Birsana - locul unde frumusetea se respira
Articol



Maramuresul voievodal abunda in monumente, minastiri, locasuri de cultura, tinind aproape intacta traditia multiseculara a acestor onesti gospodari. Faima tinuturilor atrage foarte multi turisti, in special straini. Unul dintre aceste locuri pitoresti se afla in comuna Birsana.

Localitatea Birsana este una dintre comunele Maramuresului, asezata pe malul drept al riului Iza. Prima atestare documentara a comunei Birsana dateaza din anul 1326, cind, printr-o diploma, regele Carol I de Anjou recunoaste si intareste in aceste locuri pe cneazul Stanislau, iar, in alt document, acelasi cneaz este numit "fiul lui Birsan". Traditia aminteste inceputurile minastirii de la Birsana, peste riul Iza, pe Valea Slatinii, de unde a fost mutata aici, pe locul numit mai tirziu Podurile Minastirii. Apartinind de Episcopia Maramuresului si Satmarului (pastorita de PS Iustinian Chira), minastirea Birsana se afla aproape de malul Izei, in coasta comunei Birsana (87 de kilometri de Baia Mare), la kilometrul 17 al Drumului judetean 186, orasul cel mai apropiat fiind SighetuL Marmatiei (22 de kilometri). Biserica minastirii, aflata la circa 100 de metri de staretie si de chiliile obstii, are 57 de metri inaltime, fiind considerata una dintre cele mai inalte biserici de lemn din lume (23 de metri lungime si 12,5 metri latime), iar la subsolul ei se afla un frumos paraclis. O sarcina grea este aceea de a prezenta asezamintul monahal de la Birsana, dintr-un motiv foarte simplu: cuvintele sint insuficiente pentru a descrie ceea ce se gaseste aici. Frumusete imbinata cu spiritualitate sau datorata ei, Minastirea Birsana are parca menirea de a transpune intr-un spatiu mirific si de a inmarmuri efemerul pentru a lasa loc unei "transcendente maramuresene".
Minastirea poarta amprenta specificului maramuresean: case cu acoperisuri inalte, porti maramuresene, decoratiuni lucrate manual, toate, rezultat al maiestriei cu care localnicii obisnuiesc sa prelucreze lemnul. Specificul arhitectural al zonei a atins parca gradul de desavirsire in cazul minastirii. Aici, acoperisul ansamblului minastiresc se unduieste lin in ritmul colinelor din imprejurimi. Traditia vremurilor trecute se imbina, uimitor, cu viitorul spiritual al poporului roman. Turlele, izvorite din constructii, invoca infinitul, iar timpul se opreste pentru cei care pot respira frumosul. Intrarea in incinta propriu-zisa se face pe sub semetul turn al clopotnitei. De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori, ce duce spre staretie, constructie supraetajata, de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn. Toata aceasta minunatie este rezultatul unei trude indelungate, care se mentine si astazi. De altfel, truda este preocuparea celor 11 maici in afara slujbelor.
Ansamblul monahal Birsana este format dintr-un manunchi de cladiri infratite, asezate totusi la o distanta suficient de mare, astfel incit sa poata fi admirata fiecare in parte. Sint prezente: biserica veche a Minastirii Birsana, biserica noua, altarul de vara, agheasmatarul, staretia, casa maicilor, casa artistului, casa duhovnicului, casa mesterilor, praznicarul cu trapeze, turnul (clopotnita), parcarea, magazinul de obiecte bisericesti si poarta minastirii. Minastirea are, de altfel, atelier de pictura (pe sticla si lemn), insasi maica stareta Filofteia fiind pictorita de icoane. Vechiul locas monahal din Birsana a insemnat, totodata, o scoala pentru preotii satelor din zona. De aici se procurau si carti de cult romanesti, tiparite si aduse din Moldova si Tara Romaneasca - de la Iasi, Tirgoviste, Rimnic - si icoane, poate pictate chiar in ateliere proprii.



Text: FLORENTINA CRETU
InfoUtil
Cazare

Complexul agroturistic Fratii Pasca ***
Situata in comuna Birsana, Strada Valeniului, nr. 1338.
Dispune de 1 camera cu pat dublu, 1 camera cu pat matrimonial si 3 camere cu pat dublu, amenajate in stil rustic
Tar
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona