URSII DE PE VALEA TROTUSULUI - spectacol de culoare si ritm
Articol






La fiece raspintie dintre ani, mai exact in ziua si in noaptea de Anul Nou, peste tot in satele romanesti se aud harmalaie, zanganit de clopote, huruit de buhaie, glasuri de copii si strigate ritualice din spatele mastilor. Asa se intimpla si in sudul Moldovei, unde aceste traditii de peste an se mai pastreaza inca, mai mult sau mai putin autentic, in functie de persoana care le reitereaza. Si aici, ca peste tot in Romania, se strecoara niscai masti uricioase de plastic, de provenienta indoielnica, materiale sintetice si ochioase, in locul costumelor populare, insa ritualul jocului, felul de interpretare, cit si intreaga simbolistica legata de aceste traditii ramin neschimbate.


In pragul noului an, prin traditiile performante, Moldova este cunoscuta pentru dansul caprei si al calusarilor, dar, din pacate, acesta din urma a devenit foarte rar in prezent. La fel de cunoscut este si dansul ursului insa sint putine satele in care acest joc e raspindit si se mai tine si astazi. O astfel de zona este vestul judetului Bacau, intr-o regiune subcarpatica pitoreasca, unde, de-a lungul Vaii Trotusului superior, intre localitatile Dofteana - Darmanesti - Comanesti, puzderii de ursi ies la joc in ultima zi a anului.
Originea acestui obicei trebuie cautata undeva in Evul Mediu tirziu, desi cultul Ursului este atestat si la geto-daci. Pina spre jumatatea secolului XX, tiganii ursari colindau satele cu ursul (obicei regasit si in Bulgaria).
Intr-un spectacol de sunet, culoare si miscare, ursul si ursarii danseaza intr-un ritm frenetic pe ulitele si strazile satelor.
Jocul cu masca de urs presupune o lunga pregatire in prealabil, inceputa cu aproximativ trei luni inainte de jocul propriu-zis de anul nou. Marele regizor al tuturor pregatirilor este, desigur, capitanul cetei, ales pe criterii bine stabilite. In functie de experienta sa, dar si de numarul de piei de urs pe care le detine (in jur de patru-cinci) este ales capitanul cetei. De el depinde apoi sincronizarea tobelor in timpul jocului, pantomima irozilor si, mai ales, dansul ritualic al ursilor si al mascatilor. Tot el este cel care isi alege oamenii din alai (tobosarii, mascatii, irozii, ursii si ursarii) si cel care da tonul si ritmul tobelor.
Cetele ajung in centrul Darmanestiului, unde vor dansa in fata primarului, oficialitatilor si a sutelor de participanti in jurul prinzului. In perioada interbelica, cetele plecau dimineata de la Palatul Stirbei, dupa ce erau primiti de printesa Marina, dupa cum ne povestesc batrinii capitani. Mai intii, vin cetele mici, pentru a incalzi publicul spectator, facindu-le loc mai apoi cetelor mai mari, ce pot numara pina la 300 de participanti.
Primii care vin in ceata sint mascatii, ce joaca cu o singura toba. Ei poarta masti sau incearca sa arate cit mai hidos in dorinta de a satiriza si ridiculiza societatea prezenta. Cu mare tam-tam, mascatii poarta numele cetei, dupa care vine cetei cu intregul alai.
Ursii au blanuri frumoase, stralucitoare si sint impodobiti, cu canafi mari si rosii. Cel ce joaca ursul trebuie sa fie om zdravan si puternic, caci pielea cintareste peste 50 kg. Ursii vin mormaind, tiriindu-se sau incercind sa sperie lumea. Insa, sint stapiniti de ursari (cam trei-patru pentru fiecare urs) care ii trag aprig de lant si ii ameninta cu bitele.
Ursarii sint personaje fara masca, murdariti cu taciune pe fata si purtind haine tiganesti, care indeamna ursii sa danseze intr-un ritm din ce in ce mai alert, in concordanta cu vibratia tobelor. Ei tin in mina bite cu tinte de fier, cu care ameninta ursul si il strunesc sa joace.
Originalitatea cetei este data de irozi, care vin in urma tobosarilor, aliniati pe doua rinduri. Acestia, baieti si fete, sint imbracati stralucitor, cu fusta lunga, plisata, barnete cu fir aurit legate in diagonala peste ie sau bluza alba, coifuri cu panglicute din hirtie colorata, dar cel mai important detaliu este sabia. Sabia, de obicei, din lemn, este simbolul soldatilor lui Irod imparat, din ordinul caruia au fost ucisi copii de pina la 2 ani, in cautarea pruncului Hristos. Irozii nu au nici un fel de replica, ei fiind doar pantomimii unui teatru religios.
Pe scena, in centrul orasului si in fata oficialitatilor, ursul se ridica in doua picioare si joaca in ritmul tobei capitanului, etalindu-si forta si vitalitatea in toata splendoarea lor.
O ceata poate interpreta pina la 12 jocuri diferite.
Jocul ursului reprezinta o mare sarbatoare pentru oamenii locului si un numeros public spectator se aduna din tinuturile apropiate. Uneori, autoritatile au de furca spre sfirsitul zilei cu diferiti participanti insa, in fiecare an, s-a observat o imbunatatire in organizare!

TEXT&FOTO: Ramona Cazacu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona