Oferta: Pestera a pachet cu diverse!
Articol







Mai stiti versul acela: "Priveam fara de tinta-n sus..."? Ei bine, sint o groaza de lucruri care ti se pot intimpla cind privesti fara de tinta-n sus, intr-un oras mare, chiar daca nu e nici sezon de ploaie de asteroizi, nici an electoral, cu fluturasi aruncati din baloane. Sa va spun ce am vazut eu, in martie trecut! Am vazut un afis. Zicea ceva despre niste cursuri de initiere in speologie. Am sunat pe loc, sa cer detalii, si mi s-a spus ca era chiar ziua cu intilnirea saptaminala a clubului respectiv si ca, daca vreau, pot sa vin sa ne cunoastem. Si ca pot sa iau si ciinele. Nici eu, nici ciinele nu aveam ceva mai bun de facut si, astfel, peste o jumatate de ora din acel moment, a inceput lunga noastra poveste de amicitie cu Asociatia Speologica Prusik din Timisoara. Eu am devenit, in timp, "speolog cu initierea bifata", iar Wasti, ciinele meu, a ajuns insotitor de bord in unele dintre vitejiile noastre.

In block start
Fie vara, fie iarna, la club, locul de intilnire din fiecare zi de marti, mai toti sint in bocanci. De parca ar fi gata, in orice moment, sa urce in tren, pe cal, in Dacia de rezerva a tatalui si sa o taie spre pesteri. Si, intr-un fel, asa si e, fiindca rare sint weekend-urile in legatura cu care nu se vorbeste de o iesire, o pestereala, o intilnire, ceva de facut impreuna. Dar Prusikul nu este doar o halta pentru iubitorii de pesteri deja acreditati, inainte de a porni spre adincuri. Una dintre activitatile cele mai importante este organizarea de cursuri de initiere in speologie, care ii ajuta pe cei ce au stat pina atunci "pe margine" nu doar sa vada frumuseti deosebite in tot felul de pesteri, ci si sa inteleaga fenomenul speologic, oferindu-se notiuni din multe domenii conexe care, impreuna, duc la dragoste si respect pentru speologie.

Prezentare oficiala
Numele de "Prusik" vine de la un nod de ascensiune pe coarda si este folosit din 1994, anul infiintarii Asociatiei Speologice Prusik. "Prusicii", cum mai sint numiti, organizeaza, din 1995, "Cursul de initiere in speologie", care a fost urmat, pina in prezent, de peste 200 de persoane. Unii dintre absolventii cursului au continuat pregatirea in domeniu, participind, in timp, la scoli si stagii nationale de speologie. Prusicii au participat, in peste cei zece ani de activitate, si la actiuni de explorare si cartografiere a unor cavitati. Din anul 1997, A.S. Prusik a organizat, impreuna cu clubul "Exploratorii", din Resita, o scoala de tehnica speologica alpina (T.S.A.), scoala nationala inscrisa in calendarul Federatiei Romane de Speologie. In fiecare iarna, ei organizeaza o expozitie cu cele mai reusite fotografii care s-au strins pe parcursul unui an de "ture". Si, din moment ce unele dintre fotografiile expuse reusesc, deseori, sa ia premii la concursuri nationale, e doar firesc ca timisorenii sa nu lase cu sala goala aceasta actiune, devenita traditionala. Si ar mai fi multe de spus despre palmares!... Dar cum scopul nostru este de a-i incuraja pe cei nehotariti inca sa-si urmeze primul impuls, atunci cind vad un afis al Prusikului pe strada, si sa faca primul pas spre calatorii de neuitat, poate e mai bine sa starui in a vorbi despre zona aceasta, "de dinainte de performanta".

Teoria ca teoria...
In cele opt saptamini de initiere speologica pe care le-am bifat anul trecut, am avut intotdeauna insemnata in calendar data intilnirii cu prusicii. Ma simteam bine sa fiu din nou in banci, laolalta cu alti multi curiosi, si sa vad ca lectorii nostri, cam toti intre 20 si 35 de ani, isi iau in serios sarcina, in fata amfiteatrului plin. Si, Doamne, in cite domenii am primit informatii in acele saptamini! Am plecat mai "desteptati" in tehnica speologica alpina, carstologie, fotografie subterana, biospeologie, topografie, protectia mediului, canioane, climatologie, arheologie, salvaspeo. Puteti crede ca am avut un curs special si despre lilieci? - evident, chiropterologie. Am admirat incercarea fiecarui lector de a-si face cursul cit mai placut, cit mai interesant, sustinut cu imagini, material de curs si chiar... sunete. (Asa au aflat multi dintre noi de ce a-ti chema tovarasii de explorare, intr-o pestera, prin strigate, nu da intotdeauna rezultate. Lectorul a venit cu un vuiet de apa inregistrat si... ne-a convins, practic, de inutilitatea efortului). Lectiile nu se terminau niciodata la iesirea din amfiteatru, ci continuau prin discutii si povesti despre ture trecute, undeva, pe o terasa, la traditionalul "suc". Dar... poate... cele mai interesante momente ale cursului... le veti gasi in paragraful urmator.

...dar practica ne omoara!
N-am avut niciodata claustrofobie, arahnofobie, chiropterofobie (apropo, exista cuvintul asta?) sau rau de inaltime, dar prusicii m-au facut sa-mi revizuiesc ideile despre senzatiile "interesante" pe care le poate avea un om. Cursul de initiere a fost "presarat strategic" cu patru iesiri in pesteri. Inteleg ca au fost gradate ca dificultate. Pe prima am pierdut-o, din lipsa de amabilitate a unui sef sedentar din panoplia proprie. Am schimbat seful si... am dat drumul vietii in bocanci. (A, am uitat sa spun ca, dupa un stagiu de pregatire ca acesta, nimeni nu mai face greseli de "moda" atunci cind intra intr-o pestera, toata lumea cunoscind si intelegind rostul echipamentului obligatoriu.) Iesirea la Pestera Comarnic, din Cheile Carasului, a fost aproape ca o plimbare pe bulevard, dar deja cunosteam pestera de multi ani. Singurele avarii suferite in aceasta tura au fost corturile udate de o ploaie insensibila si ciinele noroiat ca un porc, care a trebuit carat acasa in pungi de plastic. In one single piece, totusi. Interesant a devenit la tura trei, cind, tot in Cheile Carasului, am invatat ce inseamna tirisul, in Pestera Liliecilor. La al patrulea traseu tiris din acea pestera, in care trebuia
sa-mi tin pe lateral capul cu casca, pentru a ma putea strecura, cu corpul lipit de nisip si cu tavanul pesterii presindu-mi spatele, am avut senzatia ca fac concurenta unei felii de sunca ce incearca sa sandvis evadeze neobservata dintr-un sandvis. Dar principiul care functioneaza in acest caz este: daca a trecut cel din fata mea, trec si eu. Si trebuie sa va spun ca am o satisfactie deosebita, acum, stiind ca POT sa fac acest lucru, un tiris civilizat intr-o pestera.

Stiti ce e o "gaura de soarece"? Nu, n-ati ghicit!
Ultima tura bifata in cadrul cursului a fost cea de pe Valea Sighistelului. Trec rapid peste vacile voioase, care voiau sa ne manince prosoapele. In prima pestera, Coliboaia, am mers cu pneumatica printre stalactitele care ne coborau pina in barca. Am luat o lectie practica de realizat fotografie subterana de la Radu Puscas si am invatat ca arta cere sacrificii, ca trebuie sa faci mult figuratie cu blitul in apa rece si in pozitii incomode pina poti sa fii sigur ca maestrul cu aparatul e multumit. A doua pestera, Magura, a venit cu demonstratii de incalecat marmite, lunecat pe tobogane si vinat semne de gheare de ursi de pe vremuri pe peretii cavitatii. Iar a treia, Pisolca... Of, Pisolca... Va dati seama ca nu degeaba se cheama asa. Apa, lemne inguste si lunecoase ca punti si... prima mea "gaura de soarece". Adica, o gaura mica-mica (asa o vedeam cei "aproape initiati"), la inaltimea pieptului, la care ajungi dupa echilibristica pe lemnul ingust si lunecos. A, si oblic, de parca celelalte adjective nu i-ar fi ajuns. Te prinzi cu ambele miini de bucla de coarda care este deasupra gaurii, iti arunci picioarele in fata si te strecori. Si, ca sa fie si mai frumos, traseul gaurii de soarece nu este doar lung de citiva metri, ci mai are si diverse unghiuri si este presarat cu stinci care se dau la tine exact cind iti doresti mai putin. Inaintezi cam zece centimetri la fiecare mladiere a corpului si, pina la urma, iesi. Ce urmeaza pare dragut pe linga supliciul soarecelui aluia bezmetic care si-a ales o locuinta extravaganta sa-i poarte numele. Trebuie sa intri in ramonaj, spatele pe un perete, picioarele in altul, iar apa, sub, iar... un lemn lunecos, macar ala se rupe la cei care au trecut inainte si, stii o chestie, iti muncesti fantezia, iti descoperi pe-aproape balamalele a ce s-ar chema limita fizica si... gata, ai trecut. Dar, of, mai trebuie sa te si intorci si gaura de soarece n-a devenit, intre timp, mai primitoare, ci... dimpotriva...

Nu schimbati programul. Urmeaza un comunicat important pentru tara!
Hei, unde ati disparut? Nu fugiti, nu este asa rau precum pare. Vorbesc doar despre senzatii de incepator. Nu sint ele cele care ramin ca fiind cele mai importante. Senzatia de a ajunge acolo, orice ar insemna acest "acolo", de a vedea, de a te intoarce la tabara, de a povesti seara, cu prietenii, la foc. Te obisnuiesti cu frigul, cu apa, cu rahatul de liliac, cu lipsa luminii, cu gifiitul, dupa o vreme incepe sa-ti lipseasca, dupa o vreme vrei inapoi. Ei si aici intervine, iar Prusikul sau altii. Acum stii deja ca speologia nu e un sport solitar, nu e nici o indeletnicire ieftina. Trebuie colegi, trebuie echipament si, poate cel mai important, e necesara intelepciunea cu care ies cei care fac cursuri ca acesta de initiere oferit de A.S. Prusik in fiecare an.

Pachetul cu diverse
Prusicii nu sint singurul club de speologie din oras. Nu stiu daca sint mai buni, mai rai, mai interesanti sau mai binevoitori decit altii. Asa s-a intimplat, un afis pe cind priveam fara de tinta-n sus si... pe ei ii stiu. Si stiu ca, precum intr-o mare familie, lumea nu are intotdeauna aceleasi pareri si nu intotdeauna divergentele se solutioneaza simplu. Nu am prezentat un falanster - ceva idilic. Dar stiu ca de la oamenii acestia am invatat multe despre pesteri, ca i-am vazut punind suflet in a-i invata pe altii despre pesteri. Si ca, daca este undeva un concert, se suna intre ei si merg in grup. Ca, daca e o aniversare, de multe ori o serbeaza tot in grup. Ca poti imprumuta acolo o casca, o bormasina sau un curs pentru facultate. Ca atunci cind tatal unei colege a avut nevoie de singe, ne-am dus sa ajutam, la centrul de transfuzii. Ca pesterile au venit la pachet cu prietenia. Si ce-ti poti dori mai mult pentru o calatorie?

Cind vrei mai mult decit pesteri
Caius Beznoszka, zis "Bunicul". Animalul numit "lenes", cind sta pe creanga si-si face siesta, pare pe Extasy pe linga Bunicua, in multe din momentele vietii sale "de oras". (...) Frine riciind asfaltul, curbe care ar da hertz-infarct oricarui politist "rutier", prin locuri unde putini si-ar inchipui o masina, degete scormonind vioi prin "nascatoarea" computerelor. (Hei, daca Marin Preda poate folosi termenul, inseamna ca e deja "acreditat"!) Da, este acelasi personaj. Membru al A.S. Prusik din Timisoara, lector in cadrul Cursului de initiere in speologie, coechipier de nadejde in turele pe munte si de pestereala si... pasionat de canioane.

Povestea unui proiect de diploma
Caius are nerusinarea sa numere doar 22 de ani. Spun "nerusinare" pentru ca deja are in spate o poveste cu multe, multe pesteri si ceva canioane, pe deasupra. E de sase ani in Prusik si primii doi ani i-a bifat cu tidula de la parinti, semnata inainte de fiecare tura, ca are voie copilul sa intre in pesteri. Pentru ca asa cere regulamentul. Si pentru ca regulamentul pesterilor este ceva pentru care Caius are mult mai mult respect decit pentru Codul rutier. Acum nu mai are nevoie de semnaturi si a devenit vicepresedinte al asociatiei. Este in ultimele zile de studentie la Tehnologie audio, video, multimedia de la Politehnica Timisoara si, desigur, proiectul sau de diploma, care se cheama, sofisticat "Tehnici de sincronizare audio video", este realizat din fotografii facute in pestera. Nu stie cite pesteri a batut pina acum pentru ca de la a 30-a le-a pierdut numarul. Si, spune el, asta se intimpla acum multi ani. Multi, din cei sase. Dar anii au o alta lungime cind esti la 22.

Canioanele nu sint pentru oricine, oricind
Canioanele sint o treaba de care Caius s-a apucat in 2001. Nu, nu stati sa calculati citi ani avea, ca nu are sens. Probabil un brat bun de stuf il injura, din paradisul stufului care si-a dat obstescul sfirsit in Fabrica Letea, pentru hirtia ce a trebuit consumata cu "adeverintele" lui de mers in ture de speo sau canioane. Cea mai neplacuta experienta a lui venita din partea sportului extrem pe care il practica a fost cind a facut o entorsa la un picior la capatul unui "tobogan", coborind de pe o stinca. S-a dus primul si n-a sondat terenul, la capatul lunecarii il astepta un bolovan. Mai avea doua cascade de coborit, le-a coborit intr-un picior. Dar n-a renuntat la pasiunea sa. Acum a absolvit cursul de Canyoning 1 si 2 (incepatori si avansati), si s-a apucat si de cel de initiatori. Cu toate ca este un sport extrem care prinde teren in Romania, este unul dintre acelea de care se lipeste cel mai bine eticheta "Donat try at home, kids! Iam a professional". Sau, mai neaos, parafrazat: NU TE AVENTURA PINA NU TE INVATA CINEVA!!!

TEXT: Ramona BAluTescu
InfoUtil
Canyoning
pe intelesul tuturor
Coborirea de canioane este, de fapt, parcurgerea acestora pe firul apei, in jos, spre capatul canionului, deci intr-un singur sens. Pot interveni multe dificultati inselatoare. Astfel, in parcurgerea unui cani
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona