Maria Radna si cetatea Soimos, la vreme de Sarbatoare
Articol









Mda, cam 25 de ani. Ceva in genul asta. Cam un sfert de secol sa fi scurs de cind, copil fiind, ma lua matusa-mea Carmen de-o aripa, ma arunca intr-un tren, dupa ce-mi smulgea, in prealabil, promisiunea solemna ca o sa incerc sa-mi tin gura timp de 40 de minute si ajungeam fain-frumos la Radna. Sau Lipova. Sau Radna. Uitati, sint un om consecvent, daca n-am stiut timp de 33 de ani care e faza cu Lipova si Radna, n-o sa ma pun sa sap acum dupa explicatii - a devenit aproape o chestiune de mindrie sa las treaba asta nerezolvata. Cred ca e asa: avem un oras, Lipova. Avem un loc, Radna, care, acum, e cartier al Lipovei. Cindva, s-or fi unit peste Muresul care le desparte. Dar maretia Radnei nu a lasat-o sa-si schimbe numele. Chiar si statia de tren e in Radna, iar pe gara scrie Radna, nu Lipova. Nu ma injurati, daca nu este asa. Vorbesc despre perceptia mea subiectiva, nu despre geografie. Si despre ingeri. Ingerii Radnei.

Inaripare
Pentru ca Radna este un loc cu inger. Unii oameni, unele locuri au inger, altele n-au. Altele, ca in bancul cu bideul, au asa si-asa, dar ala nu mai e inger, e cel mult o naluca ce are chef, uneori, sa fie simpatica. Iar noi vorbim de ingerul locului. Treaba aceea laminata in forma de inefabil, care da lumina si bine unui loc, din lumina si binele caruia te poti impartasi. "Cumulul de soarta buna", cum spune filosoful fara sistem Vasile Andru. Prima mea intilnire cu ingerul locului a fost una materiala, palpabila. Manastirea Maria Radna este unul dintre cele citeva locuri de pelerinaj ale catolicilor din Romania. Loc cu puteri magice, in care oamenii vin de mult, mult timp sa se roage Mariei cea plina de har. Este la 40 de minute distanta de Arad si la doua ore, tot cu trenul, de Timisoara. (Un triunghi oarecum mai lataret pe-o parte, asa, ca o stea de mare cu trei picioare, pe care a calcat-o cineva pe un piciorus si i l-a lungit. Piciorusul dinspre Timisoara.) De Sfinta Maria, din 15 august si de 8 septembrie se aduna lume multa, se face tirg, se vind si se cumpara obiecte care au legatura cu Sfinta Maria, patroana locului. Asa era si acum 25 de ani, era tot 15 august, ca azi, tot plin de lume, Carmen mi-a cumparat un ingeras de gips cu aripi vopsite in argintiu. (Nu stiu, parca, totusi, obiectele nu erau asa de lovite de prost-gust, pe atunci). Bun, nu pot spune, era educativ din partea unei matusi, iar ea inca nu avea de unde sa stie ca relatia mea cu religia va deveni una de respect la distanta (eu si religia: ne stim, ne vedem pe strada, ne salutam fara sa trecem trotuarul si cam atit). Ingerul l-am folosit ca orice fetita care incepe sa remarce ca, pe lume, exista farduri - aripile sale lasau, la frecare, pe deget, o pulbere argintie care, cu putina fantezie, putea fi folosita pe pleoape sau pe unghii. A trecut timpul, am mai fost la Radna de multe ori, am crescut, am inceput sa scriu, meseria si vocatia din spatele ei m-au facut sa invat sa caut ingerul din lucruri, din locuri, din oameni. Religia mea are o dezvoltare orizontala, ca un cumulonimbus lesinat si cazut intr-o rina. Triunghiul cer-om-pamint dintr-o ikebana in care stilul cascada pune tija cerului, mai lunga, sub cea a omului, mai scurta, dar viguroasa. Asta nu exclude ingerul. Binele. Iar, la Radna, simti ca binele sta ciopor.

Un drum mic pentru om. Indeajuns de mare pentru umanitate. Si pentru tarabele ei
Este,din nou, 15 august, a trecut un sfert de secol, fardurile mele sint de firma si, in nici un caz, argintii, vreau sa scriu despre Radna, este un loc pe care merita sa-l cunoasca si altii, vreau sa va spun despre manastire, despre Cetatea Soimos care e tot in zona Radna, despre oamenii din jur, despre traditii si trecut frumos. Merg cu trenul, de azi incepe toamna, parca urc pe Kilimandjaro, plec din cimpie vara, in doua ore e deal, incep Muntii Zarandului si simti cum se schimba anotimpul, cu o muchie de 90 de grade, sub veghea unor nori demni de penelul lui Isaac Levitan. Intilnirea cu Muresul, gara imi pregatesc sufletul de sarbatoare. Cobor din tren, apelind la forta gravitationala, picind literalmente in cap unei multimi de oameni care crede doar in urcare, nu si in coborire. Fenomen social nou: piata de linga gara e plina de tarabe si gratare cu mici, de urlet de manele si stive de pepeni de diverse culori si etnii.
"A sarbatori ziua Mariei prin munca". Cincinalul in patru ani si jumatate. Posibilitati de profit. Isi mai aduce aminte, oare, cineva, aici, ca ziua Sfintei Maria e o sarbatoare religioasa? Plozi chelfanind vata pe bat ma izbesc si-mi trec aproape printre picioare. Imi zboara prin minte o injuratura complicata, in maghiara. Ma abtin. Urmez drumul mare ce pleaca din gara, fac o dreapta ceruta de piriul ivit in cale. Peste citeva minute am ajuns. Haloimasul tirgului este altfel decit in ceilalti ani. La baza manastirii trece drumul european E 68, despartind zona cu parfum de mititei de cea mai septica, din partea cu manastirea, care prezinta doar obiecte kitsch. Poze ale Fecioarei Maria, inconjurate de volute de salcie, medalioane cu rabdatoarea Maria pictata in culori care ar face un tucan sa se impace, resemnat, cu propriul sau cioc. Ingerul meu cu aripi argintii era o adevarata opera de arta pe linga ciudateniile astea, dar, poate, asa spunem toti, gindindu-ne la trecut.

Genunchi zdrobiti, batrini, nepasatori
Urc la biserica, e drumul de 15 august - acum multa vreme, in ziua asta, credinciosii urcau in genunchi, implorind iertarea pacatelor. Si veneau pe jos, pina aici, din satele apropiate - chiar din orasele apropiate. Timpul a trecut, traditia s-a golit, pentru multi, de miez, e o moda sa mergi la Maria Radna si sa-ti cumperi un rozariu pe care nimeni nu va spune rugaciuni. Totusi, sint martora la o intoarcere in trecut. Un barbat urca in genunchi, cu truda si rabdare. Il fotografiez fara sa-l deranjez, mai din spate, credinta nu trebuie sa fie un spectacol pentru cei fara bilet. Fac cinci cadre, sint martora urcarii a trei tipuri de credinta personala. Un barbat in floarea virstei urca in genunchi. Un batrin ponosit, pe linga el, urca lovind cu un fir de iarba in stinga si-n dreapta, spunind ceva, un tinar e deja sus, pe platforma de la intrarea in biserica, vorbeste la celular, ma indoiesc ca-si suna confesorul. Complicate sint caile Domnului...

Amalgam naucitor
Intru, slujbele in croata, romana, maghiara si germana s-au terminat, fac fotografii incercind sa deranjez cit mai putin. Vasele de la intrare, cu apa sfintita, sint pline de monede. O practica ce m-a lasat masca - n-am mai vazut asa ceva niciunde, niciunde. Parca ar fi gradina zoologica, unde indemni copiii sa arunce bani in balta crocodilului. Ciudat. Banii astia or fi avind vreo legatura cu manelele din susul paginii si din josul dealului?... Altarul, piatra din legenda cu otomanul care a vrut sa intre cu calul in biserica si copita calului s-a oprit in piatra si n-a mai putut pasi mai departe, oameni in strane, dorinta de izbavire, cainta, fatarnicie, prostie, spectacol. Adica, lume, cu toate ale sale. Fata cu buricul gol, ce baleteaza languros prin nava bisericii, maioul slaparului ce face reclama la Dumnezeu stie ce echipa de fotbal etranjera. Oamenii se imbulzesc la micul punct de vinzare de obiecte religioase aflat in biserica. La Alimentara, scrie ca nu se vind tigari persoanelor sub 18 ani. Aici ce sa se scrie?... Doua tinere puternic fardate
si-au achizitionat gablonturi cu iz religios si isi incarca, pios, cu ele, miinile, gitul si ce-o mai fi. Discuta la un metru distanta in spatele meu. Se intreaba la ce-or ajuta chestiile cumparate si cum se cheama ele, matanii sau cum? Fulger rapid doua poze, nici nu-si dau seama ca lor le erau destinate bliturile, ma gindesc ce-o fi in tigva acestor dame...

Culorile se topesc, contururile vorbesc, in felul lor, despre speranta
Prind trei fetite in cadru, nu foarte avute, nu foarte curate, sint copii veniti de la joaca, isi fac cruce cu degetele inmuiate in apa sfintita, cum e obiceiul la catolici. Fruntea celei mijlocii sclipeste de apa sperantei de mai bine cu care s-a primenit. Vin la mine, si, respectuos, ma roaga sa le arat poza. Le-o arat, imi spun multumesc pentru ca le-am fotografiat si pleaca. Hm, poate ca, totusi, ingerul nu e departe de-aici! Poate ca ingerul rabda si celulare, si moda stadionului, si izul de mititei de dragul zilei Mariei, de dragul celor care vin, la ziua Mariei, cu sufletul luminos. Vreau sa scap un moment de culori si contradictii, fac citeva poze in contre jour, dinspre nava spre usa luminata, prind siluete de batrini, de familii care vin cu copii. Constat ca am ajuns la virsta la care gindesc, ca e mai bine ca parintii sa-si poarte copiii spre biserica decit spre birt.

Aproape gata
Ies, zone mari de pamint sint arse de luminarile pe care rivna oamenilor intru mintuire si iertare le-a trimis ca ambasadori spre ce cred ei ca e pe sus si asaza lucrurile. Trec pe linga firma cu "Obiecte sfintite", pe linga intrupari grotesti de sfinti si Marii. Pe gardul caminului spital de linga biserica s-a urcat un bolnav care priveste, rupt de lume, forfota de plecare a masinilor cu comersanti. E obositor, simt ca e mult comert si, probabil, mai putina credinta. Iar ingerul nostru cu aripi de argint are nevoie de credinta ca sa vina la intilnire si la anul...

Seara tirzie, seara inalta
O iau la stinga, pe drumul european, vreo cinci kilometri pina la cetatea Soimos. Cetate de ev mediu, onesta, pe virful unui deal - azi, ruina. Semeata, deasupra Luncii Muresului, deasupra caii ferate, deasupra aproape a orice. Tot Carmen ma aducea si aici. Aici am vazut prima data plantele pe care azi stiu sa le chem cu numele lor, coada vacii si fierea pamintului, si chiar cu numele lor tainic, latinesc. E un loc frumos, cumva bun in asfintit, de parca ingerul si-ar intinde aripa lui pina aici. Urc 15 minute, sustinut. Am ajuns. Sint singura, n-am mai fost niciodata singura la Soimos. Dau de copacul ce iese nefiresc din laterala unui zid de cetate, dau de arcadele care pozeaza, gales, in asfintit. Cindva m-a nins, aici, cindva mi-am facut ziua de nastere, aici, cindva am facut, aici, urcare libera si coborire in rapel pe unul din ziduri, in cadrul unui concurs al Asociatiei Turistilor Montani din Arad. Amintirile mele se suprapun, ca o pojghita, peste amintirile proprii, de sute de ani, ale zidurilor cetatii. E un loc care poate deveni drag, cu usurinta, oricui. E ca o lectie despre cetate, despre povesti cu cetate. Cobor, dau de o familie de cai pe o poteca ingusta, cred ca minzul il intreaba pe taa-sau: "Tanti musca?". Tot asa cum ma intreb eu, in sinea mea , daca vreunul dintre caii aia musca, totul a luat exact o ora, alti kilometri inapoi, noapte, pruni rupti de roadele unui an indestulat in Crisana si Banat. Sint cu sufletul impacat, a fost o zi buna, rodnica, La multi ani, Maria!, cea plina de har, ingerul paseste in dreapta mea, cu atentie sa nu fie strivit de TIR-uri, de nou, o sa ma bucur sa scriu materialul asta, vad siluetele turnurilor de la biserica Maria Radna, iese luna ca o jumatate perfecta de ceva cald si bun, ca jumatatea de mar din Alba-ca-Zapada, doar ca asta e o jumatate buna, prietenoasa, nu simt prea mult din oboseala, ce bine ar putea fi pe o planeta in care noptile au un reper asa de frumos ca luna de argint, uite, uite, luna are aripi de argint!

text&foto: Ramona BAluTescu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona