Palaria nu-l face pe om, dar il innobileaza!
Articol


Imi face placere sa ma reintorc in Maramures, caci stiu ce intilnesc acolo: oameni cu suflet deschis, mereu bucurosi sa schimbe citeva vorbe si sa le treci pragul. Si ori de cite ori merg acolo, rascolesc intregul tinut in cautarea noilor sau vechilor prieteni.
Exista, cu precadere, o anumita familie de oameni simpli, unde revin cu drag si "musai" de fiecare data cind ma aflu in Maramures. Este casa lui Ioan Barlea, palarier din Sirbi.
Aici, pe Valea Cosaului, barbatii poarta pe cap vestitele clopuri, mici palarii din pai care abia acopera crestetul capului si care se tin cu mindrie putin lasate pe-o parte. Aceasta este traditia locului! Si sint purtate nu numai duminica sau la sarbatori, ci si in zilele de lucru, la coasa, la lemne, la birt sau pe drum, la taifas.
In Sirbi sint doi mesteri artizani care fac aceste minunatii. Pe drumul ce traverseaza satul (odinioara, neasfaltat si cu o tenta arhaica, dar azi europenizat!), ne oprim, la un moment dat, la o poarta ce are insemnul artizanilor, cu mentiunea: Ioan Barlea: palarii".
La prima vedere, curtea este pustie si liniste imprejur, dar, cum se anunta musafirii, familia se stringe de prin gradini sau de prin cotloanele casei. Sint intotdeauna bucurosi de oaspeti, chiar daca sint prinsi in treburi gospodaresti, iar Barlea-palarierul gaseste mereu ragazul sa ne mai arate inca o data cum se coase un clop.
Dupa explicatiile palarierului nostru, care se pregateste si se apuca de confectionarea clopului, intelegem ca, altadata, aceste palarii erau din impletitura de pai, mult mai fine decit cele de astazi.
Aceasta tehnica de impletire s-a mai simplificat in timp si materialul
s-a schimbat, azi folosindu-se o impletitura care, ciudat, aflam ca este din plop, iar panglicile gata facute sint cumparate de undeva din Covasna. In miinile mesterului, palaria se invirteste si, treptat-treptat, cusatura dupa cusatura, in aproximativ 10-15 minute, clopul este aproape gata, dupa care este presat la presa cu apa. Insa, pentru a fi complet, va avea nevoie de panglica colorata, cu broderie, care se face tot in sat, dar de o femeie specialista in asa ceva! Prin cite miini trebuie sa treaca fisia de clop pentru a deveni un clop implinit!
Pe parcursul demonstratiei, familia se agita in jurul nostru: sotia, Irina, aduce nelipsita horinca maramureseana, iar fiul, Ionuc, poame proaspete din gradina.
Ionuc este mindria familiei. Mezinul, si singurul baiat, exceleaza in toate, iar tatalui sau cind ne vorbeste despre el, i se aprind ochii de bucurie si se topeste intr-un zimbet. Ne arata de fiecare data cind il vizitam diplomele fiului, bucati din ziare cu articole despre el sau premiile obtinute. La cei 17 ani ai sai, Ionuc vorbeste bine germana si engleza, rupe binisor franceza si a fost, de curind, premiat drept creator popular. Si poate nu as fi crezut, daca nu l-as fi auzit chiar eu vorbind in limbi straine sau demostrindu-ne si el, ca si tatal sau, maiestria si usurinta cu care poate confectiona un clop.
O imensa bucurie m-a cuprins cind am realizat ca meseria fusese preluata si poate, cine stie, pe mai tirziu, va fi continuata!
Insa, tot eu, ma intreb, cu atitea exemple in sat si in tot tinutul, in care tinerii aleg sa munceasca in strainatate: Oare, ce drum va alege Ionuc?. Vom reusi, oare, sa ne tinem acesti copii aproape?

Text & foto: Ramona Cazacu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona