Hanul Ancutei - intre traditie si actualitate
Articol



Acum, cind primavara ne sufla adieri calde pe chip, sintem parca mai motivati ca oricind sa facem o escapada in mijlocul naturii. Mie nu mi-a fost deloc greu sa ma decid asupra acestui minunat loc in care literatura, istoria, frumusetea naturii, dar si arta culinara traditionala se impletesc armonios, oferindu-le vizitatorilor un adevarat moment de relaxare. Vorbesc aici, desigur, depre celebrul Han al Ancutei, popas care a lasat istoriei nenumarate dovezi ale celor care i-au trecut pragul si care, fara indoiala, vor reveni aici ori de cite ori vor avea ocazia.

Hotarita asupra destinatiei, mi-am luat citiva prieteni si am plecat la drum, ca de atitea ori, incintati cu totii de ideea unui nou popas acolo. Mi-ar fi greu sa spun pentru a cita oara aleg acest loc, asta si pentru ca Hanul Ancutei se afla printre preferintele mele cind este vorba despre escapade pline de bucurie si satisfactie.
Drumul nu e lung de la Iasi pina acolo, in jur de 115 kilometri, iar calitatea soselei te impinge parca la calatorii mai ample. Pe drum, gindul imi zboara spre toate acele momente frumoase pe care le-am petrecut intre peretii hanului. Discutii interminabile, risete cu pofta, auditii muzicale (daca le pot numi astfel) si, nu in ultimul rind, bucuria savurarii unor bucate cum numai acolo gasesti.
Ma mai gindeam si la toti acei oameni care locuiesc in acea zona, la bucuria de a avea foarte aproape un loc ce ar putea fi considerat monument istoric. Nu stiu cit de important este acest fapt pentru ei, dar ma intreb, fara sa vreau, daca si ei gatesc la fel de bine ca bucatarii de la han, daca au pastrat aceste traditii de peste ani, dar poate ca, intr-o buna zi, imi voi satisface aceasta curiozitate.
Fara sa simt oboseala drumului (care, de regula, nu dureaza mai mult de o ora si jumatate), inconjurata fiind de frumusetile Moldovei, imi dau seama ca am ajuns.
Locurile imi sint familiare, cu toate astea maretia hanului ma impresioneaza de fiecare data, oferindu-mi senzatia unei intoarceri in timp. Ma opresc fugitiv la standul de obiecte traditionale lucrate manual sa vad ce au mai nascocit miinile dibace ale localnicilor (inevitabil fac asta de fiecare data).
Grabita de prietenii al caror entuziasm culinar nu le permite sa mai piarda vremea, imi intorc privirea spre han. Porumbul si cateii de usturoi uscat de deasupra portii te asigura ca inauntru esti in siguranta, ferit de fortele malefice. Aceleasi ornamente traditionale se gasesc si in interiorul hanului, avind acelasi dublu scop: pe de o parte de a infrumuseta atmosfera, iar, pe de alta parte, de a alunga fortele raului.
La intrare, mai zabovesc un pic, aruncindu-mi privirea curioasa asupra micului magazin de suveniruri al hanului. Aceleasi lucruri frumoase, camasi din in, stergare, ulcioare sint expuse pentru a fi cumparate si a incinta, in acelasi timp, privirile turistilor.
Trecind si peste aceasta obisnuinta a mea, sintem cu totii surprinsi sa fim primiti cu piine, sare si tuica. E pentru prima oara cind sint martora unui astfel de obicei aici, desi ii auzisem pe altii care povesteau asta. Poate pentru ca e duminica sau, cine stie care ar fi motivul, important este ca am ramas placut impresionati cu totii, chiar daca nici unul dintre noi nu s-a incumetat sa bea paharul cu tuica. Am fost apoi condusi la una dintre mesele noastre preferate, de unde se simte bucuria mesenilor si a vizitatorilor, cred eu cel mai bine.
Mobilierul te face intotdeauna sa te simti ca un rege, spatarul inalt stind marturie vremurilor demult apuse in care maestrul Sadoveanu scria despre aceste locuri incintatoare.
Pentru cei aflati aici pentru prima oara, povestile tiparite pe vesela le vor fura, probabil, o parte din timp, pentru ca n-ai cum sa nu le citesti. Astfel, teleportati in timp, deschidem meniul si incercam sa hotarim cu ce ne vom delecta azi. E, intr-adevar, greu sa te hotarasti, pentru ca bucatele sint atit de variate incit cu greu rezistam tentatiilor.
Comandam, mincam cu pofta, iar preparatele par a fi mai bune ca niciodata.
Ceea ce ma atrage de fiecare data aici este insa atmosfera relaxata, primitoare, care te indeamna la vorba, la povestiri, depasind cu mult orice alt restaurant, din punctul asta de vedere. Chiar si dupa ce desertul a fost terminat, nimic nu te imbie sa pleci, ci, din contra, sa mai stai "la un pahar de vorba".
Cind vine totusi vremea reintoarcerii acasa, cu totii sintem impliniti si bucurosi de escapada. Toate gindurile se indreapta acum la planificarea unei alte mici calatorii, insa cu certitudinea ca ne vom intoarce curind in aceste locuri.
Parasim hanul in fata caruia strajuieste marele Sadoveanu care spunea:
"Socot ca nu se mai gaseste alt han ca acesta cit ai umbla drumurile pamintului".


Istoria hanului
Istoria acestui han este legata inevitabil de numele marelui scriitor roman, Mihail Sadoveanu, care, pentru noi toti, a purtat rolul de mesager al frumusetii si al nenumaratelor evenimente pe care Hanul Ancutei le-a gazduit.
Cu toate acestea, istoria acestui han isi are originile cu mult inainte ca scriitorul sa-i calce pragul, primele insemnari datind din secolul al XVIII-lea, cind, se pare, ca portile lui au fost deschise pentru drumetii ce aveau drum spre Roman, Suceava sau Iasi.
In 1819 pe acel loc se construieste, de catre vornicul Stefan Catargiu, noul proprietar al mosiei Tupilati, un nou han, care, in acea perioada, servea si ca statie de posta, datorita amplasarii sale la o rascruce de mari drumuri comerciale (drumul care leaga Iasiul de Piatra-Neamt sau Tirgu-Neamt si drumul Siretului).
Datele tehnice, pe care le gasim intr-un document din 1876, releva faptul ca "ratesul de la Ancuta" cuprindea: patru odai pentru musafiri, o odaie pentru hangiu, una pentru crismari, doua camere de odihna si grajdul. Cladirea avea o lungime de 36,20 m si o largime de 15,70 m, fiind zidita pe o temelie de piatra, iar peretii fiind din caramida. Cu toate ca arhivele ne ofera destule date despre Hanul Ancutei din acele vremuri, descrierea lui Mihail Sadoveanu pare a fi insa cea mai potrivita:

"Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pina colo, si niste porti ferecate cum n-am vazut de zilele mele".
In acest format, cladirea a rezistat doar pina in anul 1943, cind proprietarul sau a darimat-o, raminind astfel doar o amintire a frumoaselor povesti sadoveniene. Mult timp, zidurile sale au incetat sa mai adaposteasca musafirii si drumetii, ruinele vechiului Han al Ancutei veghind neputincioase asupra imprejurimilor pina acum doua decenii si jumatate.

Hanul Ancutei - astazi
Localizarea
Hanul Ancutei este situat pe unul dintre principalele drumuri europene (E85) care strabat tara noastra. La o distanta de 350 km de Bucuresti si la 27 km de municipiul Roman, este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri de popas pe care le ofera Moldova.

Restaurantul
Cu un disponibil de 300 de locuri inauntru si 200 de locuri pe cele doua terase, Hanul Ancutei este, fara doar si poate, un loc in care puteti avea partea dumneavoastra de relaxare in stil moldovenesc. Atit mobilierul, cit si vesela va vor teleporta undeva in anii 1800, oferindu-va un sentiment aparte.

Cazarea
Daca imprejurimile v-au atras atit de mult incit doriti sa ramineti peste noapte, hanul pune la dispozitie 35 de locuri de cazare, in camere duble care ofera telefon, frigider si televizor.

Evenimente
Hanul Ancutei organizeaza, cu diferite ocazii, unele evenimente speciale, menite sa promoveze cultura traditional romaneasca:
l Festivalul "Zilele sadoveniene" - 3 noiembrie
l Dragobetele - 26 februarie
l Ziua femeii - 8 martie
l Sinzienele - 24 iunie
l Festivalul "Vinului romanesc" - 15 octombrie

Meniu
Gurmand sau mai putin, cu siguranta nu veti rezista in fata nenumaratelor bucate delicioase preparate in stil traditional moldovenesc. Hanul Ancutei ofera adevarate festinuri cu bucate speciale, care insa trebuie comandate anticipat, din cauza timpului de preparare mai indelungat: purcelus de lapte la cuptor; curcan umplut la cuptor; rata cu gutui; iepuras cu ceapa si masline; pastrama de caprioara; pastrama de mistret; tap la protap etc.
Vinoteca este si ea bine reprezentata de vinuri alese, toate de prin zona Moldovei, apartinind podgoriilor Cotnari, Bucium si Panciu. Degustarile de vinuri se pot face aici, individual sau in grupuri organizate.


Text&FOTO: IULIA BLANARU
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona