Piatra Craiului - Incursiune in lumea inaltimilor
Articol











Contemporaneitatea i-a adus omului, pe linga o incontestabila evolutie tehnologica, o nefireasca dependenta fata de stresul zilnic, generator al unei anxietati aproape ireversibile. Marile orase au devenit exponentele unor atitudini salbatice, dictate de competitivitatea atroce, lipsita de reguli sau respect. Ne pierdem, astfel, valorile morale si nu intelegem radacina motivationala a acestui teribil fapt. Traim, de multe ori, cu iluzia unei vacante, macar o data sau de doua ori pe an, in functie de responsabilitatile oferite de serviciul nostru. Exista, fara indoiala, riscul de a reveni dintr-o asemenea escapada turistica epuizati si mai stresati decit am plecat, nemultumiti fie de serviciul hotelier, fie de ghidul care ofera doar o bruma de informatii, fie de banalitatea destinatiei alese, realitatea nefiind nici pe de parte conforma cu brosura din care ne-am inspirat. Resemnati, cu un ultim efort, juram ca data viitoare vom alege cu grija destinatia turistica.
Autorul rindurilor de fata a experimentat multiple asemenea intimplari cu iz dezamagitor si a ajuns la concluzia, nu tocmai inteleapta, ca nu conteaza locurile, ci oamenii. Aceasta conceptie s-a schimbat radical dupa o excursie cu totul speciala in Muntii Piatra Craiului din Carpatii Meridionali.
Alegerea unui loc de vacanta trebuie bine evaluata si neaparat precedata de dezbateri serioase in grupul de prieteni iubitori de vacante in care va aflati. Al meu este compus din trei fete (o includ si pe prietena mea) si patru baieti. Toti au personalitati puternice si gusturi relativ diferite, dictate de pasiunile cu care sint inzestrati. E greu sa-i impaci pe toti, de aceea decizia finala este atit de importanta, mai ales cind este vorba de alegerea locatiei pentru vacanta de Craciun. Se impune ca zona aleasa sa aiba atractii multiple: zapada din belsug, pirtii de schi si snowboarding, hoteluri sau pensiuni dotate cu toate facilitatile, monumente istorice ori vestigii spirituale bogate, care sa dea un plus de autenticitate si consistenta, trasee montane bine structurate pentru pasionatii de alpinism si, nu in ultimul rind, peisaje de vis, implementate pe retina o viata intreaga. Dupa o documentare substantiala, unul dintre putinele locuri cu o complexitate atit de mare a fost masivul muntos Piatra Craiului, care reprezinta un unicat in Carpatii Romaniei, datorita alcatuirii si succesiunilor geologice ale teritoriului. Totodata, ilustreaza cea mai spectaculoasa formatiune calcaroasa si sinclinala din Carpati, compusa din calcare mezozoice sau conglomerate stratificate pe roca de baza cristalina.

Drumul cu masina pina la Zarnesti, deloc obositor, este o incintare, riscul de a te opri pentru a obtine fotografii unicat, fiind intretinut de peisajele uluitoare. Zarnestiul ni s-a infatisat ca un oras tipic de munte, curat, sistematizat dupa cel mai strict model saxon, cu strazi drepte, largi, cu doua impozante catedrale, iar casele ingrijite de oameni calzi si ospitalieri. Timpul parca s-a oprit in acest colt de lume, care pastreaza totusi nealterata mindria de odinioara, intretinuta de greaua asuprire otomana, ulterior austro-ungara. L-am intrebat pe un batrin, care se odihnea pe o banca, in fata casei, daca ne poate indruma catre pensiunea Piatra Craiului, despre care stim ca este situata la cinci km de oras, dar altceva nimic. Desi la amiaza, vremea este din ce in ce mai rece, iar distanta apreciabila. Batrinul se ofera sa ne duca cu sania, dar se teme ca nu ne poate inghesui pe toti in atelaj. In fine, accepta pentru 20 de lei sa ne faca hatirul, mai mult de mila turistului care vine pentru prima data in Piatra Craiului. Pretul este ridicol si incercam, de rusine macar, sa-l induplecam sa mareasca tariful, pastrindu-l in minte pe taximetristul care, cu doua zile in urma, imi ceruse, de la Romana pina la Piata Victoriei, 50 de lei. Devenit aspru, s-a rastit scurt, dar extrem de convingator la noi, replicind ca asta e pretul, iar Dumnezeu ii judeca dur pe lacomi. Lumea munteanului e ancestrala, traditiile si superstitiile ii guverneaza viata, iar el respecta cu sfintenie acest trai. Stie ca alta cale i-ar ruina universul si ne invata ca trebuie sa privim traditiile ca pe niste legi nescrise, care, odata incalcate, ne pot distruge echilibrul interior. La plecare, pina sa inhame caii, ne ofera o binevenita tuica de prune, care ne incalzeste inimile si ne asigura de un debut promitator al vacantei.
Frumusetea peisajului ii lasa chiar si pe cei mai galagiosi ori superficiali fara cuvinte. Este o liniste usoara, lina, brazii apar striviti sub greutatea zapezii abundente, care se prinde de fiecare ramura, oferind un spectacol uimitor, unde regizorul insereaza strigatul unei acvile aflate in picaj, ca un clinchet de clopotei nevazuti. Uimitor, urcusul nu slabeste forta ritmica a trapului impus de cai, ci ii provoaca sa zburde alintati. Batrinul, domnul Anghel, ne povesteste despre uimitorul Parc National Piatra Craiului, unde a lucrat intreaga sa viata pina la pensie. Stie orice cotlon al muntelui si e foarte mindru de asta, in plus s-a ocupat de animalele salbatice bolnave. In prezent, situatia populatiei de ursi, foarte bine reprezentate aici, s-a ameliorat. Astfel, in urma cu numai citeva luni, a luat fiinta un centru special pentru ingrijirea animalelor bolnave sau cu un comportament deviant. Investitia e consistenta, situind stabilimentul intre primele zece din lume. Speciile faunistice se afla intr-un numar impresionant: lup, ris, capra neagra, mistret, jder, cerb, peste 110 specii de pasari etc. Tinutul este salbatic, in ciuda faptului ca, anul trecut, a fost vizitat de aproximativ 100.000 turisti, iar fondul cinegetic este pe primul loc in tara. A devenit o afacere extrem de profitabila, in Piatra Craiului existind doua cabane vinatoresti: Gura Birsei si Valea lui Ivan.
Zarim cabana si ne aratam multumiti de aspectul exterior. Preturile sint accesibile, mai degraba promotionale pentru serviciile oferite, 35 de euro o camera dubla. Camerele sint spatioase, dar, totodata, nefiresc de intime. Ciudat, nu ne simtim obositi si, nerabdatori, stabilim un plan de actiune pentru zilele urmatoare, alimentati de frumusetile desenate de natura primitoare si fastuoasa. Razvan, pasionat de alpinism, propune sa traversam creasta Pietrei Craiului, care constituie un unicat al reliefului carpatin, prin patru caracteristici definitorii: extindere (creasta tipica alcatuita din doi versanti, cu pante de peste 30 grade si cu o lungime de aproximativ 25 km, constituind cea mai lunga creasta a Carpatilor), altitudine (pe o lungime de 8 km, inaltimile depasesc 2.000 m, iar, pe 15 km sint mai mari de 1800 m), unitate (nici o vale nu traverseaza creasta) si proeminenta (creasta solitara si spectaculoasa care domina imprejurimile). Fara indoiala, traseul este extrem de dificil, doar experienta, antrenamentul si echipamentul de inalta calitate iti pot conferi certitudinea reusitei. Tenacitatea prietenului meu este pusa la incercare. Cine trece aceasta teribila incercare, prin creasta Pietrei Craiului, este considerat un veritabil alpinist profesionist. E hotarit, miine in zori va pleca. A ales traseul, a pregatit echipamentul, a identificat refugiile si-si va urma visul.
A doua zi, ajungem la cabana Plaiul Foii (849 m), principala baza de acces catre creasta muntelui. Este situata pe malul sting al Birsei Mari si apare foarte cocheta. Zapada, temeinic tasata este tocmai buna de drumetii si, astfel, ne continuam drumul. Pe un traseu marcat cu rosu, ajungem sa intilnim pe versant o uimitoare formatiune de gheata, de aproximativ 30 de metri inaltime. Am escaladat-o, ajutati, in mod decisiv, de pioletii si coltarii un pic modificati, propice pentru acest tip de suprafata. O data coboriti, am descoperit o pista exceptionala, amenajata pentru snowboard. Pina atunci am considerat caratul placilor operatiune in van. Nimic nu se compara cu doza salbatica de adrenalina, emanata de acest sport. Simti ca plutesti, ca esti liber, te descatusezi si toata lumea e la picioarele tale. Fiecare muschi iti vibreaza si fiecare adiere te transpune in dimensiunea infinita a libertatii absolute. Incalci legile fizicii, dar te integrezi tot mai adinc in natura, de data asta ca imblinzitor al fortei sale incontestabile. In mod straniu, avem parte de o vreme frumoasa, fara viscol, doar ninsoarea cade neincetat.
Vizitam si localitatile limitrofe: Magura, Pestera, Tohanita, Bran, Moeciu, Rucar etc. Castelul medieval de la Bran, desi l-am vazut de multe ori, il gasesc de fiecare data altfel. Impunator si sobru, precum eroicii cavaleri teutoni, isi dezvaluie detaliile arhitectonice, acordind o binemeritata lectie arhictectilor vremurilor noastre, sclavi ai mercantilismului, nu ai creatiei artistice, niciodata efemere.
Infrastructura se afla in plin avint, serviciile oferite si posibilitatile de agrement sint de o tinuta exceptionala, oglindind calitatea oamenilor. Atita timp cit traditiile vor persista, oamenii vor impartasi dragostea pentru natura. Agroturismul este, probabil, cel mai mare cistig al tranzitiei noastre, iar piesa fundamentala o reprezinta alimentatia sanatoasa, naturala, iar mincarurile traditionale stropite cu vinuri aromate transilvanene sint la mare cinste in Piatra Craiului, ca o pecete ancestrala.
Ziua Nasterii Domnului reprezinta un moment de inalta concentrare spirituala. Am petrecut-o intr-un loc legendar. Legendar, cu siguranta, avind o mare incarcatura spirituala si istorica, Pestera din Coltii Chiliilor, situata la baza nordica a masivului, adaposteste o capela veche din secolul al XIV-lea, unde s-au refugiat locuitorii zonelor invecinate din fata armatelor otomane, conduse de teribilul sultan Baiazid. Furia sultanului s-a izbit de uimitoarea rezistentaatransilvana care a realizat ca doar fraternizarea cu Muntele Crailor ii poate asigura coeziunea si, implicit, supravietuirea. Locul a ramas adinc implementat in constiinta nationala, in prezent fiind o cunoscuta destinatie de pelerinaj si rugaciune pentru turisti. Se spune ca Sfintul Pantelimon, ocrotitorul muntilor si al animalelor, i-a avertizat pe transilvaneni de iminenta ofensivei pagine si le-a indicat Muntii Piatra Craiului ca loc de refugiu. A fost desfiintata de autoritatile habsburgice la 1723, iar cei sapte calugari, alungati. De atunci, dorinta fierbinte a localnicilor a fost de a se relua viata monahala a schitului. In prezent calugarul Ioanichie, impreuna cu alti doi frati intru Hristos, a ridicat o capela pentru cei peste 20.000 de pelerini care-i trec anual pragul.
Feeria noptii de Craciun ne-a umplut sufletele de bucurie alimentata de multimea beculetelor multicolore si a brazilor impodobiti. Am ramas pina spre dimineata pentru a vedea din inaltimea muntelui, maiestuosul rasarit de soare.
Toate aceste trairi m-au determinat sa uit ca am venit pentru oameni, fiind acaparat printr-o vraja fabuloasa de locuri.

Parcul National Piatra Craiului

Date istorice si geografice
Prima actiune de ocrotire a naturii din Piatra Craiului dateaza din anul 1938, cind prin jurnalul consiliului de ministri s-a constituit rezervatia stiintifica mixta, Piatra Craiului, in suprafata de 440 ha, majorata ulterior la 1.459 ha, in scopul protejarii peisajului impresionant, cit si a speciilor rare de flora si fauna. Propunerea de constituire a Parcului National Piatra Craiului s-a concretizat in anul 1971. Suprafata actuala este de 14.800 ha, din care 9.803 ha de padure, situindu-se pe locul al doilea in tara dupa Parcul National Bucegi.
Crearea Parcului National Piatra Craiului este motivata de originalitatea geografica a masivului muntos Piatra Craiului si, asa cum afirma geograful Emilio de Martonne, un accident in alcatuirea geologica uniforma a Carpatilor Meridionali. Elementul central al masivului Piatra Craiului este creasta continua de calcar de aproape 25 km, cea mai lunga si spectaculoasa din Carpatii Romaniei, cu altitudini de peste 2000 m, care domina si sfideaza imprejurimile de pe versantul abrupt al Piscului Baciului. Totodata, alaturi de frumusetea si salbaticia peisajului natural, biodiversitatea vegetatiei (o treime din speciile vegetale ale Romaniei se gaseste in Piatra Craiului) si a faunei.
Exista aproximativ 500 de pesteri cercetate pina in prezent (datorita inaccesibilitatii si salbaticiei locurilor). Cele mai cunoscute sint: Pestera Dimbovicioarei, a Lupului, Valea Rea, Pestera Ursilor, Pestera Chiliilor etc.
Cheile spectaculoase si reprezentative sint Cheile Dimbovicioarei si Brusturet, in est, lungi de cinci km, si Prapastiile Zarnestiului, in nord, cu renumitul Zid al lui Dumnezeu, unde straturile de calcar au fost puternic fragmentate si tectonizate, dind senzatia unui zid de caramizi.
Rezervatia naturala a crestei Pietrei Craiului constituie zona cu habitatele cele mai valoroase. Unicitatea peisagistica a reliefului din Piatra Craiului este definita si de alte particularitati, cum ar fi densitatea mare a vailor, varietatea formelor si a dimensiunilor pentru relieful rezidual (ace, colti, creste, piramide, muchii, turnuri), arcade, grohotisuri, precum si abrupturi structurale spectaculoase.

Cai de acces
De la Aeroportul International "Henri Coanda", cu trenul pina la statia CFR Zarnesti (188 km); acces rutier pe DN1 - Bucuresti -Brasov (160 km) si spre Zarnesti (30 km) sau pe DN73 Bucuresti - Pitesti - Muscel - Rucar - Bran - Zarnesti.

Puncte principale de acces: Zarnesti, Dimbovicioara, Sirnea, Pestera.

Trasee turistice: exista 21 de trasee turistice principale si 7 artere de baza alpine, fiecare divizata in mai multe artere secundare.


Posibilitati de cazare in Zarnesti

Pensiunea Casa peste Riu
Este situata in centrul orasului Zarnesti, oferind acces catre toate destinatiile turistice din zona. Are o disponibilitate de 5 camere, insumind 14 locuri. Sala de mese are o capacitate de 30 locuri, iar produsele alimentare sint proaspete si naturale. Costul unei camere este 20 RON pe noapte.

Telefon: 0744.505.953

Pensiunea Floarea de Colt
Situata la poalele masivului Piatra Craiului, ofera confort si servicii de calitate intr-o zona linistita a orasului. Pensiunea se afla la 300 m de punctul de unde pleaca majoritatea traseelor montane, Gura Riului. Are o disponibilitate de cazare de 7 camere, utilate dupa standarde moderne, insumind 12 locuri.
Oferta culinara este variata si indestulatoare pentru toate gusturile. Preturi: mic dejun 10 RON, prinz 250 RON, cina 200 RON.

Rezervari la tel.: 0745.065.204

Pensiunea Hora cu Brazi
Sapte camere de dormit cu paturi duble, dulapuri de haine, incalzire centrala, geamuri termopan. Costul unei camere este de 80 euro pe zi, incluzind micul dejun si cina.

Rezervari la tel.: 0744.526.785

Pensiunea Piatra Craiului
Pensiunea este situata in Plaiul Foii, la 5 km de Zarnesti. Este prevazuta cu o terasa de 300 mp, curte de 5.000 mp, sala de mese de 40 persoane, loc de joaca pentru copii. Are 8 camere, insumind 20 de locuri.
Oferta speciala: minimum trei nopti de cazare in camera dubla, la pretul de 35 euro pe noapte.

Rezervari la tel.: 0743.589.224

Cabane si Refugii

Cabana Plaiul Foii (849m ), 13 km de Zarnesti, reprezinta principala baza de acces catre creasta muntelui. Este situata pe malul sting al Birsei Mari, cu fata catre versantul nord- vestic. Este cocheta, dotata cu generator electric si cu dusuri. Are 38 de locuri de cazare si inca 35 in anexe. De asemenea, pe Valea Birsei Mari se poate campa.

Cabana Curmatura (1470 m) este situata pe versantul estic al Pietrei Craiului, la poalele Turnului. Cel mai repede se ajunge la ea prin Prapastiile Zarnestiului, intr-un interval de trei-patru ore. Are 45 de locuri de cazare si se poate campa in jurul ei.

Cabana Gura Riului (740 m), plasata la periferia Zarnestiului, pe drumul catre Prapastii, este dotata cu generator electric, grupuri sanitare moderne.

Cabana Brusturet (990 m) este situata in zona sudica a Pietrei Craiului, la capatul superior al Cheilor Brusturetului, la o distanta de aproximativ 8 km de satul Podul Dimbovitei.

Refugiul Grindu (1.620 m) se afla pe versantul de rasarit, pe Plaiul Grindului.

Casa Folea (1.100 m) este asezata pe marginea vestica a satului Pestera, avind o capacitate de 29 de locuri.

Garofita Pietrei Craiului (1.085 m) este asezata pe versantul vestic, pe Valea Dragoslavenilor, avind o capacitate de cazare de 40 locuri. Accesul se face din satul Podul Dimbovitei, pe soseaua spre Lacul Pecineagu (12 km) si pe drumul forestier de pe Valea Dragoslavenilor (3,8 km).

Refugiul Spirla (1400 m) se afla pe traseul marcat, nr. 7, in padurea de pe muchia care desparte vaile Spirla de Birsa Tamasului. Se afla in apropierea fenomenului carstic La Zaplaz si de zona denumita La Lanturi.


TEXT&FOTO: Florian Vladacenco
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona