Minastirea Sfintul Ioan Casian, bijuteria din Cheile Dobrogei
Articol







"Credinta in Dumnezeu vede invizibilul, crede incredibilul si primeste ca rasplata imposibilul "
( Proverb)

Pelerini la locul sfint

5 iulie 2006, o zi in care soarele ardea necrutator, pirjolind departarile. Echipa noastra a ajuns la Cheile Dobrogei, acolo unde file de istorie straveche, uitate sau nestiute inca, stau ascunse in piatra muntilor. La minastirea Sfintul Ioan Casian, pierduta in mijlocul valurilor unduitoare ale lanurilor de griu, rupta parca de restul lumii, tinarul parinte staret, Iustin Petre, ne-a primit cu inima deschisa si zimbetul pe buze. Nu ne cunostea pe nici unul, dar parca ne stia de cind lumea, discutia cu Sfintia sa, desfasurindu-se intr-un mod deschis, prietenesc. Ne-a spus ca mai are cu dinsul sapte frati calugari, toti veniti de departe si ca, impreuna, au trudit din greu, asa cum o fac si astazi, pentru a ridica sfintul locas de inchinaciune cu hramul "Sfintul Ioan Casian", loc de rugaciune pentru toti cei care ajung acolo, de vindecare a trupului si a sufletului, de iertare a pacatelor. Cind am sosit noi, slujba era in toi, iar vocile grave ale calugarilor rasunau peste departari, aducind parca o briza racoroasa, mingiietoare si liniste sufleteasca.

Credinta
si istorie

Asezati pe pietrele puse in cerc in fata minastirii am ascultat uimiti povestea depanata de parintele Iustin. "Intemeierea acestei minastiri a inceput in decembrie 2002, la initiativa Arhiepiscopiei Tomisului. Asezarea ei, aici, pe acest virf de deal, nu este deloc intimplatoare. In apropiere, in maruntaiele muntelui, se afla pestera in care a sihastrit o vreme sfintul Ioan Casian. Acesta s-a nascut aici, in Dobrogea, si facea parte din neamul Casienilor, niste nobili puternici si cu credinta in Dumnezeu. In 1910, marele istoric Vasile Pirvan, cercetind aceste locuri, a gasit o inscriptie in limba greaca in care era specificat ca aici era hotarul Casienilor si Pestera Sfintului. Au existat mai multe revendicari asupra sfintului, s-a spus ca a fost latin, grec, ba chiar sirian, dar el a fost dobrogean, nascut in anul 360 d.H. la Casieni. Si-a facut ucenicia printre sihastri ce isi duceau traiul in grotele de piatra ale muntilor Dobrogei si a plecat apoi cu prietenul sau, Gherman, in pustiurile Egiptului apoi in Antiohia. In pelerinajul sau, a scris mai multe lucrari, in care a adunat toata intelepciunea sfintilor in mijlocul carora a trait. Prima, "Despre asezamintele minastirilor de obste si despre tamaduirea de cele opt pacate principale", are 12 carti, iar cea de a doua, Colatiuni sau convorbiri cu parintii, are 24 de volume. In ele trateaza, printre altele, nestatornicia sufletului, pacatele duhovnicesti, natura demonica si raspindirea ei, rugaciunea curata si ruperea de lucrurile trupesti. Intre harul lui Dumnezeu si vointa umana nu este o lupta, cum pretind unii, ci o sinergie inconfundabila. Ajutorul lui Dumnezeu este asa de nedespartit de noi incit nu numai ca ne insoteste, dar ne si precede, spune sfintul in cartile sale. A ajuns intr-un tirziu la Roma, apoi in Franta, la Marsilia, unde a ctitorit doua minastiri, una de maici si alta de calugari si a pus temeiul de obste calugaresc dupa regulile Rasaritului. A plecat la ceruri in anul 435, dar francezii se inchina si azi la racla cu moastele sale si il considera primul lor sfint, in vreme ce noi, romanii, nu stim mai nimic despre cel care a facut si mai face inca adevarate minuni. Abia peste un mileniu si jumatate, prin medierea IPF Parinte Teoctist, o mina si capul sfintului Ioan Casian au trecut, intr-un scurt pelerinaj, prin Dobrogea, locul unde a vazut lumina zilei", si-a incheiat parintele Iustin povestea.

Casa din
inima muntelui

Condusi de Sfintia Sa, am pornit apoi spre pestera in care Ioan Casian a locuit o vreme. Am coborit pe stinci tocite de vreme, pe care, cu sute de ani in urma, pasisera sihastri ce vietuiau in grotele muntilor si unde, cu siguranta, traisera si strabunii nostri geto-daci. Am trecut pe sub capul unui sfinx urias ce vegheaza tacut departarile si ne-am catarat pe o scara verticala, la peste 30 de metri inaltime, spre intrarea misterioasei pesteri. Cind am intrat in ea, uimirea noastra a fost de nedescris. Un altar in toata regula, cu stergare tesute manual, icoane argintate, candele si luminari aprinse, ne dovedea ca, prin grija calugarilor minastirii, sfintul Ioan Casian, plecat dintre cei vii, in urma cu peste 1.570 de ani, este inca acolo si continua sa-i primeasca, sa-i asculte si sa-i tamaduiasca pe toti cei care se incumeta sa urce la el, in inima muntelui. Desi se ajunge greu aici, dupa cum vedeti credinciosii vin totusi si isi gasesc alinarea sau vindecarea la toate suferintele si necazurile lor, ne-a precizat parintele. Ne-am strecurat cu greu prin cotloanele intunecate si inguste si am ajuns in locul in care, in vreme de iarna, se adapostea sfintul Casian. Acum aici arde in permanenta o candela, se afla o icoana, iar luminarile nu se sting niciodata. Privind toate acestea si gindindu-te o clipa la locul unde te afli, simti cum puteri nebanuite te invaluie, cum oboseala si durerile dispar, iar calea spre rezolvarea incercarilor prin care treci iti apare limpede in minte. Sfintul Ioan Casian se afla acolo, in pamintul din care s-a nascut si in piatra in care a trait, si face inca minuni. Bliturile aparatelor noastre de fotografiat au sfisiat bezna tunelurilor, dar marea surpriza am avut-o acasa, cind am descarcat imaginile pe calculator. Ca si in alte locuri despre care v-am relatat in revista, in care au trait cindva oameni cu o mare credinta in Dumnezeu, se vedeau sfere luminoase plutind in jur, sfere pe care, cu ochiul liber, nu le-a vazut nici unul dintre noi. Era, oare, sufletul sfintului si ne-a dat si noua binecuvintarea sa si puterea de a ajunge cu bine inapoi? Pe drumul de intoarcere, parintele ne-a dus in fundul unei ripe, acolo unde se afla amenajat, tot de calugari, Izvorul Vietii, din care ne-am potolit, si noi, setea. Ne-a aratat apoi, sapat in peretii de piatra, inscrisuri intr-o limba necunoscuta, care asteapta si azi sa fie descifrate. Cind ne-am luat ramas bun de la parintele Iustin, soarele coborise la asfintit, iar norii teseau pe cer palate din poveste. Undeva, in tariile cerului, o formatie de MiG-uri 21 Lancer survola zona, strajuind parca cetatile de piatra in care se mai pastreaza inca urmele strabunilor nostri.

TEXT: Ionel Grama, Cristian Pompei
FOTO: Gheorghe Cohal
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona