Thailanda - Mecca turiStilor de pretutindeni
Articol






Prima oprire a fost la Bangkok, in cea mai renumita statiune thailandeza, al carui ritm zilnic te ameteste.
Am facut sute de fotografii, dar mi-ar fi trebuit mai mult timp pentru a surprinde esenta acelui loc.
Daca ma intrebi ce m-a impresionat cel mai mult, o sa-ti spun, sincer, oamenii. Nu degeaba Thailanda este denumita Tara surisului... Desi traiesc intr-un ritm alert, de dimineata si pina seara, peste tot, oriunde mergi, oamenii zimbesc. Sint extrem de ospitalieri si indulgenti. Inchipuie-ti ca absolut toti oamenii pe care-i intilnesti, de la taximetristi la hamalii din hotel, zimbesc. In fiecare zi mergeam in cite o excursie, de unde ma intorceam cu sute de fotografii. Bangkokul este destul de aglomerat, sint sute, mii de autovehicule (dar nu se aude nici un claxon); cel mai recomandat e sa alegi un tuk-tuk, un fel de tricicleta motorizata care ti se pare ca zboara printre masinile de lux. Orice sofer e dispus sa-ti dea o informatie, sa te indrume catre locurile de interes pe care le poti vizita. Desi viata trepidanta a orasului te ameteste, am observat ca fiecare localnic are rolul sau si este multumit de ceea ce face. Au o liniste sufleteasca pe care nu am mai intilnit-o. Fie ca spala vase direct in strada, croiesc, conduc limuzine, vind sau muncesc intr-un zgirie-nori, isi fac meseria cu zimbetul pe buze si cu determinarea pe care Buddha, omniprezent in viata lor, o incurajeaza. Am fost incintat de acoperisurile inalte si de stralucirea turlelor Marelui Palat si ale altor temple istorice: Templul de Smarald al lui Buddha, Templul Apusului si altele. Citeva zile petrecute intr-un oras plin de zgirie-nori si reclame imense intilnite la tot pasul, intr-un rai al hainelor, gentilor si bijuteriilor, nu te vor obosi absolut deloc. Chiar daca nu esti un impatimit al cumparaturilor, nu poti rezista in fata bazarurilor pline ochi cu marfa.
Poti cumpara tot ce-ti pofteste inima si, dupa atita alergatura, te poti abandona in scaunul unui maseur thailandez care iti poate face un masaj relaxant la picioare, in timp ce savurezi o bere Singha. Apoi dai fuga la tren, pentru ca plaja si palmierii te asteapta.
In Pattaya am ajuns dupa doua zile petrecute in Bangkok. Am fost cazati intr-un hotel de patru stele, unde am ramas impresionat de calitatea serviciilor si de modul ireprosabil in care am fost tratat.
Thailandezii stiu sa te faca sa te simti cu adevarat important. Au invatat sa traiasca intr-o armonie pe care noi, europenii, nu prea o cunoastem.
Profesional, pot spune ca am mai invatat ceva. Ma asteptam sa fac instantanee, dar incepeam un cadru si abandonam, pentru ca vedeam altceva si o luam de la capat. Aveam atit de multe locuri de vazut, de admirat. Mai mult, daca treceam de zece ori printr-un loc, de tot atitea ori descopeream ceva in plus. In lumina soarelui, Pattaya e frumoasa ca o zeitate dupa o ploaie calda, te uimeste pur si simplu. M-a impresionat foarte tare viata de noapte a statiunii. Sute de terase, muzica si distractie pina in zorii zilei. La fiecare terasa, cel putin 50 de femei dansau pentru a atrage clienti. La sapte si jumatate punct muzica se oprea si luminile se stingeau.
Am reusit sa ajung pe insula de corali, in satul elefantilor, am participat la un safari prin jungla, nici nu mai stiu pe unde n-am fost... Am ramas uimit de inteligenta elefantilor, care dau zilnic un spectacol pe cinste. Joaca fotbal, picteaza, raspund la comenzi in trei-patru limbi straine. Am facut zeci de fotografii, dar mi-ar fi trebuit inca 10-15 zile ca sa fiu pe deplin satisfacut din punct de vedere turistic.
M-am intors in tara multumit de ceea ce am vazut, am trait si am experimentat in tara zimbetului de aur. Mai sint insa multe alte locuri in care trebuie sa ajung...

Text & foto: CAtAlin Eremia
Cistigatorul concursului organizat de revista Vacante&calatorii
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona