Radacini
Articol


De multe ori, din dorinta de a evolua si de a ne adapta cit mai repede unor noi conditii, tindem sa dam la o parte ce este mai important. Renegarea radacinilor sau lasarea lor in paragina din nepasare inseamna negarea propriei identitati. Se spune ca e bine sa iti cunosti istoria pentru a-ti putea previziona viitorul. Ce se intimpla atunci cind il dai uitarii? In spirit pur comercial si dind dovada de prgmatismul impus de timpurile pe care le traim, ar trebui sa dam arhaicului si autenticului recunostinta pe care o merita.

E cel putin bizar sa ignori obiceiuri si procesiuni marcate de unicitate. Originalitatea este la mare pret in lumea in care incercam din rasputeri sa ne adaptam. Din pacate, noi nu o valorificam, ci o acceptam pentru ca sintem nevoiti. Obisnuim sa profitam la modul comercial de anumite sarbatori, ceea ce nu e rau deloc. Mai trist e faptul ca importam evenimente occidentale lipsite de incarcatura mitica.
Nu multi stiu ca multe din traditii si procesiuni sint de provenienta pagina. Acest gen de sincretism religios este un fenomen general in lumea crestina si echivaleaza adaptabilitatii. Obiceiurile isi gasesc inceputul in timpuri mitice pe vremea in care oamenii erau mai aproape de zei. Natura are alte valente. Nu este un spatiu-gazda, are personalitate si este un participant activ la viata cotidiana a omului. Aparute pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, datinile si obiceiurile au dainuit atit timp cit conditiile care le-au generat au ramas neschimbate sau au disparut o data cu schimbarea acestora. Ele reflecta o anumita mentalitate desprinsa din preocuparile specifice ale vietii, gesturile si atitudinile oamenilor. Din acest punct de vedere, datinile si obiceiurile nu definesc o mentalitate primitiva, ci, mai degraba, una practica, in care fiecare gest si actiune au fost pastrate cu grija pentru a fi utile in anumite imprejurari. Cele mai multe datini si obiceiuri au fost legate de anumite date calendaristice, sarbatori sau de timpul premergator acestora, precum si de principalele momente din viata oamenilor: nasterea, casatoria si moartea.
Nasterea si copilaria au provocat dintotdeauna tensiuni adinci. Orice nastere este un eveniment, iar nou-nascutul apare insotit de tot felul de duhuri nevazute, ce pot influenta viata intregii familii. Momentul nasterii era perceput in lumea traditionala ca un timp de spaima, fragil. Camasa mamei si cea a lauzei nu trebuia niciodata imbracate pe dos sau cu gura la spate, pentru a nu a influenta negativ nasterea pruncului. In timpul sarcinii, in tivul camasii erau cusute talismane, cum ar fi catei de usturoi sau fire de busuioc. Prin camasa nascatoarei, moasa trecea un cutit de la gura spre poale, ca sa fie nasterea usoara si rapida. Camasa lauzei trebuia sa fie cusuta cu cruci rosii in dreptul sinilor, care alapteaza, pentru a pastra simbolic belsugul laptelui. Se credea ca in a treia noapte dupa nastere, la capatiiul pruncului vin Ursitoarele, duhuri care ii hotarasc soarta viitoare. Ele torc firul vietii, prima il trage pe furca, a doua il rasuceste pe fus, iar a treia - cea rea - il taie. Pentru ele, moasa copilului pregatea o masa cu trei colaci si trei pahare cu vin, iar mama nu trebuia sa auda ce ursesc.
Destinul prezis era socotit implacabil, tot ce se mai putea face era sa imbunezi ursitoarele cu daruri.
Scutecele si fasa pruncului erau albe, croite din pinza din camasa tatalui, pentru a impregna trupul fraged cu puterile barbatului casei. Peste scutecele subtiri, in care se puneau busuioc, usturoi si fir rosu ca sa apere de deochi, se infasura scutecul gros de lina. Fasa era o bucata de briu rosu, legata in cruce pe pieptul copilului, pentru a-l apara de Zburator sau de Iele. Camasuta croita din camasa de mire era singurul vesmint purtat de catre copil pina la 2 ani, indiferent de sex, pentru a-l proteja de duhurile rele. Credinte se mai pastreaza si astazi, dar respectarea lor se face doar cu ajutorul acestor obiecte simbolice.
Un ritual legat de nunta este Tirgul de Fete de pe Muntele Gaina (Muntii Apuseni). Evenimentul mai este inca organizat in a treia duminica a lunii iulie, dar importanta sa simbolica s-a diminuat cu timpul in favoarea spectacolului folcloric. Pe vremuri, ritualul incepea simbata seara, cind se adunau feciorii. Peste noapte, tinerii cintau si beau tuica. In zori, apareau fetele si nevestele, si toata petrecerea se muta pe creasta Gaina. Dansul era obligatoriu, ca flacaii sa vada ca fata nu schioapata. Se infiripa si negotul: dupa locul de obirsie, negustorii vindeau fie cirese si miere, fie rachiu, fie ciubere sau oale smaltuite. Momentul cel mai important il reprezenta "tirguirea" fetelor. Parintii puneau pe masa placinta, gaini fripte, palinca, iar tatal baiatului se infatisa si incepeau "negocierile". Daca parintii cadeau la intelegere, fata era invitata la joc si apoi cintarita pe o scindura in balans, la capatul careia era pusa zestrea.
Traditiile sint completate de mestesuguri. Pe linga arhicunoscutele oua incondeiate, ramin de apreciat si mastile din lemn, tesaturile sau icoanele pictate pe sticla. Fiecare zona are specificul sau fermecator prin originalitate. Un strain venit in Romania apreciaza acest gen de produse nu numai ca simple suveniruri. Este constient ca un obiect unicat are o valoare teribila. Stie ca pasiunea costa mult mai mult si mai stie ca traditia este cu atit mai pretioasa cu cit este investit mult suflet.
Ne plingem ca nu avem povesti pe care sa le vindem. Ne-am lepadat de Dracula, intorcind spatele unui profit sigur. Am tinut de aceasta data la adevarul istoric si am uitat sa-l scoatem la iveala. Putem plasa in schimbul lui sau alaturi de el cel putin una din zecile de povesti pe care le avem. Este foarte probabil sa nu constientizam faptul ca stam pe o mina de aur. Este, de asemenea, foarte probabil sa nu fim buni comercianti. Sau sintem, pur si simplu, nepasatori... Nu cred ca este o opinie singulara cind afirm ca afinitatea pentru traditie si produsele traditionale, implicit, reprezinta o chestiune de respectare a curentului sau a "trendului". A fost stilul etno in voga - s-au purtat iile si tot felul de tesaturi de inspiratie folclorica. Curentul nu s-a manifestat exclusiv in vestimentatie, ci s-a extins la spatiul casei: au aparut aranjamente ingenioase, uneori fortate pina la limita kitsch-ului ce imbinau produse de olarit cu roti de car (uneori aduse chiar din curtea taranilor). Inainte ca moda produselor artizanale de provenienta africana sa intre puternic pe piata romaneasca erau la mare cautare mastile de lemn. Pentru a se apara de inexplicabil, de plasmuirile temerilor sale, omul a luptat prin mijloace materiale si spirituale pe care le-a socotit mai eficace si ca rezultat a inventat un instrument magic, menit sa-l protejeze: masca.
Cit valoreaza traditia? Cit valoreaza mitul? Inainte sa raspundem, ar trebui sa luam in calcul si faptul ca acestea sint masura noastra ca popor, ca indivizi. Valorizind si valorificind mitul si obiceiul, asigurind recurenta procesiunilor, ne asiguram continuitatea. Nu pledez pentru stimularea comertului cu produse traditionale, si nici pentru agroturism ca obligativitate. Pledez pentru pastrarea identitatii noastre ca popor. Nu este necesar sa stergem ce este vechi sau traditional, pentru a ne moderniza. Dimpotriva, traditia este un catalizator al evolutiei.
Afirmind cele de mai sus nu pot decit sa parafrazez ceea ce spunea Jonathan Scheele la un moment dat: "Romania este o tara pe care cu cit o cunosti mai bine, cu atit o intelegi mai putin". Avem "cu ce", am decis asta. Problema este ca nu avem mijloace. Nu mai avem initiativa, asteptam indicatii din exterior, asteptam "un trend" in care sa ne incadram. Sa fie oare de vina faptul ca am uitat ca originalitatea este mai importanta? Ca aceia care se inscriu in tendinte sint absorbiti si uniformizati? E drept ca unele datini par lipsite de logica si ca mentalitatea actuala le reneaga. Am putea sa le acceptam ca atare, ca fiind definitorii pentru identitatea noastra ca popor.


Text: Iustina Onea
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona