Baile Felix, paradisul apelor termale
Articol




Daca in latina Felix inseamna fericit, atunci, cu siguranta, Baile Felix reprezinta paradisul apelor termale. Intr-un loc fascinant in care elementele primordiale ale naturii, apa, aerul si pamintul se regasesc in cea mai pura forma, tot ce iti poti dori venind aici este o vacanta in care relaxarea se imbina perfect cu descoperirea unor locuri binecuvintate, cu un farmec aparte.

Locul pe unde multi au trecut si in care aproape toti s-au reintors
Inainte de plecare am incercat sa-mi fac o mica documentare despre ce inseamna Baile Felix azi. Si cum internetul imi este cel mai la indemina, am incercat o cautare despre atractiile turistice de aici. Din cauza ca rezultatele nu au fost foarte concludente, am devenit si mai curioasa. Eram sigura ca voi gasi ceva interesant.
Pe drumul de aproximativ opt ore dintre Bucuresti si Baile Felix, m-am tot intrebat de ce am ales aceasta destinatie, si nu alta. La bai nu mai fusesem decit o data, undeva la Herculane, cu o matusa care imi promisese o vacanta de vis, pe vremea cind aveam vreo 6 ani. Prin ochii copilului de atunci nu vedeam decit "oameni mari" care venisera la bai sa se faca bine. De ce sa se faca bine? Oare toti erau bolnavi? Nu chiar, dar poate la aceasta imagine a contribuit faptul ca o vedeam pe matusica unsa toata cu namol din cap pina in picioare si bagata apoi in niste cazi mari care faceau bulbuci.
Am ajuns in statiune seara tirziu. O mare de lume misuna pe strazile inguste. Toti erau imbracati lejer. Pareau relaxati si fericiti. Boxele vibrau in ritmuri diverse la terasele umbrite, iar aroma fripturilor ardelenesti te imbia sa vii mai aproape. Colegul meu nu s-a putut abtine sa exclame: "Mama, parca suntem in Mamaia!".
Mi se facuse o pofta de mincare...! Nu am mai rezistat pina la hotel, asa ca m-am oprit la prima terasa care mi-a iesit in cale. Ca de obicei am incercat mincarea cu cea mai ciudata denumire, chelnerul
spunindu-mi ca este specialitatea casei. Nu ma intrebati cum se numea, pentru ca denumirea era prea intortocheata pentru mine la acea ora tirzie. Va pot spune insa ca era un fel de gulas picant, foarte gustos, iar portia era suficient de mare ca sa te lase pironit in scaun pentru o bucata buna de timp (de placere, evident).
De desert nu a mai fost loc, in schimb am lenevit un pic si am "scanat" figurile oamenilor care se aflau in acel local. Fete frumoase, baieti cocheti si, la o masa mai retrasa, o doamna cu vreo patru nepoti neastimparati care tipau in gura mare ca ei vor la piscina. Delicata, doamna incerca sa le explice ca nu pot sta toata ziua in apa, ca mai trebuie sa manince si sa doarma. Eh, mi-am zis, inseamna ca apele termale de aici chiar au ceva magic. Chiar si legendele vorbesc despre secretele acestor locuri fara de seaman, unde natura s-a intrecut pe ea insasi, unde obiceiurile au capatat mister si unde trecatorul e prins de vraja tamaduitoare a apelor inzestrate cu puteri nebanuite. E locul pe unde multi au trecut si in care aproape toti s-au reintors.

Seri bihorene, piscine cu apa termala, medici de traditie
Ajunsa la hotel, am rasfoit pliantele aflate pe noptiera bine lustruita. Asftel am aflat ca factorii naturali de cura specifici acestei zone favorizeaza tratamentul cu ape termominerale care au temperaturi intre 20 si 49 grade C. Elementele active din ape au un efect benefic asupra intregului organism, creind reactii lente, placut suportabile. Astfel de tratamente sunt recomandate in afectiuni reumatice inflamatorii, degenerative, posttraumatice ale sistemului nervos central si periferic.
Am adormit, gindindu-ma la cite as putea face a doua zi. Aveam de unde alege. Piscinele din Baile Felix ofera un bun prilej de practicare a inotului in bazine inchise si deschise, plaja si alte activitati sportive. Terenurile de sport permit practicarea jocurilor de tenis, baschet si a atletismului. Restaurantele din Baile Felix ofera, zilnic, muzica de dans, seri bihorene si distractive.
Dimineata, fiind inca adormita, am apasat din greseala pe un alt buton, iar liftul m-a dus undeva la subsolul hotelului. Doctori in halate albe, imaculate, doamne si domnisoare in costume de baie, copii cu colaci colorati se plimbau care incotro pe holuri. O usa intredeschisa mi-a atras atentia. O masa de masaj, niste miini puternice, uleiuri aromate, o pacienta trecuta de prima tinerete si un maseur... si un maseur! Ah, am zis de doua ori? M-am ciupit usor sa vad daca inca visez. Nu! Ma trezisem, ajunsesem la centrul de wellness. Am zimbit strengareste, de parca as fi facut vreo isprava, si am pasit pe virfuri, ca si cind as fi vrut ca nimeni sa nu stie ca am tras cu ochiul. Pe usa deschisa scria cu litere mari: MASOTERAPIE-masaj general si partial, relaxant si tonifiant.

Baile Felix- sanatate curata
Incercind sa gasesc iesirea, zapacita fiind de cabinetul de masaj, de sauna, de piscinele acoperite in care se balacea o multime de oameni, de vanele imense unde stateau foarte relaxat niste doamne... m-am ciocnit de cineva si am alunecat. Chicote de ris in jurul meu... O doamna grasuta si draguta mi-a intins mina si m-a ajutat sa ma ridic.
M-a intrebat cu o voce extrem de blinda si mieroasa, asemanatoare cu cea a bunicelor din desenele animate: "Dar tu de ce mergi imbracata pe aici? Ce cauti?". O intrebare care poate parea cel putin ciudata la prima vedere. Brusc am aruncat o privire asupra tinutei mele, care poate ar fi fost potrivita la birou, nu aici. Am inceput sa ma bilbii, deoarece, de fapt, nici nu stiam ce cautam. Femeia incerca sa ma dezmeticeasca. A inceput sa imi povesteasca despre ea, mi-a spus ca a fost asistenta medicala o viata intreaga si ca, ori de cite ori poate, vine aici, la Baile Felix, pentru ca aici este "sanatate curata". Asa le-a recomandat tuturor pacientilor care i-au trecut prin mina si nici unul nu s-a intors dezamagit. Mi-a spus ca stie acest loc ca in palma si
m-am trezit plimbata ca un turist cu ghidul linga el. Vorbea incontinuu, la fel ca un ghid, si poate ca daca nu as fi simtit ca vorbeste din tot sufletul, as fi crezut ca este platita de complexul hotelier sa faca reclama.
Avind intotdeauna reportofonul la mine, nu am ezitat sa apas butonul de inregistrare, banuind ca aceasta doamna imi va spune exact ce as fi vrut sa aflu, daca mi-as fi facut singura documentarea. Va redau intocmai vorbele dumneaei:
"Renumite pentru programele de tratament ce combina in mod ideal metodele moderne cu cele traditionale, hotelurile societatii "Turism Felix" pot fi considerate adevarate temple ale relaxarii. Astfel, in cadrul bazelor de tratament ale hotelurilor Termal, International, Poienita, Unirea, Mures si Lotus poti beneficia de proprietatile de exceptie ale apelor termale.
Echipamentele de tratament de ultima generatie se completeaza perfect cu profesionalismul personalului medical, pentru a-ti reda tonusul si pofta de viata."
Am intrerupt-o si am intrebat-o ce instalatii si proceduri de tratament gasesc aici, si, nici de data asta, nu a parut incurcata, si a inceput sa turuie ca un elev care stia lectia pe dinafara.
"Instalatii si proceduri de tratament:
l hidroterapie: bai cu apa termala in bazine, bai de plante, dus subacval, dus scotian, jacuzzi, afuziuni, baie drenolimfatica;
l kinetoterapie in bazine cu apa termala si vane;
l elongatii*- subacvale si pe masa
l electroterapie: Stanger, bai galvanice, diadinamice, ultrasunete, TENS, magnetodiaflux;
l inhalatii aerosoli cu ape termale si medicamente;
l termoterapie: impachetari cu parafina;
l aromoterapie: bai cu arome, gimnastica relaxanta, masaj cu uleiuri;
l masoterapie: masaj general si partial, relaxant si tonifiant;
l kinetoterapie individuala sau in grup.
Baza medicala include de asemenea un laborator unde se efectueaza investigatii medicale complexe cu aparatura moderna si personal medical specializat.
In bazele de tratament Termal- Nufarul, International si Poienita se efectueaza si tratamente cu produse romanesti "Gerovital" si "Aslavital" in cure de doua sau de trei saptamini. In cabinetele de cosmetica se aplica tratamente de estetica faciala si corporala cu aceste produse renumite in intreaga lume.
Cind mintea si trupul sunt intr-o deplina uniune, tonusul si pofta de viata isi regasesc locul in mod natural. Si pentru ca hotelurile exista tocmai pentru a te bucura din plin de relaxarea de care ai nevoie, au fost concepute centre speciale de wellness pentru a-ti revigora conditia fizica si psihica.
Fie ca alegi hidroterapia, masajul, hidromasajul complet, baile termale cu infuzie de plante, sauna ori solarul, centrele de wellness reprezinta locul in care te vei simti in cea mai buna forma.
Dotate cu cele mai moderne echipamente, centrele de wellness si sala de fitness sunt accesibile zilnic atit persoanelor din hoteluri, cit si celor din afara acestora.
In fiecare zi, in tot timpul anului, Centrele de wellness Termal si Apollo iti stau la dispozitie cu piscinele interioare si exterioare cu ape termale."
S-a oprit apoi brusc, de parca ar fi uitat ceva. Dupa acest discurs, parca, urmau aplauze. S-a scuzat si mi-a spus ca, din pacate, trebuie sa plece, ca are o programare importanta la masaj. A zimbit, mi-a facut cu ochiul si a adaugat: "Cu spatele nu am probleme, dar e asa dragut tinarul Felix, de la cabinet, incit imi da energie pentru inca o saptamina de acum incolo!".
M-am intors in camera, mi-am luat aparatul de fotografiat si am pornit prin statiune la vinatoare de fotografii pentru voi. Sa speram ca vorbesc de la sine.
Din pacate, timpul nu mi-a permis sa vizitez chiar toate obiectivele turistice din imprejurimi, asa ca va las pe voi sa le descoperiti si, poate, ne povestiti si noua!
Se organizeaza excursii pentru vizitarea orasului Oradea - Palatul Baroc (1762), Muzeul "Tarii Crisurilor", Sirul Canonicilor (construit in 1773, format dintr-un culoar de peste 100 m), vizitarea diferitelor obiective turistice - Pestera Ursilor, Pestera Focul Viu, Pestera Meziad, Cetatile Ponorului (rezervatie naturala complexa alcatuita din trei avene uriase si un riu subteran), vizitarea statiunii Stina de Vale, situata la o altitudine de 1.100 m.
La Baile Felix va puteti duce oricind fie vara, fie iarna temperaturile sunt propice pentru relaxare si tratament, astfel incit ploaia sau frigul iernii nu reprezinta o piedica pentru o baie cu apa geotermala in aer liber. Izvoarele cu apa geotermala ating temperaturi de 43-49 grade C, au proprietati curative certificate, iar namolurile au proprietati sapropelice*.
Inapoi, spre Bucuresti. Un drum lung, dar ce conta? M-am intors relaxata de la Baile Felix, unde Baile trateaza domnii de diverse afectiuni si Felix le face pe doamne fericite. Hehe, un joc de cuvinte nevinovat, va asigur. O data ce ai ajuns in Baile Felix, cu siguranta o sa revii si la anul.

Pentru relatii suplimentare contactati Agentia de Turism Felix .
(tel.: 0259. 318.321; 0259. 318. 459)

TEXT&FOTO: ANA-MARIA TANASESCU
InfoUtil
Renumita atit in tara, cit si peste hotare, statiunea Baile Felix este localizata in partea de nord-vest a Romaniei, la 9 km de municipiul Oradea si la 20 km de granita cu Ungaria. Situata in Cimpia Crisurilor, intr-o zona colinara cu paduri de fag si de
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona