Laos, Lan Xang, regatul unui milion de elefanti
Articol












Cea mai putin vizitata tara din Asia de Sud-Est, dar si cea mai enigmatica, Laos, este o combinatie ametitoare de monumente splendide si drumuri neasfaltate, peisaje tulburatoare si zone neelectrificate, saracie dezolanta si bucatarie delicioasa. Infrastructura care, pe alocuri, lipseste cu desavirsire transforma orice calatorie in Laos intr-un proiect ambitios. In ciuda acestor minusuri, Laos este o tara care merita descoperita. "Regatul unui milion de elefanti", asa cum se numea in Evul Mediu, Laosul are ceva de oferit fiecarui calator in parte. M-am convins de asta in saptamina pe care am petrecut-o aici, trecind prin cimpiile Mekongului si ajungind pina la muntii Annamiti.

Exista o doza mare de hazard in orice calatorie, in Asia, chiar daca e minutios pregatita de acasa. M-am inarmat cu rabdare si intelegere si mi-am cumparat un bilet la trenul de noapte care pleaca din Bangkok, capitala Thailandei, spre granita laotiana. A doua zi dimineata, am ajuns la punctul de frontiera Nong Kai. Am avut ideea, care ulterior s-a dovedit a fi neinspirata, de a ma opri la restaurantul garii pentru micul dejun. In Asia de Sud-Est e recomandat sa bei din sticla si sa maninci doar in locurile cunoscute, dar sigur nu poti sa fii niciodata. Mi-am amintit de acest sfat dupa ce am vazut cum chelnerul era gata sa-mi toarne apa intr-un pahar in care convietuiau sase furnici. E adevarat ca in zona, insectele prajite sint o specialitate en vogue, dar creaturile din paharul meu pareau cit se poate de vii. Chelnerul le-a scuturat cu nonsalanta si mi-a turnat apa, ca si cum ar fi fost un obicei al locului. A doua idee neinspirata a fost sa vad cum arata locul unde se prepara mincarea. Asa-zisa bucatarie era o baraca sordida ascunsa in spatele unor copaci unde ma astepta o scena de-a dreptul suprarealista. Totul se gatea intr-o singura tigaie frecata cu o cirpa care cadea din cind in cind pe jos intr-o balta cu zoaie. Doi cocosi furiosi sareau cu ghearele peste farfuriile si legumele "spalate", iar in fata bucatarului o catea isi alapta puii abia nascuti. Din aceasta cauza, la toate mesele, strainii mincau biscuiti.
Daca sinteti maniaci ai curateniei, nu alegeti niciodata Asia de Sud-Est ca destinatie. Veti trai un cosmar. Chiar si in hotelurile de categorie superioara puteti avea surprize dintre cele mai neplacute... dar daca fugiti de turismul de masa, de plajele care colcaie de oameni, de statiunile supraaglomerate unde muzica se asculta doar la maximum si doriti sa vedeti locuri cu adevarat extraordinare, atunci luati-va rucsacul si riscurile in spate si porniti la drum. Tarile din "Triunghiul de aur" (Laos, Thailanda si Myanmar) si, mai ales, Laosul va vor marca decisiv.
Intre Thailanda si Laos, exista asa-numitul Pod al prieteniei care traverseaza fluviul Mekong. Ajunsa la frontiera, am platit taxa de 30 de dolari pentru viza, enorm pentru o tara recunoscuta ca una dintre cele mai sarace din Asia. Vamesul nu gaseste Romania in calculator si, incurcat, ma intreaba de mai multe ori ce tara e asta si daca, intr-adevar, exista. In cele din urma, se convinge
Aflat la doar citiva kilometri de granita, Vientiane, "Orasul de santal", este de 500 de ani capitala Laosului. Asezarea este un amestec socant de Asia si Europa, cu influente chinezesti, thailandeze, franceze, rusesti, dar si americane. Peisajul citadin e impinzit de panouri cu secera si ciocanul si de lozinci prin care sintem informati ca partidul comunist a cistigat definitiv batalia cu drogurile, desi Laosul se numara, alaturi de Afganistan si Myanmar, printre marii producatori si exportatori de opium din lume. Ce-i drept, site-ul CIA spune totusi ca productia este in scadere
Mic si linistit, Orasul de santal are aproape 150.000 de locuitori. Vientiane se intinde de-a lungul Mekongului, care formeaza, de fapt, granita naturala cu Thailanda. In prima seara, m-am plimbat pe malul fluviului, printre restaurantele traditionale cu masute joase si fara scaune. Intreaga faleza se anima in cursul serii. In special, tinerii si turistii straini vin sa manince si sa admire apusul. Am comandat si eu meniul zilei: supa condimentata cu chili si (felul doi) peste. Dupa prima lingura de zeama, mi-au dat lacrimile si mi s-au desfundat instantaneu narile, asa ca m-am grabit sa trec la celalalt fel de mincare: peste proaspat pescuit din Mekong, invelit in frunze de banana si fiert la aburi cu garnitura de legume inabusite in curry si lapte de cocos. Un adevarat festin pentru papilele mele gustative dar nu neaparat o noutate, pentru ca bucataria locala seamana destul de mult cu cea thailandeza.
A doua zi am inceput sa explorez orasul. Bulevardul principal, un Champs Elises laotian se termina cu un arc de triumf local - Patuxai, care aminteste de la distanta de celebra constructie pariziana, dar care, in interior, este ornamentat cu motive si desene de inspiratie locala. Am urcat in virful arcului si am fotografiat orasul de la inaltime. Patuxai, actualmente un memorial inchinat soldatilor necunoscuti, morti in razboaiele precomuniste, a fost ridicat in 1960, din cimentul cumparat de la americani pentru construirea unui aeroport. Strainii au botezat acest arc "pista verticala". In centrul orasului, foarte aproape de ambasada americana, se afla That Dam sau piramida neagra, un templu de dimensiuni reduse construit in secolul al XV-lea. Legenda spune ca, in timpul razboiului din 1828 contra Siamului, aici s-ar fi nascut un "naga" inspaimintator, un dragon urias cu sapte capete care i-a protejat pe localnici de furia thailandezilor. Restaurata in urma cu zece ani, constructia din caramida neagra pastreaza patina si farmecul vremurilor de altadata.
Inima orasului si punctul de maxima atractie atit pentru turisti, cit si pentru credinciosii budisti il reprezinta Pha That Luang, cel mai important monument din Laos. Marele Templu reprezinta nu doar un venerat sanctuar budist, ci si simbolul suveranitatii nationale. Localnicii sustin ca monumentul are o vechime de peste 2.300 de ani si ca, la temelia lui, se afla ingropat un os al lui Buddha. In urma sapaturilor facute, arheologii occidentali afirma insa ca vechimea primei constructii budiste ridicate aici nu depaseste o mie de ani. Actuala forma piramidala pe care o are monumentul ii apartine regelui Setthathirat, care a decis in anul 1566 sa modifice vechiul templu. Calatorii europeni care au asistat la ceremoniile desfasurate aici in secolul al XVII-lea au ramas profund marcati nu atit de grandoarea acestora, cit de cantitatea masiva de aur care acopera edificiul. Razboinicii birmanezi si thailandezi au distrus si au jefuit de mai multe ori sanctuarul. In secolul al XIX-lea, templul a fost inconjurat de ziduri de aparare impotriva invadatorilor, iar, in anul 1900, in timpul dominatiei franceze, a fost pentru prima data restaurat.

In a treia zi a sederii mele la Vientiane mi-am propus sa vizitez Buddha Park, centrul spiritual al Asiei de Sud-Est, aflat la 30 de kilometri de capitala. La Buddha Park se poate ajunge cu taxiul - care costa in jur de 20 de dolari - sau cu tuk-tuk-ul, pentru care se plateste doar jumatate. Mai e si varianta economica: transportul in comun si atunci pretul calatoriei nu depaseste doi dolari. Am ales ultima varianta. M-am indreptat spre piata mare, Talat Sao, unde se afla statia centrala de autobuze. Pret de o ora nu m-am putut desprinde de tarabele incarcate cu splendide bijuterii de argint. M-au fascinat, mai ales, bratarile: unele, gratios incrustate cu pietre semipretioase, iar altele masive ca niste catuse care iti acopereau jumatate din brat. Din pacate preturile erau mari si, spre surprinderea mea, vinzatorii refuzau sa negocieze sau lasau nesemnificativ din pret. In cele din urma, m-am indreptat spre autobuz. Cu greu am aflat care era cel potrivit.
In Laos, transportul in comun este ingrozitor de ieftin, de aglomerat si de incomod. Oamenii ingramadesc intre scaune saci, sacose burdusite si gaini, nu exista aer conditionat si nici suspensii, iar strazile se transforma in ulite de pamint imediat ce ai iesit din oras. Linga mine sta un batrin fara dinti care mesteca un fel de radacina rosie. Gura i se umple des de saliva si batrinul scuipa apasat pe jos, mult prea aproape de picioarele mele. Ma ridic si vad o fata caucaziana (adica, fara ochi oblici) si un barbat cu un rucsac imens in brate. Ma asez linga el. Barbatul imi intinde mina si se prezinta. Il cheama Ali si e turc. Cind aude ca vin din Romania spune pe nerasuflate: "Hagi, noroc, Dracula, Hagi". Zic si eu la fel de repede "bacsis, Ataturk, halva, Istanbul" si ne imprietenim. Ii spun lui Ali unde vreau sa ajung si, imediat, se ofera sa ma ajute. Imi explica cu un aer pedagogic ca in Asia, nu poti sa fii niciodata sigur de nimic si ca e bine sa intrebi de mai multe ori. Am, din fericire, doua vederi cu statuia uriasa a lui Buddha, emblema celebrului parc. Punem la cale o tactica avansata de lupta: eu intreb in jumatatea din fata a masinii si el in spate. Nimeni nu vorbeste nici o limba straina, dar toti dau din cap ca si cum ar fi inteles. Ali traieste in Germania unde, imi explica el, "e curat, dar plictiseala mare si toata ziua munca, munca, munca" Ali prefera Asia, chiar si asa, mai fara toalete. Asia e vesela, (nu incrincenata precum Europa) si toata lumea suride cumva in mod spontan-iresponsabil. Calm, saracie, mizerie si voiosie. Dupa 45 de minute de cutreierat satele ma impacientez. Ali propune sa intrebam din nou, de data asta eu in spatele autocarului si el in fata. Dupa inca o jumatate de ora de mers prin niste coclauri selenari unde muntii de praf inghiteau practic orice urma de peisaj, toata lumea se scoala in picioare si imi arata o intrare cu o inscriptie enorma in laotiana. Soferul pune o frina cu simt de raspundere, cad citeva plase si o gaina dezorientata incearca sa zboare pe geam iata-ma la destinatia mult visata, Buddha Park, sau, cel putin, asa cred. Platesc taxa de un dolar, intru si, spre surprinderea mea, vad niste dinozauri din piatra in marime naturala printre care si celebrul tyrannosaurus rex. Usor tulburata continui sa merg si dau de niste gaini uriase sculptate in marmura si de niste curcani uriasi si ei facuti din bambus si acoperiti cu beculete. Ma intorc si intreb unde am nimerit. La Jurassic Park mi se raspunde intr-o engleza destul de buna si, pina la Buddha Park, mai sint inca zece kilometri. Am negociat un tuk-tuk si pentru un dolar si jumatate soferul a acceptat sa ma duca la destinatia dorita. Cu 20 de minute inainte de inchidere, am reusit sa intru la Buddha Park sau Xieng Huang, orasul spiritual, cum ii spun localnicii. Ansamblul se afla tot pe malul Mekongului si contine o colectie impresionanta de statui hinduse si budiste. Acest ansamblu a fost construit acum o jumatate de secol de Bunleula Sulilat, un yoghin - preot - saman cu preocupari interreligioase. Dorinta lui este sa uneasca filosofia hindu cu cea budista. Sulilat a fost elevul unui batrin hindus care a trait in Vietnam. Legenda spune ca in timp ce medita pe coama unui munte, a fost absorbit de apele tumultuoase ale unui riu din apropiere, care l-au transportat chiar in fata inteleptului brahman. O data cu revolutia comunista, creatorul parcului lui Buddha s-a mutat in Thailanda si isi continua in aceasta tara doctrina unificatoare. Statuile uriase de aici ii reprezinta pe Shiva, Visnu, Arjuna, Buddha si alte zeitati importante din budism si hinduism. Aici se incheie insa prima parte a calatoriei in Laos. In numarul urmator, vom merge spre nordul tarii la Luang Prabang oras declarat patrimoniu mondial, sediul a peste 30 de temple medievale budiste si vom face o calatorie pe Mekong la Pak Ou unde se afla misterioasa pestera a lui Buddha.

Scurt istoric
Laosul a devenit un regat de sine statator in 1353 sub marele rege Fa Ngum, cel care a cucerit teritorii intinse si a declarat budismul drept religie de stat. Legenda spune ca suveranul ar fi fost casatorit cu printesa Nang Nyacu fata lui Jayavarman, marele imparat al Angkorului.
In urmatorii trei sute de ani a urmat o perioada de inflorire si extindere. Laosul cuprindea teritorii intinse care astazi fac parte din Thailanda si Cambodgia. Din secolul al XVIII-lea incepe declinul regatului care intra sub stapinire thailandeza, franceza, japoneza si, din nou, franceza.
La sfirsitul secolului al XIX-lea, in urma unui tratat semnat cu Thailanda, Franta preia pentru prima data controlul teritoriilor de la est de Mekong, care capata numele de Laos. Din 1893 si pina in 1907, acestea fac parte din Indochina franceza.
La sfirsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, japonezii ocupa Laosul si il forteaza pe suveranul instalat de francezi sa proclame independenta tarii.
In 1945 trupele franceze revin si redeclara Laosul protectorat francez.
In 1949, Laosul devine stat membru al Natiunilor Unite si este pentru prima data recunoscut ca o natiune de sine statatoare, dar deplina suveranitate nu si-o va cistiga decit patru ani mai tirziu in urma semnarii tratatului franco-laotian.
In 1950, cu sprijin vietnamez, apare partidul comunist.
Intre 1964 si 1973, SUA declanseaza asa-numitul razboi secret si bombardeaza in ascuns tinte comuniste.
Disputele intre cele doua aripi, proamericana si provietnameza, se termina in 1975 cu victoria stingii si instaurarea partidului comunist la putere. Sint interzise practicile budiste si sint trimisi la munca fortata peste 40.000 de laotieni, iar alti 30.000 infunda puscariile pe motive politice. Desi, ulterior, guvernul comunist a incercat sa aiba propria sa perestroika si sa faca citeva reforme, exodul cetatenilor laotieni nu a mai putut fi oprit. Practic, 300.000 de oameni, mai mult de 10% din intreaga populatie la acea vreme, au plecat peste granite.
Din 1986 guvernul comunist incepe o usoara descentralizare economica si o timida incurajare a initiativelor private. Unele dintre familiile carora li s-au confiscat paminturile la colectivizarea din 1975 si-au putut recapata proprietatea. Desi rata de crestere economica de sase procente inregistrata in ultimii ani este importanta, Laosul ramine una dintre cele mai sarace tari din Asia.
In 2004, Statele Unite reiau relatiile comerciale cu Laosul si ii acorda clauze privilegiate la export.
Dupa o perioada de 300 de ani de razboi cu Birmania, China, Thailanda, Japonia, Franta si SUA, astazi in Laos este, in sfirsit, liniste.

Laos pe scurt
l Asezare: in Asia de Sud-Est, se invecineaza cu Thailanda la vest, Myanmar si China la nord, Vietnam in est si Cambodgia in sud.
l Capitala este la Vientiane, oras cu aproape 150.000 de locuitori.
l Populatia depaseste 6 milioane de locuitori la o suprafata egala cu cea a Romaniei.
l Venitul mediu pe cap de locuitor este de 329 dolari (prin comparatie, in Romania, acesta se ridica la 3.830 dolari pe cap de locuitor).
l Infrastructura este primitiva, nu exista cai ferate, soselele sint rudimentare, iar telecomunicatiile se afla in stadiul incipient.
l Cea mai mare parte a populatiei, peste 80% lucreaza in agricultura.
l Dupa ultima statistica publicata de guvern, anual 500.000 de turisti straini viziteaza tara, o cifra derizorie, daca e sa comparam cu ce se intimpla in Thailanda, unde sint peste 14 milioane de turisti anual
l Religia dominanta o reprezinta budismul, aproximativ 60% din populatie, restul de 38% sint animisti si exista si un procentaj redus de crestini.

Sfaturi de calatorie
In Laos, se poate ajunge cu avionul sau cu trenul, ambele se iau din capitala Thailandei. Biletele de avion sint foarte scumpe, iar liniile aeriene interne sint nesigure si contraindicate de cele mai multe ghiduri de calatorie, asa ca varianta cea mai economica o reprezinta biletele de tren. O calatorie la cuseta, in vagon cu aer conditionat de la Bangkok la granita costa aproximativ 50 de euro. In interiorul tarii se calatoreste, de obicei, cu autobuzul, dar soselele sint execrabile, opririle frecvente si o calatorie de patru sute de kilometri poate sa dureze peste 12 ore.
Tinuta civilizata si descaltarea sint obligatorii la intrarea in temple.
Laotienii sint foarte amabili si primitori. Putini vorbesc engleza si unii dintre cei mai batrini se descurca in franceza, dar, oricum, comunicarea este dificila. Nu trebuie sa va enervati si nici sa ridicati tonul pentru ca rezultatul va fi catastrofal. Chiar daca nu reusiti sa va faceti intelesi o inclinare a capului cu miinile lipite ca pentru rugaciune insotita de un zimbet poate deschide multe usi. Stiu doua cuvinte in laotiana, dar nu sint sigura ca le-am pronuntat vreodata bine. Un salut de intimpinare: "sabaidiii" si celebrul multumesc "kaupjai".
Daca vreti sa fotografiati e bine sa cereti voie si, la sfirsit, sa multumiti. E foarte posibil sa vi se ceara bani. Daca nu platiti, renuntati sa fotografiati. Riscati sa provocati un conflict.
In Vientiane exista aproape o suta de hoteluri. Cu 10 dolari pe noapte se poate gasi un guesthouse curat, dar fara nici un confort si fara mic dejun. De la 20 de dolari in sus, camerele devin mai primitoare si sint dotate cu aer conditionat.
Cei care calatoresc in regiune e bine sa se protejeze impotriva soarelui si a tintarilor. Mai ales in apropierea Mekongului, exista pericolul infectarii cu malarie.

FOTO&TEXT: Dana CeuSescu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona