbit de Tara Secuiasca, ne vom opri acolo intr-un sat oarecare pentru a ne apropia de atmosfera de sarbatoare si de mirosul de kurtos kalacs, imprastiat pe ulite. Poposim in Zetea sau Zetelaka, cum o numesc localnicii, la aproximativ 15 km de Odorheiu Secuiesc, pe drumul spre Gheorgheni, pe care, deocamdata, nu va sfatuim sa il parcurgeti pina la capat decit daca va tin nervii si suspensiile masinii.
Zetea se bucura de un cadru natural deosebit, caci se afla la poalele muntilor vulcanici Harghita, fiind un loc prielnic pentru drumetii. Este strabatut de Tirnava Mare care izvoraste nu prea departe de aici, in Podisul Virsagului, iar in amonte, la circa 8 km de centrul satului, se afla un lac de acumulare care sporeste frumusetea imprejurimilor.
Zetea numara aproximativ 6.000 de locuitori, iar, in timpuri stravechi, se spune ca vatra satului ar fi fost mai la nord, dar, dupa o incendiere tatara, s-a mutat. De istoria satului se leaga si figura lui Gabriel Bethlen, care ii acorda rangul de comuna si numeroase privilegii, in 1622, in urma furnizarii a 100.000 de bucati de sindrila pentru curtea sa.
Si daca tot am mentionat cit de mindri sint secuii de portile lor, nu se poate sa nu remarcam, in toata Zetea, frumoasele porti sculpate in lemn si citeva chiar pictate. Mergind prin sat, am observat din cind in cind un insemn batut in poarta, despre care intelegem ca are o valoare bine definita in bunul mers al lucrurilor. Apartinea familiilor de pompieri care trebuia sa sara in ajutor oriunde era un incendiu. Dar pentru a preveni panica era stabilit dinainte cu ce venea fiecare in caz de foc. Asadar, pe portile acestora se afla ba o tablita cu galeata, ba o furca, o lopata sau alte unelte trebuincioase stingerii si distrugerii unui incendiu. Desi ruginite, acestea au ramas pina astazi, chiar daca rostul lor a fost de mult depasit.
Pitorescul naturii, si, mai ales, indeminarea si harnicia localnicilor au atras spre satul lor numerosi turisti, astfel incit in Zetea s-a dezvoltat o adevarata retea agroturistica. Plimbari cu caruta, dansuri traditionale, bucatarie secuiasca rafinata, deserturi imbietoare sint doar citeva dintre atractiile pe care localnicii le pun la dispozitia turistilor, facind ca acestia sa revina cu drag pe aceste meleaguri.
Acasa la Olga, toata familia face astazi agroturism. Iar daca cele trei casute frumos amenajate ale Olgai sint ocupate (si, adesea, se intimpla asta) veti gasi alte locuri ospitaliere de-a lungul ulicioarei, caci vecinele i-au urmat exemplul si va primesc cu bucurie si cu masa plina ori de cite ori le vizitati regiunea.
Olga Sandor, Zetea, str. Zsogod, 732, tel./fax: 0266.24.12.21, mobil: 0744.61.54.23

Dansuri, costume secuiesti - traditii putin stiute si dezvaluite
Desi in toata Transilvania, minoritatea maghiara este cunoscuta drept ungara, pentru cunoscatori ea se imparte in mai multe grupe, dintre care secuii sint, probabil, cei mai numerosi si mai cunoscuti, formind Sekelyseg, dar exista, de asemenea, si Kolotoseg, regiunea din partea Huedinului, Cluj si Mezoseg, sau ungurii de cimpie din Mures.
Am inceput prin a mentiona minoritatea maghiara din Transilvania insa trebuie amintita si cea din Moldova, adica ceangaii. Acestia provin tot din Transilvania, dar in secolul al XVIII-lea, in timpul dominatiei habsburgice, mai ales dupa masacrul de la Madefalva (1764) unii unguri ardeleni trec Carpatii in incercarea de a scapa de asupririle austriecilor si se stabilesc in partea vestica de astazi a judetului Bacau. Intre diferitele comunitati maghiare, exista numeroase asemanari, dar si deosebiri. Un exemplu elocvent ar fi costumul traditional. Secuii au un costum foarte simplu in care culorile predominante sint rosul, albul si negrul. Femeile poarta camasa alba, iar pe vesta si fusta, de culoare rosie, sint brodate cu negru diferite motive traditionale, in special laleaua. Costumele populare din celelalte regiuni sint impodobite, bogate in culori si broderii, insa si aici se pastreaza ca motiv principal laleaua. Costumul barbatesc unguresc se aseamana mult cu cel al romanilor. Principala diferenta consta in faptul ca secuii isi poarta camasa traditionala bagata in nadragi (echivalentul cioarecilor romanesti sau al pantalonilor de azi), in timp ce portul romanesc tine camasa pe dinafara si incinsa cu briu.
Cind vine vorba de dansurile traditionale, nu as mai putea sa fac o paralela intre cel romanesc si cel secuiesc, caci aici difera atit ritmul, cit si pasii sau chiar melodiile. Renumite sint dansurile precum csardas, legennes (fecioreasca), negyes (in patru persoane). Iar secuii se bucura de dansurile populare traditionale ori de cite ori li se ofera prilejul, si de nenumarate ori am surprins in satele lor sarbatori cimpenesti, alaiuri de feciori si fete cintind si chiuind pe ulitele prafuite sau doar serbari autohtone, tinute din motive neintelese de mine.
Doar admirindu-le tinuta si miscarile ritmate in tonul muzicii, poti aprecia la adevarata valoare frumusetea traditiilor secuiesti.
La potcovit!
Stiati ca multi dintre turistii straini vin in Romania pentru traditii si meserii de mult uitate, pentru evenimente inedite pe care ei le-au pierdut acolo, in civilizatia lor? Pentru a-si potoli aceasta sete de cunoastere, pleaca spre locuri indepartate, iar Romania a devenit una dintre destinatiile preferate, tocmai prin posibilitatile variate de turism si aventura pe care le poate oferi.
Multe meserii uitate si, de cele mai multe ori, rar practicate au o mare atractie si cautare astazi - sticlari, palarieri, impletitori de cosuri, fierari - si sint foarte greu de gasit in zilele noastre (chiar si in Romania), dar nu imposibil!
Sa luam fierarii, spre exemplu, si mitul tesut in jurul lor datorita indeminarii de a minui focul si potcoavele, aceste mici obiecte aducatoare de noroc!
Altadata intilneai fierari in orice sat, iar fierariile erau locul de intilnire si sfat al gospodarilor, precum "fieraria lui Iocan" din Silistea-Gumesti a lui Ilie Moromete, unde acesta din urma isi juca rolul de capetenie rurala cu atita gratie si profunda intelepciune. Astazi exista sate care nu mai au nici un fierar, oamenii fiind nevoiti sa parcurga kilometri buni pina la un fierar din satul invecinat, pentru a-si potcovi caii sau pentru a-si procura uneltele necesare. Exista, asadar, astazi, un fierar pentru citeva sate. Dar, spre surprinderea mea, am intilnit si fierarii frumos echipate si aranjate, ce serveau demonstratiilor pentru turisti, precum cea din Ieud, Maramures. Insa, mai mult am poposit la o fierarie autentica, in Zetea, unde am vazut si inteles cum se face o potcoava, dupa care a urmat insasi potcovirea cailor. Acestia sint adusi la potcovit de aproximativ patru ori pe an, iar potcoavele de iarna difera de cele de vara, precum cauciucurile la automobil! Cele de iarna trebuie prevazute cu oprelisti impotriva alunecarii si a mersului pe zapada. Asadar, daca socotim ca fiecare cal trebuie adus la potcovit de cel putin patru ori pe an, la fierarie, si ca potcovirea fiecarui cal dureaza ceva timp, considerind confectionarea potcoavelor si potrivirea lor pe fiecare copita, putem spune ca fierarii sint oameni destul de ocupati, avind in vedere si numarul marisor de cai existent din satele romanesti! Insa, de cele mai multe ori, muncesc pe o nimica toata!
Fierarul trebuie sa aiba si un ajutor linga el, caci la confectionarea potcoavei se bate ritmat si alternind de catre doua ciocane in acelasi timp, iar ajutoarele se inmultesc atunci cind vine vorba de potcovit caii, caci trebuie tinut atit calul, cit si piciorul acestuia. Dupa inlaturarea potcoavei vechi se trece la pedichiura. Potcoava incinsa va fi fixata cu ajutorul caielelor, un fel de cui special, care strapunge copita. Aceasta operatiune, mie, o nestiutoare, mi s-a parut terifianta (sa vad cum caiaua iese pe partea cealalta a copitei), dar calul nu dadea semne de neliniste sau de durere. Daca ne gindim la procesul in sine si la fierarul plin de fum si carbune, cu sort de piele, minuind focul si fierul pentru a face potcoava (acest mic simbol aducator de noroc), nu-i de mirare ca lumea se arata din nou interesata de aceste vechi meserii si obiceiuri.

Text & foto: Ramona Cazacu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona